Ascultă Radio București FM Live

”Vini Show”! Real Madrid o spulberă pe Barcelona în finala Supercupei Spaniei și pune mâna pe primul trofeu al sezonului

”Vini Show”! Real Madrid o spulberă pe Barcelona în finala Supercupei Spaniei și pune mâna pe primul trofeu al sezonului
Foto: Sursă foto: Facebook - Real Madrid

Articol de mariosoare, 15 ianuarie 2024, 00:39

Real Madrid a învins-o pe FC Barcelona, scor 4-1, în finala Supercupei Spaniei, disputată la Riyadh, în Arabia Saudită. Ediția de anul acesta le-a pus pe cele două mari rivale față în față cu marele trofeu pus pe masă, la fel ca în stagiunea precedentă, atunci când catalanii câștigaseră partida din ultimul act, scor 3-1.

În acest an, ”los blancos” veneau în finala contra Barcelonei după eliminarea unei alte rivale, cea din oraș, Atletico Madrid, la capătul prelungirilor, scor final 5-3. De partea cealaltă, fotbaliștii lui Xavi Hernandez îi eliminaseră pe cei ai Osasunei, în semifinala competiției, cu 2-0.

Meciul desfășurat pe stadionul echipei pentru care evoluează un fost jucător al madrilenilor, Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, din Arabia Saudită, a început mult mai bine pentru trupa din capitala Spaniei. După o pasă filtrantă trimisă de Jude Bellingham, Vinicius Junior a câștigat duelul unu contra unu cu Jules Kounde, l-a driblat pe Inaki Pena și a marcat cu poarta goală.

La câteva minute distanță, apărarea catalană s-a prăbușit din nou, fiind surprinsă extrem de avansată, iar scorul a devenit 2-0 pentru Real Madrid. De această dată, Aurelien Tchouameni a trimis o pasă pentru Rodrygo Goes, care l-a servit ideal pe același Vinicius Junior, iar șeptarul trupei antrenate de Carlo Ancelotti a înscris din nou, cu poarta goală, din alunecare.

Barcelona a replicat imediat, iar Ferran Torres a lovit bara transversală cu un șut violent, la aceeași fază în care Robert Lewandowski a fost blocat de Andrey Lunin, goalkeeper-ul ucrainean al madrilenilor.

Totuși, după presiunea exercitată asupra porții ”los blancos”, fotbaliștii campioanei en-titre a Supercupei Spaniei au redus din diferență prin atacantul polonez. La finalul unei acțiuni inițiate de Ilkay Gundogan, vârful trecut pe la Bayern Munchen a reluat imparabil, din voleu, de la marginea careului și a marcat.

Dezavantajul echipei din Catalunia de un singur gol nu a durat prea mult, deoarece Vinicius Junior a fost protagonistul unei alte acțiuni periculoase, care s-a soldat cu obținerea unei lovituri de la unsprezece metri pentru cei de la Real Madrid. Ronald Araujo l-a tras de umăr pe fotbalistul brazilian, iar centralul Jose Munuera Montero a dictat penalty pentru ”los blancos”.

Vinicius Junior a executat lovitura de pedeapsă și a bifat hat-trick-ul încă din prima repriză, contra marii rivale a echipei sale. Acest record nu a putut fi atins, în toți anii de carieră, de Cristiano Ronaldo, care a marcat, cel mult, o dublă, în același meci, împotriva Barcelonei.

În partea secundă, Xavi Hernandez nu a schimbat nimic concludent în primul unsprezece până în minutul 60, atunci când a realizat trei schimbări. Totuși, cei veniți de pe bancă, Joao Felix, Fermin Lopez și Lamine Yamal nu au adus un plus echipei ”blaugrana”.

Tot Real Madrid a marcat în acest meci, prin brazilianul Rodrygo Goes, care a profitat de respingerea eronată a francezului, Jules Kounde și a trimis, pe jos, pe sub Inaki Pena, pentru 4-1. Catalanii au fost puși într-o situație critică, mai ales după ce au rămas în 10 oameni, la finalul unei faze în care Ronald Araujo a primit cel de-al doilea cartonaș galben, atunci când l-a faultat pe Vinicius Junior.

Până la finalul confruntării, cei de la Barcelona mai puteau marca o dată, pentru a mai diminua proporțiile scorului, doar că șutul expediat de Joao Felix a fost blocat de Andrey Lunin. Astfel, echipa care a pierdut un singur meci în toată această stagiune, Real Madrid, a cucerit ediția acestui an a Supercupei Spaniei, iar Carlo Ancelotti l-a egalat pe Zinedine Zidane la trofee adjudecate în calitate de tehnician al madrilenilor.

Pentru ”galactici”, victoria din finala împotriva catalanilor a asigurat adăugarea în vitrina muzeului cel de-al 13-lea trofeu al Supercupei Spaniei, din toate timpurile. Cea mai titrată formație în această întrecere rămâne Barcelona, cu 14 trofee.

Jucătorii actualului lider din LaLiga se vor întoarce pe teren într-un alt meci de foc, în optimile Cupei Spaniei, acolo unde o vor întâlni, după doar câteva zile, din nou, pe aceeași Atletico Madrid. Partida se va juca pe Wanda Metropolitano, joi, 18 ianuarie, de la ora 22:30

Barcelona a avut șansă mai mare la tragerea la sorți a optimilor acestei competiții, iar fotbaliștii din Catalunia se vor duela cu o echipă de liga a treia, în deplasare. Meciul cu Unionistas Deportiva este programat să înceapă joi, 18 ianuarie, de la ora 20:30.

Etichete:
Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 13:10

Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera

UPDATE: Bărbatul care a căzut 40 de metri în Munţii Făgăraş este în stare stabilă, iar medicul şi asistentul din echipajul elicopterului...

Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera
Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 10:24

Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale

Jandarmeria Capitalei a anunţat, ieri, că manifestaţiile nu au fost organizate legal. În consecinţă, forţele de ordine au aplicat 50 de amenzi...

Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale
Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 08:20

Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București

Potrivit unui comunicat de presă al Federației Împreună pentru Animale, ziua aleasă nu este una întâmplătoare, pe 4 octombrie fiind marcată...

Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București
Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 08:01

Vreme caldă și frumoasă, în București

Cerul va fi senin și vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade. Și în țară, vremea va fi frumoasă...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 19:45

CSM București a pierdut dramatic în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă de Ferencvaros cu 24-23, în deplasare, în grupa A a Ligii campionilor la handbal feminin. Golul victoriei a fost...

CSM București a pierdut dramatic în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 18:57

Vreme mai caldă decât ar fi normal

La noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Duminică, vremea va fi...

Vreme mai caldă decât ar fi normal
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 17:47

Circulația feroviară a fost întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi

UPDATE: Un bărbat de 73 de ani din judeţul Prahova a murit după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Bacău....

Circulația feroviară a fost întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 16:51

Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale înainte de debutul sezonului rece

Imunizarea este recomandată cu prioritate copiilor cu vârsta de minimum 6 luni, femeilor însărcinate, persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani,...

Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale înainte de debutul sezonului rece