Ascultă Radio București FM Live

Parcările Park&Ride din București au rămas, în mare parte, la stadiul de promisiuni!

Parcările Park&Ride din București au rămas, în mare parte, la stadiul de promisiuni!
Foto: Foto: Goggle maps

Articol de Mircea Apostolescu, 12 iulie 2023, 13:45

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan spune că parcările de tip park&ride trebuie să fie bine conectate la transportul în comun.

“Noi avem două parcări de tip park&ride care nu funcționează, în momentul de față – cea de la Străulești și cea de la Cora Pantelimon.
Problema este că nu poți să ai parcări park&ride, dacă ele nu sunt bine conectate, adică experiența acestor două parcări ne spune că ele nu funcționează dacă nu sunt bine conectate la transportul public”, susține Nicușor Dan.

Cele 13 parcări de tip park&ride, promise încă din 2020, trebuie să fie corelate cu proiectul trenului metropolitan, care s-ar afla în stadiu de studiu de fezabilitate la CFR.

De aceea, Primăria Capitalei nu va putea iniția nici măcar studiile de fezabilitate ale park&ride-urilor, până când nu va ști unde vor fi stațiile trenului metropolitan, susține Nicușor Dan.

“Park&Ride-urile de care am vorbit vor fi strâns legate de trenul metropolitan. Iar trenul metropolitan întârzie pentru că este un studiu de fezabilitate în curs, la CFR, care va duce – posibil, la rectificări ale liniilor.
Pentru ca trenurile să poată circulă mai repede, pe linii, e nevoie de o rectificare. Și, atunci, noi trebuie să așteptăm să vedem pe unde va fi modificată, eventual, linia, că să punem stația”, explică Nicușor Dan.

Cel puțin încă un an de zile, de aici înainte, Primăria Capitalei nu va face niciun pas pentru amenajarea sau construirea park&ride-urilor promise.

“În momentul de față, noi avem studiul de fezabilitate al CFR-ului. A fost contractat. E în curs de execuție. Are o perioadă de execuție de 24 de luni, din care au trecut unsprezece sau douăsprezece”, a mai declarat Nicușor Dan.

În context, trebuie amintit faptul că, în campania electorală din 2020, actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, susținea că Bucureștiul ar avea nevoie de 15 mari parcări de tip park&ride la ieșirile din oraș.

Treisprezece dintre acestea ar fi urmat să fie amenajate, măcar la sol, în primul său mandat, cu finanțare europeană.

Dintre cele 15 park&ride-uri, unul este cel de la Străulești, făcut de către Metrorex, la capătul Magistralei M4 de metrou.

Deși, la Străulești, nu este doar o simplă parcare – gratuită, de altfel, ci un terminal multimodal ultra-modern, de unde pleacă nu doar metroul, ci și troleibuze și autobuze, parcarea nu este folosită, pentru că, de jur împrejur și, apoi, pe bulevardele Bucureștii Noi, Ion Mihalache, pe străzile adiacente acestora etc, se poate parca gratuit, pe trotuar, pe bordură, pe banda întâi.

Cea de-a doua parcare despre care vorbea Nicușor Dan, pe 30 iulie 2020, este cea de la Cora Pantelimon.
Parcarea a fost începută de către Sorin Oprescu, iar, în vremea administrației Firea a ajuns la 50%.
Actualul primar general Nicușor Dan a reușit doar să finalizeze proiectul. Parcarea cu 495 de locuri de la Cora Pantelimon a fost inaugurată abia pe 25 mai 2022.

Conform candidatului Nicușor Dan, cea de-a treia dintre cele 15 parcări ar fi făcut parte din proiectul „Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea între Str. Brașov și Terminal Tramvai 41”. Aceasta era deja proiectată și nu mai rămânea decât să fie construită, susținea atunci actualul edil șef al Capitalei.

Din păcate, la aproape trei ani de la aceste declarații, lărgirea Prelungirii Ghencea încă pare să bată pasul pe loc, iar despre park&ride nici nu poate fi vorba.

O a patra parcare de tip park&ride ar fi urmat să fie construită de către Ministerul Transporturilor, în sudul Capitalei, în cadrul proiectului Pasajului Berceni, peste Șoseaua de Centură a Capitalei.
A cincea parcare urma să fie construită în zona Pantelimon, cea de-a șasea la Cățelu și a șaptea în Titan.
A opta dintre cele 15 park&ride-uri urma să fie amenajată, în sudul orașului, în zona Popești-Leordeni, iar cea de-a noua, tot în sud, în drum spre Jilava.
Cea de-a zecea parcare ar fi urmat să apară spre Bragadiru.
Apoi, cea de-a unsprezecea, urma să fie construită în zona Militari, a doisprezecea în Chitila, a treizprezecea în zona Băneasa, lângă complexul comercial, a paisprezecea în Colentina și, în fine, cea de-a cincisprezecea la Aeroportul Henri Coandă.

„Putem să le realizăm într-un mandat. Dar mai important, încă de la finalul primului mandat, ele pot fi amenajate ca parcări la sol. Trebuie pur și simplu luate aceste terenuri și amenajate ca parcări la sol, nu e foarte complicat. (…)
Există bani europeni pentru asta. Nu există niciun motiv să nu putem să le facem în primul mandat”, declara, pe 30 iulie 2020, Nicușor Dan.

Weekend aglomerat pe litoral
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 15:44

Weekend aglomerat pe litoral

Aproximativ 150.000 de turişti se află pe litoral în acest weekend. Gradul de ocupare a ajuns la 90%, odată cu debutul festivalului „Beach,...

Weekend aglomerat pe litoral
Vremea se strică din nou
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 14:58

Vremea se strică din nou

Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi abundente valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 2.00. Codul vizează...

Vremea se strică din nou
Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii