Ascultă Radio București FM Live

10 minute pentru Radu Drăgușin, la debutul pe ”Old Trafford”! 2-2 între Manchester United și Tottenham

10 minute pentru Radu Drăgușin, la debutul pe ”Old Trafford”! 2-2 între Manchester United și Tottenham
Foto: Sursă foto: Facebook - Tottenham Hotspur

Articol de mariosoare, 14 ianuarie 2024, 21:44

Radu Drăgușin a debutat, oficial, în tricoul noii sale echipe de club, Tottenham Hotspur. Fundașul român a fost introdus în minutul 85 pe gazon de antrenorul Ange Postecoglou, atunci când l-a înlocuit pe Oliver Skipp, mijlocașul defensiv al clubului londonez.

Stopperul trecut înainte pe la Juventus și Genoa a făcut pereche în apărarea celor de la Spurs alături de campionul mondial, Cristian Romero. Fotbalistul român a intrat în lupta etapei cu numărul 21 din Premier League, atunci când tabela de pe stadionul celor de la Manchester United arăta scor egal, 2-2. ”Diavolii roșii” deschiseseră ”balul” meciului din campionatul englez încă din startul partidei, în minutul 3, atunci când vârful danez, Rasmus Hojlund a șutat tare, la colțul scurt și l-a învins pe cel mai apropiat om din vestiarul lui Tottenham de Radu Drăgușin, Guilermo Vicario.

Mai apoi, la un sfert de oră distanță, trupa condusă de pe margine de Ange Postecoglou a egalat situația la general, datorită golului înscris de brazilianul Richarlison, care a marcat din centrarea venită de la Pedro Porro, dintr-un corner. Cu cinci minute înainte de finalul primei părți, jucătorii pregătiți de Erik Ten Hag au preluat din nou conducerea confruntării, mulțumită reușitei lui Marcus Rashford, care a punctat după assist-ul oferit de marcatorul primului gol al întâlnirii.

Tottenham a început mult mai hotărât actul secund al confruntării de pe ”Old Trafford” și a restabilit egalitatea la finalul unei faze similare celei din care a înscris Rasmus Hojlund primul gol. Uruguayanul Rodrigo Bentancur a primit o pasă de la Timo Werner, un alt debutant al formației din Londra și a încheiat acțiunea cu un șut puternic, trimis pe lângă brațul lui Andre Onana.

Radu Drăgușin a adunat, în total, de la intrarea sa în meci, 10 minute de joc constant, timp în care a ieșit din apărare cu mingea la picior o singură dată, oferind pase fundașilor laterali ai echipei sale. 10 atingeri a avut fotbalistul echipei naționale a României, iar la capitolul pase, stopperul venit din Serie A a stat excelent. Din cele opt pase trimise, toate au ajuns la un coechipier, fără a îi pune pe aceștia în situații dificile.

Conform unei harte virtuale care a analizat mișcările din teren ale jucătorului celor de la Tottenham, Radu Drăgușin a acționat, în mod predominant, în partea stângă a apărării, combinând adeseori cu Cristian Romero și cu Emerson Royal, apărătorul stânga.

La finalul celor 90 de minute de joc, pentru puținul timp în care a fost prezent alături de colegii săi pe teren, în duelul complicat cu Manchester United, Radu Drăgușin a primit nota 6.7.

La ultima fază a meciului, pe lângă situațiile în care a gestionat corespunzător zonele de pasare și marcajele adversarilor, Radu Drăgușin a fost pus în dificultate. La o centrare venită din partea stângă a lui Bruno Fernandes, fundașul român s-a apropiat prea mult de Cristian Romero și i-a creat spațiu lui Rasmus Hojlund. Atacantul celor de la Manchester United a rămas singur în fața porții celor de la Spurs, dar a reluat puțin peste poarta apărată de Guilermo Vicario.

Următorul test pentru Radu Drăgușin și CO este împotriva unei alte grupări din Manchester, campioana en-titre, City, în FA Cup. Meciul din optimile competiției va avea loc vineri, 26 ianuarie, de la ora 22:00.

Radu Drăgușin a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie, după ce conducerea clubului londonez le-a achitat celor de la Genoa suma de 30 de milioane de euro. Fotbalistul român va încasa, anual, 2,8 milioane de euro, având un contract valabil până în luna iunie a anului 2029.

 

Etichete:
Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Vreme caldă, la sfârșit de săptămână. Maxima termică ajunge la 30... 31 de grade. FOTO: Arhiva
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:21

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică

Bucureștiul se pregătește pentru un eveniment de o amploare fără precedent. Pe 12 septembrie, Piața Constituției și Bulevardul Unirii vor...

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:05

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională

ARISTOPATHS a început, în urmă cu mai bine de zece ani, dintr-o pasiune simplă: plăcerea de a face muzică împreună. Astăzi, proiectul...

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 15:25

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București

UPDATE 15:30 Persoana decedată avea 29 de ani, celelalte două victime transportate la spital in stare gravă fiind copilul și mama femeii...

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București