Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Adela Hanafi – „Fiecare copil este o Lume”

Articol de Monica Liche, 21 noiembrie 2023, 18:02

România Copiilor: Unirea Diferențelor, un concept ce poartă semnătura Conil Fest – Festivalul integrării și care are drept scop fericirea și bucuria tuturor copiilor, dincolo de orice tipare. Am vorbit despre Conil Fest cu Adela Hanafi, președinte Conil, invitata Ioanei Brușten #InComunitate.

„Este un eveniment cu tradiție, e a XXIII-a ediție, un  Festivalul al Integrării. Scopul lui este de a arăta că și copiii atipici pot performa pe aceeași scenă cu copiii tipici și că pot face o echipă împreună. Vrem să nu existe diferențe între ei și să învețe că toți avem o șansă să ne arătăm talentele pe care le avem. Sunt foarte mulți copii care participă la fiecare ediție, la ediția din weekend vor fi cam 1500 de copii care vor performa pe scena Circului Metropolitan. Este un eveniment de suflet conceput ca un eveniment de conștientizare, pentru că este o lecție de viață pentru toată lumea. Pentru publicul care participă acolo, pentru orice copil, dar și pentru adulți. A nu ține cont de dizabilități este un lucru foarte important.”

Frumoși în diferențele noastre

 Nu suntem doi la fel pe planetă. Tipici sau atipici, copiii sunt la fel de spectaculoși. Ceea ce ne diferențiază ne oferă unicitate și acest lucru ar trebui să fie suficient pentru fiecare dintre noi. Talentele ascunse în noi, odată descoperite, ne arată lumii în lumina în care ar trebui să fim priviți și în absența acestora.

„Faptul că acolo reușim să le arătăm că se poate, că un copil care nu aude poate dansa, de exemplu, sau că un copil care nu vede are o voce extraordinară, care poate să ne încânte, te mișcă efectiv și îi face copii tipici să înțeleagă că ei pot fi un suport pentru copiii mai puțin fericiți decât ei. De multe ori percepția după acest eveniment este alta și avem foarte mulți copii care vin să-i vadă și să-i aplaude pe copii atipici.” – Adela Hanafi, președinte Conil

Adulții sunt cei care pot înclina balanța către acceptare

Educația pleacă de la adulți. Felul în care un adult percepe lumea va ghida și percepția copilului  său, despre ceea ce îl înconjoară. Acceptarea unui copil cu dizabilități de orice fel este ceea ce orice om matur ar trebui să facă, în mod natural. Empatia de care va da dovadă va creiona, la rândul ei, atitudinea și comportamentul copilului său.

„De la noi, adulții, vin aceste impulsuri de respingere sau de atragere a  unui anumit copil. Atitudinea pe care noi o avem o transmitem copiilor. La vârste fragede au alte percepții asupra lucrurilor. Un copil tipic, la vârsta aceea, nici măcar nu sesizează că există o deficiență și ține de noi adulții să-i dirijăm, astfel încât ei să aibă o atitudine potrivită. De cele mai multe ori, ei sunt prieteni și devin extrem de empatici, responsabili, ajută și le face o mare plăcere să se implice în a-i ajuta pe cei care au anumite probleme.”

 Acceptarea schimbă atitudinea unui copil atipic

Copiii au o lume a lor, una în care nu încape ură ori diferențe, câtă vreme nu este alterată de ideile unui adult. Acest univers al lor topește agresivitatea, respingerea și toate problemele pe care le poate întâmpina un copil cu probleme. „Fiecare copil este o Lume”, spune Adela Hanafi, iar Conil Fest – Festivalul integrării se adresează tuturor și vrea să aducă oamenii împreună, pentru a le arăta cât de minunate sunt aceste lumi.

 „În momentul  când ceilalți copii îl acceptă pe un copil cu probleme, de exemplu, și el devine mai relaxat, toate problemele dispar, nu  se mai simte respins, se poartă și el natural, nu mai este frustrat. Nu mai este agresiv pentru că toată această agresivitate vine din frustrare. Asta a fost și a fost ideea festivalului, să îi aducem pe toți împreună, să arătăm că se poate să stăm împreună, să ne ajutăm, să ne acceptăm.

(…)Niciodată, niciunul din acești copii nu și-a dorit să fie astfel, nici familiile lor, pentru că aici vorbim și de familiile acestor copii care să știți că sunt, de foarte multe ori, lovite, izolate și au nevoie de suportul celor din jur. E foarte important să îi scoatem și pe ei să se bucure alături de ceilalți, să vadă că sunt acceptați și iubiți.” – Adela Hanafi, președinte Conil

Conil  Fest își va deschide porțile sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 12:00. Intrarea este liberă în cele două zile ale festivalului (25-26 noiembrie), atât la festival, cât și la târgul organizat în paralel cu acesta.

Vremea se menține mohorâtă, în București
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 06:51

Vremea se menține mohorâtă, în București

Marți, în Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vremea va fi închisă și potrivit ANM, temperatura...

Vremea se menține mohorâtă, în București
Sănătatea Emoțională: Cheia pentru o viață echilibrată
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 00:06

Sănătatea Emoțională: Cheia pentru o viață echilibrată

Sănătatea emoțională reprezintă capacitatea de a gestiona stresul, de a face față provocărilor și de a menține relații pozitive cu cei din...

Sănătatea Emoțională: Cheia pentru o viață echilibrată
Poliţiştii bucureșteni au emis 2.000 de note de constatare pentru neplata parcării în decurs de două săptămâni
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 20:27

Poliţiştii bucureșteni au emis 2.000 de note de constatare pentru neplata parcării în decurs de două săptămâni

Primăria Capitalei atrage atenţia că verificările au loc zilnic, iar cei care nu achită tariful pentru parcare riscă amenzi. „Verificăm...

Poliţiştii bucureșteni au emis 2.000 de note de constatare pentru neplata parcării în decurs de două săptămâni
Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 20:09

Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat. Din totalul de 120 de senatori, 44 au...

Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:08

Meteo: Vreme rece și închisă, în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi vântul va avea temporar intensificãri cu rafale în general de 40…45 km/h. Temperatura minimã, mai...

Meteo: Vreme rece și închisă, în Capitală
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:51

Emoțiile bărbaților în relații. De ce nu spun ce simt

 Bărbații ajung la terapie, dar intră cu frâna trasă În relații și în viața de zi cu zi, cererea de ajutor rămâne un reflex mai...

Emoțiile bărbaților în relații. De ce nu spun ce simt
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:46

JO 2026: Programul sportivilor români de marți, 10 februarie

Sportivii români vor evolua la biatlon, sanie, sărituri cu schiurile şi schi fond, marţi 10 februarie, la Jocurile Olimpice de iarnă de la...

JO 2026: Programul sportivilor români de marți, 10 februarie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:36

Patru cercetători români studiază efectele schimbărilor climatice în Antarctica

Patru cercetători români de la Universitatea din București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice participă,...

Patru cercetători români studiază efectele schimbărilor climatice în Antarctica