Ascultă Radio București FM Live

Restricții de circulație în perioada 21 – 29 octombrie!

Restricții de circulație în perioada 21 – 29 octombrie!
Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de Sabina Lapadatescu, 21 octombrie 2023, 15:22

A început pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou. Raclele cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împarați Constantin și Elena și ale Sfantului Ierarh Nectarie au fost scoase, în această dimineață spre închinare.

De altfel, de astăzi până pe 29 octombrie, Patriarhia Română va organiza procesiuni și manifestații religioase, prilejuite de sărbătorirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

În data de 24 octombrie, vor fi desfășurate procesiuni religioase, după următorul program:

• între orele 12.00 – 13.00, procesiuni religioase, desfășurate simultan, pe traseele:

– Platoul Catedralei Patriarhale – Str. Patriarhiei – Bd. Regina Maria – Aleea Dealul Mitropoliei;

– Biserica Sf. Spiridon cel Nou – Calea Şerban Vodă – Str. Bibescu Vodă – Aleea Dealul Mitropoliei.

La Crucea Brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, unde va avea loc joncțiunea celor 2 coloane, se va desfășura o slujbă religioasă și se va continua deplasarea până la Altarul de Vară.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat în data de 24 octombrie, pe durata desfăşurării procesiunilor, pe traseele de deplasare menţionate, precum şi pe străzile care acced în acestea.

În perioada 24 – 29 octombrie a.c., în zona Catedralei Dealului Patriarhiei și esplanadei vor avea loc activități specifice, fără afectarea traficului rutier și pietonal.

Totodată, pentru buna desfăşurare a evenimentului se vor aplica următoarele restricţii:

– începând cu data de 21 octombrie, de la ora 08:00, se va interzice staţionarea autovehiculelor pe Dealul Mitropoliei, pe sensul de urcare, precum și pe platoul de la baza Aleii Dealul Mitropoliei;

– începând cu data de 23 octombrie, de la ora 20.00, se va interzice staţionarea autovehiculelor pentru instituirea coloanelor de pelerini, pe str. Regina Maria, respectiv str. 11 Iunie pe trotuar.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri, să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

De asemenea, pietonilor li se recomandă să se deplaseze doar pe trotuare, iar traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului.

 

Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:26

Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni

Medicul Dobra Mihai-Adrian a fost numit director medical la Institutul Clinic Fundeni. Acesta este doctor în științe medicale, medic primar...

Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni
Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:17

Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei

La noapte, cerul va avea înnorãri, iar îndeosebi din a doua parte a nopţii vor fi precipitaţii slabe mixte şi depuneri de polei. Vântul va...

Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei
Teatrul radiofonic intră într-o nouă eră digitală: eteatru.ro, detalii în matinalul București FM
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:38

Teatrul radiofonic intră într-o nouă eră digitală: eteatru.ro, detalii în matinalul București FM

Teatrul Național Radiofonic face un pas major spre viitorul consumului cultural digital prin lansarea eteatru.ro, o platformă de streaming audio...

Teatrul radiofonic intră într-o nouă eră digitală: eteatru.ro, detalii în matinalul București FM
Vacanţa de schi, programată diferenţiat pe judeţe între 9 februarie şi 1 martie
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:24

Vacanţa de schi, programată diferenţiat pe judeţe între 9 februarie şi 1 martie

Vacanţa de schi va începe la data de 9 februarie şi se va încheia pe 1 martie 2026. În prima săptămână, cuprinsă între 9 şi 15 februarie,...

Vacanţa de schi, programată diferenţiat pe judeţe între 9 februarie şi 1 martie
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:20

UMF “Carol Davila” va avea un nou centru modern de educaţie medicală

Terenul pentru construcţie a fost pus la dispoziţie de Primăria Sectorului 3, iar proiectul a beneficiat şi de sprijin guvernamental pentru...

UMF “Carol Davila” va avea un nou centru modern de educaţie medicală
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:25

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat în faţa liderilor politici şi economici reuniţi la Forumul Economic Mondial de la Davos,...

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:15

Soluții smart pentru București: cum ajungem la un oraș care funcționează

Șapte primari, șapte strategii Eduard Dumitrașcu subliniază că una dintre explicațiile-cheie pentru disfuncționalitățile Capitalei este...

Soluții smart pentru București: cum ajungem la un oraș care funcționează
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:54

Platforma E-BLOC, suspendată; plățile pentru întreținere, oprite temporar

Platforma E-BLOC, folosită pentru plata online a cheltuielilor de întreținere, a fost suspendată temporar. Suspendarea a intrat în vigoare în...

Platforma E-BLOC, suspendată; plățile pentru întreținere, oprite temporar