Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Războiul dintre Israel și Hamas: cum verifici informațiile? (partea a II-a)

Articol de bucurestifm, 25 octombrie 2023, 10:19

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online, ne prezintă marca reportajelor de calitate: diversitatea surselor de informații!

În ultimele două ediții Break the fake am vorbit despre dezinformarea din contextul războiului dintre Israel și Hamas. Astăzi, continuăm cu sfaturi privind verificarea informațiilor.

Dacă nu ai ascultat deja edițiile anterioare, fac o mică recapitulare aici. Am dat câteva exemple de imagini și clipuri video care sunt fake, fiind filmate în cu totul alte contexte sau chiar modificate în diverse programe de editare. Implicațiile valului de postări neverificate sunt importante.

Aceste imagini pot fi transformate în arme pentru a influența opinia publică în baza unei agende politice. De aceea, e important să ne asigurăm că lucrăm cu informații credibile.

Am discutat despre faptul că, în primul rând, te poți baza pe reportajele jurnaliștilor de la fața locului și am prezentat și câteva strategii prin care poți verifica chiar tu informațiile la care ești expus pe internet. Primul pas este să studiezi sursa informației și credibilitatea acesteia.

Astăzi vom vorbi despre următorii pași: analiza dovezilor și compararea cu alte surse. Pentru asta, există câteva sugestii care vin chiar de la factcheck-erii profesioniști.

Referitor la pretinsele dovezi prezentate, acestea vin de regulă sub forma unor clipuri video sau a unor imagini care, așa cum am văzut, pot fi filmări mai vechi scoase din context, sau imagini reale, dar care sunt descrise într-un mod care le denaturează sensul.

În acest caz, trebuie să faci ceea ce se numește „căutare inversată a imaginii”. Descarcă fotografia sau fă o captură de ecran și utilizează aplicații precum Google Lens sau TinEye pentru a găsi sursa originală. Evaluează imaginile la sursă, pentru a vedea ce reprezintă ele de fapt.

Există o șansă ca imaginile sau clipurile să fie create cu ajutorul inteligenței artificiale. În acest caz, te poți uita după indiciile specifice acestei tehnologii. De exemplu, detaliile imaginii pot fi nerealiste (mâinile, dinții sau accesorii cum ar fi ochelarii).

Fundalul poate fi reprezentat prea sumar. Unele obiecte pot încălca legile fizicii – de exemplu, modul în care mâna ține un obiect. Cu toate acestea, tehnologiile deepfake se perfecționează în permanență, așa că te invit să te bazezi în principal pe sfaturile deja menționate, legat de verificarea sursei și accesarea informației respective și din alte părți.

Astfel, ajungem și la ultima măsură pe care o poți lua: vezi ce spun și alte surse! Ține cont că un fake news poate fi preluat de mai multe surse din social media și poate părea mai credibil prin viralizare!

De aceea, recomand să te distanțezi de social media ca principală sursă de informare și să te îndrepți spre organizații media și experți a căror capacitate profesională pe subiecte legate de Orientul Mijlociu sau privind realizarea reportajelor din zone de conflict sunt deja validate în spațiul public.

Până data viitoare, rămâi cu BucureștiFM, sursa sigură de informații!

Sursa: Facebook.com

Pentru că suntem bombardați de informații contradictorii, senzaționale, uneori plauzibile, pentru că fiecare dintre noi s-a întâlnit cu fenomenul fake news în social media, pentru că nu știm pe cine să credem, ne-am gândit să o credem pe Flavia Durach, sursa noastră de încredere în ceea ce privește fenomenul dezinformării.

Ascultă-i rubrica „Break the fake! Informare despre dezinformare” în fiecare miercuri pe 98,3 FM de la 09:15, 13:40 și 18:30! Dacă ai pierdut-o, mai ai o șansă, sâmbătă la 09:20 sau duminică la 16:20.

Flavia Durach este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online.

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 19:01

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal

Faza grupelor s-a încheiat la Cupa Mondială de fotbal. Fotbaliștii se pregătesc pentru partidele din șaisprezecimi. Faza eliminatorie debutează...

Dueluri tari în șaisprezecimile Cupei Mondiale de fotbal
Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 17:01

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o  avertizare Cod roşu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineaţa până miercuri, în...

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 15:02

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1

Deoarece se anunță zile cu temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, Primăria Sectorului 1 a activat măsurile de sprijin pentru...

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:09

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei

De la ora 10:00, zona se transformă într-o promenadă urbană, în al nouălea weekend al proiectului, care are ca temă „Bucureștiul rezilient:...

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:20

Încep probele scrise de la Bacalaureat!

Examenul continuă până pe 3 iulie, potrivit calendarului oficial. Marți este programată proba obligatorie a profilului, respectiv matematică...

Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 09:51

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire

Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Municipiului București din 30 iunie. Potrivit proiectului, măsura...

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 08:47

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei

Centrul Infotrafic anunță că, duminică, până la ora 20:00, este interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai...

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 07:43

Valul de căldură se intensifică în Capitală

Valul de căldură se va intensifica, duminică, în București. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși...

Valul de căldură se intensifică în Capitală