Bine de citit: Misiunea bufonului
Articol de razvanursuleanu, 15 ianuarie 2024, 10:56
M-am temut că această a doua trilogie din universul Farseer nu va reuși să atingă valoarea celei dintâi. Adevărul – evident subiectiv – este că nu, nu reușește, chiar dacă stilul autoarei rămâne unul excepțional.
Bufonul este un personaj fabulos, care adaugă culori unice primei trilogii și fără de care destinul lui Fitz, personajul central, ar fi fost unul șters, prăfuit, ba chiar obositor de descifrat pentru un cititor care se înhamă la o călătorie de mii de pagini.
Fitz este singurul personaj care nu poate fi înlocuit din narațiune, el este Alesul, prin urmare orice încercare de a muta centrul de greutate pe altcineva, chiar și într-un mod discret, compromite echilibrul întregii povești.
Îmi amintesc din nou de un exemplu similar, romanul „Umbra lui Ender”, în care Orson Scott Card încearcă din răsputeri să-l plaseze pe Bean, mâna dreaptă a lui Ender, într-o poziție centrală, efort care din punctul meu de vedere nu îi reușește, chiar dacă romanul este remarcabil.
Sursa foto: Razvan Ursuleanu
Apreciez totuși faptul că Robin Hobb nu l-a încărcat pe bufon cu „abilități” suplimentare, lucru pe care l-am presupus în mod eronat înainte de a mă apuca de citit.
Este adevărat, la un moment dat există o încercare timidă de a-i adăuga bufonului o a treia personalitate, dar autoarea abandonează repede ideea, evitând astfel riscul de a-l transforma într-o entitate de-a dreptul bolnavă, care suferă de o formă stranie de tulburare de identitate disociativă.
Cu toate că trilogia bufonului nu se apropie de strălucirea primei trilogii, pentru cititorul care a însoțit pașii lui Fitz de-a lungul primelor trei cărți această lectură suplimentară aproape că devine obligatorie. Cel puțin așa s-a întâmplat în ceea ce mă privește, pentru că mi-a fost imposibil să renunț la a descoperi ce se întâmplă în continuare.
