Ascultă Radio București FM Live

România, promovată ca destinație turistică, la Paris!

România, promovată ca destinație turistică, la Paris!
Foto: Sursa Foto: Facebook / Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Articol de Marga Tudor, 18 septembrie 2023, 21:09

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a început o campanie outdoor de promovare a României ca destinaţie turistică în Franţa, desfăşurată în perioada 6-26 septembrie, pe străzile din Paris.

Obiectivul principal al acţiunii este atragerea unui număr tot mai mare de turişti francezi în România. MEAT anunţă că derulează, până în 26 septembrie, o campanie de promovare a României ca destinaţie turistică, la Paris.

”Campania outdoor are, astfel, scopul de a atrage atenţia publicului francez asupra României ca destinaţie turistică şi de a transmite un mesaj de impact, cu accent pe patrimoniul cultural şi natural al ţării noastre. Acţiunea se derulează în două etape: prima a constat în afişarea, în perioada 06 – 12 septembrie a.c., a două imagini reprezentative pentru ţara noastră pe 103 panouri publicitare de mari dimensiuni (8mp), în punctele cheie din centrul Parisului, iar a doua etapă, care se desfăşoară în perioada 13 – 26 septembrie a.c., a vizat colantarea celor 17 autobuze turistice folosite pentru vizitarea punctelor cheie din capitala franceză”, anunţă MEAT, într-un comunicat de presă.

Ministerul estimează că această campanie ”va beneficia de o expunere semnificativă”.

”Toate panourile se găsesc în poziţii cu vizibilitate mărită în oraş, unul dintre acestea aflându-se chiar pe celebrul bulevard Champs-Élysées. Se estimează, totodată, că această etapă a campaniei va ajunge la peste 15 milioane de persoane, din care aproximativ 2,5 milioane din rândul francezilor cu studii superioare şi un buget mare pentru vacanţe şi călătorii”, au transmis oficialii ministerului.

Potrivit acestora, în ceea ce priveşte a doua etapă, cele 17 autobuze turistice vor circula pe cea mai populară rută turistică din Paris, trecând pe lângă principalele obiective şi atracţii ale oraşului.

”Conform cercetării iniţiale, reţeaua de autobuze turistice oferă cea mai mare vizibilitate pe piaţa pariziană, cu aproximativ 27 de milioane de vizualizări pe acest traseu pe durata celor două săptămâni de campanie”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit documentului, perioada de desfăşurare a campaniei coincide cu începutul Cupei Mondiale de Rugby, al treilea cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial după Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, organizat în acest an în Franţa.

La acest eveniment sunt așteptați peste 3 milioane de turiști, care vor intra și ei în contact cu mesajele de promovare ale României, ca destinație turistică.

Potrivit oficialilor MEAT, piaţa franceză reprezintă o piaţă prioritară pentru România. Conform statisticilor oficiale, Franţa se clasează în topul primelor 10 ţări ai căror cetăţeni vizitează ţara noastră.

Totodată, Consiliul de Brand Turistic Naţional situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.

”Parisul, ales pentru desfăşurarea campaniei, este al doilea pol economic urban european, al şaselea oraş ca mărime la nivel mondial şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu un număr estimat de 17 milioane de turişti”, a mai transmis ministerul.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:51

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.

Restricții de circulație, instituite pe Autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București,  pentru a permite efectuate unor lucrări de...

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:35

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1

Noi locuri de parcare de reședință în Sectorul 1, anunțate de administrația locală. Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la...

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:37

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!

Proiecții unice în lume, instalații de lumină, timp de trei zile! Luna octombrie aduce vel mai mare festival al luminii, din București,...

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!
Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:21

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie

În weekendul 3-4 octombrie, bucureștenii sunt invitați să participe la două tururi ghidate, în cadrul programului „Străzi Deschise –...

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:09

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar

  Liniile 162 și 163 vor circula pe trasee modificate, în perioada 01.10 – 03.10.2026. Motivul îl constituie necesitatea executării...

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:57

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai

Tramvaiul care traversează Piața Unirii este un proiect asumat de Primăria Capitalei, în perioada 2021-2022. Miercuri, studiul de fezabilitate...

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:38

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviţei şi a Bulevardului Ion Mihalache, adoptate de Consiliul General al Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache şi a Căii...

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviţei şi a Bulevardului Ion Mihalache, adoptate de Consiliul General al Capitalei
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:14

Președintele României: ,,Este nevoie de CONSENS în politică!”

Președintele Nicușor Dan a făcut o scurtă declarație de presă la Ambasada României din Praga. ,,Am trăit azi un nou eșec de a constitui o...

Președintele României: ,,Este nevoie de CONSENS în politică!”