Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Dr. Sorin Paveliu – „În opinia mea, ne puteam lipsi bine mersi de acest ordin”

Articol de Monica Liche, 29 ianuarie 2024, 18:03

Ordinul Ministerului Sănătății cu privire la reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii si eliberării la nivel național a antibioticelor a stârnit un val de reacții din partea celor afectați de această decizie. Am discutat #InComunitate despre acest subiect cu Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate și doctor în farmacologie clinică.

„S-a creat foarte multă discuție și emoție în jurul acestui ordin și Secretarul de Stat a trebuit să intervină și, drept urmare, a încercat să-și apere produsul legislativ cu lucrul adevărat, într-adevăr, e o  problemă gravă prescrierea abuzivă de antibiotice și o sperietură, pe care nu știu ce a făcut-o, că va putea sta la baza viitoarei pandemii la nivel planetar. În opinia mea, vă spun de pe acum, ne puteam lipsi bine mersi de acest ordin.”

 Antibiotice, numai pe rețetă!

Măsura, care exista deja și era reglementată și la nivelul Colegiului Farmaciștilor, nu a adus în plus nimic, din punctul de vedere al legislației, însă a mai pus câteva straturi birocratice pe umerii farmaciștilor. Aceștia au devenit, odată cu noul ordin, tehnoredactori pentru înregistrarea pe calculator a rețetelor scrise de mână, de medici.

„Antibioticele să se dea numai pe rețetă, mă refer la antibioticele care nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări și  care au formulare speciale. E vorba de rețetele de pe  formularele albe, clasice. Antibioticele să se elibereze numai pe rețetă. Asta era regula și până acum, nu e nici o invenție.  Sunt prevederile pe care Colegiul Farmaciștilor le impune fiecare farmacist. Avem reglementări legale, deci nu a adus absolut nimic.

(…)Nu facem decât să punem farmacistul să rescrie o rețetă. Doctorul scrie de mână o rețetă pe un formular alb, pacientul  se duce la farmacie și farmacistul trebuie să introducă, de data asta, la tastatură, toate datele care există pe acest formular, unitatea sanitară, codul numeric personal, codul rețetei, diagnosticul de boală,  antibioticul, cantitatea  și așa mai departe. Îi ia un sfert de oră ca să introducă niște date care nu sunt utilizate și nu vor fi nici în viitor utilizate. Din păcate, la asta s-a mai adăugat și enormitatea cu declarația pe proprie răspundere.”- Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate și doctor în farmacologie clinică

 Datele există, dar nu sunt nominale

Asta înseamnă că există deja o statistică a intrărilor și ieșirilor de medicamente în fiecare farmacie. Doar că nu au atașate de ele datele pacienților care, oricum, vor fi secrete.

„Aceste date, oricât ar părea de ciudat, aceste date privind rețetele care nu sunt emise prin intermediul sistemului de asigurări, aceste date brute le avem. Le avem, pentru că există un program de gestiune în care fiecare farmacie este obligată să raporteze toate antibioticele, toate medicamentele, de fapt, și nu trebuie să faci decât să scazi, din milioane de rețete date cu Casa, numărul acestora din totalul antibioticelor care au intrat în gestiune și ai toate  informațiile necesare, e drept, nenominal, și dacă sunt nominale, la ce folosesc?”

Secretul bine păstrat

Este vorba de antibioticele speciale, folosite în spitalele afectate de infecțiile nosocomiale. O evidență publică a folosirii acestora ar însemna maparea spitalelor cu probleme grave și, implicit, recunoașterea că aceste probleme există.

„ Problema este alta, ar trebui să facă o evidență publică, mult mai transparentă, despre medicamentele, despre antibioticele folosite în spitale. Informația asta și ăsta deja este un lucru pe care autoritățile vor să le țină. Autoritățile vor să țină informația asta ascunsă. De ce? Pentru că noi avem o problemă foarte gravă cu infecțiile nosocomiale ori în clipa în care tu raportezi ce folosești în fiecare spital, de fapt, declari că spitalul respectiv are infecții nosocomiale grave. Această informație nu vor să o facă publică.  Gândiți-vă că noi raportăm  infecții intraspitalicești cam 1% din cazuri și, în realitate, avem undeva între 6 și 8%, dar această informație trebuie să fie ținută sub obroc.”- Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate și doctor în farmacologie clinică

Anulare sau acceptare

Oricare dintre variante ar putea fi cea finală. Ori se schimbă ordinul, ori toată lumea se resemnează și îl acceptă, este de părere doctorul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate și doctor în farmacologie clinică.

„Ministerul ori completează ordinul ori îl anulează, ceea ce nu se va întâmpla. Colegiul Farmaciștilor a cerut asta și e de bun simț, pentru că încarci cu o activitate inutilă un farmacist. Asta ar fi o variantă,  cealaltă este că ne obișnuim cu răul cotidian în orice domeniu. În orice  reglementare, spunem nu e treaba mea, nu mă bag, lasă că știu ei, probabil că au dreptate, uite, mai vine și face o prezentare din asta frumoasă, din care nu înțelege nimeni, nimic, probabil știu de ce vor să o facă, și o fac. Să știți că românii sunt în general  obedienți și acceptăm orice ni se bagă pe gât.”  

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:07

Toamna se numără … prefecții și subprefecții

“Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberaţi din funcţie şi numiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi....

Toamna se numără … prefecții și subprefecții