Ascultă Radio București FM Live

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 și primarul Clotilde Armand se acuză reciproc în prag de campanie electorală

Clotidle Armand
Foto: facebook.com/clotildearmand.ro

Articol de Vicentiu Andrei, 13 martie 2024, 19:40

După o serie de acuze aduse procurorilor în ultimele zile de către primarul Clotilde Armand, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a emis următorul comunicat:

Având în vedere interesul reprezentanţilor mass-media privind desfăşurarea procedurilor în cauza penală unde se efectuează cercetări faţă de Clotilde-Marie-Brigitte Armand, Primarul Sectorului 1 Bucureşti, instituţia purtătorului de cuvânt este împuternicită să aducă la cunoştinţa publicului următoarele informaţii:

 La data de 04.11.2022, Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate a transmis organelor de urmărire penală Raportul de evaluare nr. 49614/G/II/04.11.2022, rezultând posibile indicii privind încălcarea prevederilor art. 301 Cod Penal de către Clotilde-Marie-Brigitte Armand, în calitate de Primar al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

 La data de 17.11.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea infracţiunii de ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane’, prevăzută de art. 301 alin. (1) Cod Penal.

 Cercetările penale s-au efectuat de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1 Bucureşti şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

 Desemnarea procurorilor s-a realizat în acord cu ordinul de serviciu emis de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 303/2022, Legii nr. 304/2022 şi a articolului 132 alin. 1 lit. d) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1106 din 31 august 2023 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după cum urmează:

 – primul procuror desemnat să supravegheze activitatea de urmărire penală şi-a încetat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 31.12.2022, ca urmare a delegării şi, ulterior, transferului în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

 – al doilea procuror a fost desemnat să supravegheze activitatea de urmărire penală la data de 03.01.2023, încetându-şi activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 01.04.2023, ca urmare a detaşării în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;

 – al treilea procuror a fost desemnat să supravegheze activitatea de urmărire penală la data de 03.04.2023, încetându-şi activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 01.05.2023, ca urmare a transferului în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

 – procurorul care instrumentează în prezent cauza penală a fost desemnat să supravegheze activitatea de urmărire penală la data de 02.05.2023.

 Prin ordonanţa din data de 16.08.2023 emisă de către organul de urmărire penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, confirmată de procuror în data de 18.08.2023, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Armand Clotilde Marie Brigitte sub aspectul comiterii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 301 alin. (1) Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., aspecte ce au făcut obiectul comunicatului de presă din data de 29.08.2023.

 La data de 08.03.2024, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 311 Cod de Procedură Penală şi art. 309 alin. (1) Cod de Procedură Penală, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 301 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal în infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 alin. (1) Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Clotilde-Marie-Brigitte Armand – Primarul Sectorului 1 Bucureşti – sub aspectul comiterii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 301 alin. (1) Cod Penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal.

 Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în perioada mai 2022 – august 2022, în calitate de Primar al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a emiterii Dispoziţiei nr. 715/18.02.2022 prin care s-a desemnat manager al proiectului ‘Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie’, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata a emis patru dispoziţii care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizaţiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute), după cum urmează:

 1. În data de 06.05.2022 a emis Dispoziţia nr. 1708/06.05.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii aprilie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

 2. În data de 07.06.2022 a emis Decizia nr. 2156/07.06.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii mai 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

 3. În data de 05.07.2022 a emis Dispoziţia nr. 2517/05.07.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iunie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

 4. În data de 01.08.2022 a emis Dispoziţia nr. 2853/01.08.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iulie 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.

 În cursul urmăririi penale, doamna Clotilde Armand a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură prin apărător ales, indicând sediul, adresa electronică şi numărul de telefon al avocatului. După punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit art. 309 alin. (2) Cod de Procedură Penală, avocatul a fost contactat telefonic, fiind încunoştinţat cu privire la emiterea citaţiei pe numele inculpatei Clotilde Armand şi expedierea actului de citare prin intermediul poştei electronice, în acord cu dispoziţiile art. 257 alin. (1) şi (5) Cod de Procedură Penală rap. la art. 259 alin. (3) Cod de Procedură Penală.

 Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 Biroul purtătorului de cuvânt

În replică, Clotilde Armand, edilul Sectorului 1, a răspuns pe pagina ei de Facebook:

Vrei să promovezi cu rapiditate în cariera de procuror? Preia dosarul lui Clotilde Armand și vei avea parte de o carieră strălucită în magistratură!

Am văzut precizările Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 transmise către mass-media. 

Câteva mențiuni:

1. Știam că au fost trei procurori în dosarul meu, în realitate am aflat că au fost patru procurori; 

2. Până când dosarul a fost repartizat celui de-al patrulea procuror, avem așa: doi procurori au fost promovați subit la Parchetul Capitalei, iar unul dintre magistrați a fost detașat brusc la CSM;

3. Aceste promovări au avut loc la intervale scurte de timp după preluarea cazului (primul- 1 lună, al doilea- 3 luni, al treilea- 1 lună);

4. Toate aceste schimbări ale procurorilor au fost făcute în perioada noiembrie 2022- mai 2023, dar Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 motivează că s-au făcut și în baza unui document adoptat în august 2023 (Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotarârea nr. 1106 din 31 august 2023 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii);

5. În mod ciudat, deși procurorii când au promovat puteau prelua dosarul cu ei la parchetul superior, nu au făcut asta. A făcut însă acest lucru polițistul care se ocupă de anchetă, a fost păstrat în dosar, după ce a promovat de la Poliția Sectorului 1 la Poliția Capitalei. Și știm cu toții că ministrul de Interne este șeful suprem al polițiștilor;

6. Însă cel mai grav lucru este că eu am aflat toate aceste lucruri dintr-un comunicat de presă, deși le-am solicitat oficial -șefilor Parchetului Sectorului 1 și Parchetului General în urmă cu 7 luni. Am cerut să mi se clarifice un singur lucru: De ce sunt schimbați pe bandă rulantă procurorii, deoarece acest fenomen straniu s-a întâmplat de prea multe ori în câteva luni? 

7. Am primit un singur răspuns pe această temă, pe 22 octombrie 2023, însă a fost un răspuns incomplet, în care am fost informată doar de modul în care au fost schimbați doi procurori. Tăcere totală despre schimbarea celui de-al treilea procuror;

8. Cel de-al patrulea procuror a fost numit în mai 2023, și este cel care a deschis ancheta împotriva mea. Apare firească întrebarea: Au fost schimbați procurorii până s-a găsit unul care să semneze ordonanța de începere a urmăririi penale?

9. Indiferent care este răspunsul la aceste întrebări, refuzul de a-mi comunica integral și prompt motivele schimbării procurorilor este un caz tipic de încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil.

10. Sper ca acest mesaj să nu fie considerat de CSM un atac la independența Justiției. Îmi doresc însă ca CSM, ca garant al independenței Justiției, să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a face lumină rapid în acest caz și a înlătura orice dubiu că acest dosar este făcut la comandă politică.”

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:55

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului

Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele...

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:49

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”

Luna decembrie vine cu două spectacole de excepție la Sala Palatului, transformând Bucureștiul într-un veritabil centru cultural al...

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:43

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt

Poliția Capitalei a informat astăzi reținerea în București a patru bărbați, în trei dosare separate, sub acuzație de furt după ce au...

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:15

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie

Un număr de 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii...

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:49

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film

Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, a fost aleasă președintă a consiliul de administrație al...

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:38

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie

București FM dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă cu un superconcert în aer liber la Băneasa Christmas World, sâmbătă, 6 decembrie...

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:23

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie

Descoperă cele mai interesante evenimente din București în acest weekend! De la târguri de carte și activități pentru copii, la expoziții de...

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 13:37

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun

Bucureștiul se pregătește pentru o sărbătoare a imaginației și a creativității, odată cu noua ediție MagicTIC, organizată de Teatrul Ion...

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun