Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Hermannstadt, un adevărat “balaure” pentru Dinamo

Articol de mariosoare, 22 octombrie 2023, 09:02

FC Hermannstadt a înregistrat un succes categoric, pe teren propriu, în meciul contra celor de la Dinamo București. Scorul de 4-0 în favoarea sibienilor a urcat trupa antrenată de Marius Măldărășanu pe poziția a cincea a clasamentului.

Pe “Stadionul Municipal” din Sibiu “câinii roșii” au început mai bine confruntarea și au reușit să deschidă scorul, prin Goncalo Gregorio însă golul marcat de fotbalistul portughez a fost anulat, iar recitalul sibienilor avea să înceapă.

Silviu Balaure a fost în formă de zile mari, iar golul său din minutul cinci al întâlnirii a fost cel care a oferit imbold celor de la Hermannstadt. După 14 minute de la deschiderea regulamentară a scorului, Alexandru Jipa a mișcat și el tabela, stabilind o marjă de două goluri distanță între cele două grupări.

Dennis Politic a fost introdus pe teren de Ovidiu Burcă cu 12 minute înainte de încheierea primului act, din cauza accidentării lui Gorka Larrucea. Totuși, cel mai periculos om al dinamoviștilor din această stagiune nu a schimbat soarta jocului, deoarece, la reluarea partidei, tot sibienii au punctat decisiv.

Același Balaure s-a aflat la capătul celui de-al treilea gol al duelului de la Sibiu, după opt minute trecute din partea secundă. Chiar dacă “alb-roșii” au stat mai bine la capitolul posesie, cele doar două șuturi trimise pe spațiul porții de-a lungul celor 90 de minute au costat-o pe echipa din “Ștefan cel Mare”.

Spre finalul jocului, tot jucătorii celor de la Hermannstadt au presat mai mult careul advers iar insistențele acestora au adus cel de-al patrulea gol.

De această dată, mijlocașul ghanez Baba Alhassan a driblat mai mulți fundași ai dinamoviștilor, și-a creat culoar favorabil de șut, iar execuția sa a fost imparabilă.

După cinci egaluri în serie bifate în ultimele cinci meciuri, fotbaliștii lui Marius Măldărășanu au pus mâna pe cele trei puncte într-o manieră clară iar această victorie a fost succesul cel mai răsunător al sibienilor în duelurile directe împotriva “câinilor roșii” din istoria confruntărilor de pe prima scenă fotbalistică.

De partea cealaltă, nou-promovata Dinamo nu a mai simțit gustul victoriei din luna august, de la un meci din Cupa României. Locul pe care îl ocupă dinamoviștii în ierarhia din Superligă este cel de-al 15-lea, la trei puncte în fața lanternei roșii, FC Botoșani.

În etapa care vine, sibienii se vor deplasa la Galați, acolo unde o vor înfrunta pe Oțelul, în timp ce Dinamo revine în Capitală, pentru duelul cu Poli Iași.

 

Expoziție de automobile Trabant, demonstrații de pictură și un tur ghidat, la Străzi deschise!
Actualitate sâmbătă, 4 iulie 2026, 10:34

Expoziție de automobile Trabant, demonstrații de pictură și un tur ghidat, la Străzi deschise!

Calea Victoriei devine pietonală și în acest weekend, între orele 10:00 și 22:00, pentru evenimentul Străzi Deschise. De această dată, tema...

Expoziție de automobile Trabant, demonstrații de pictură și un tur ghidat, la Străzi deschise!
Curtea Veche va fi pusă în siguranță!
Actualitate sâmbătă, 4 iulie 2026, 10:23

Curtea Veche va fi pusă în siguranță!

În curând, vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal – Curtea Veche, anunță Primăria Capitalei. Primarul general,...

Curtea Veche va fi pusă în siguranță!
Rezultatele ultimelor meciuri din șaisprezicimile Cupei Mondiale!
Actualitate sâmbătă, 4 iulie 2026, 08:38

Rezultatele ultimelor meciuri din șaisprezicimile Cupei Mondiale!

Argentina s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale. În șaisprezecimi, campioana mondială a învins Capul Verde după prelungiri,...

Rezultatele ultimelor meciuri din șaisprezicimile Cupei Mondiale!
Portugalia activează mecanismul european de protecţie civilă
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 22:12

Portugalia activează mecanismul european de protecţie civilă

Portugalia activează mecanismul european de protecţie civilă. Lovită de un val intens de caniculă, Portugalia decis vineri să activeze...

Portugalia activează mecanismul european de protecţie civilă
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 18:02

ANM: Sâmbătă mai scad temperaturile

Sâmbătă, în Capitală, valorile termice vor scădea față de ziua precedentă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va...

ANM: Sâmbătă mai scad temperaturile
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 17:55

La Călărași va fi construit un Centru de Recuperare de tip Respite Care pentru copiii cu dizabilități și familiile acestora

Consiliul Județean Călărași a aprobat asocierea instituțională necesară pentru construirea unui Centru de Recuperare de tip Respite Care, un...

La Călărași va fi construit un Centru de Recuperare de tip Respite Care pentru copiii cu dizabilități și familiile acestora
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 17:04

„Sat. Migrație. Intervenție. Film”

„Sat. Migrație. Intervenție. Film”, proiectul care documentează transformările produse de migrația urban–rural în satele din...

„Sat. Migrație. Intervenție. Film”
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 16:48

Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă

Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă; linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar! Traseul liniei 54 va fi modificat,...

Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă