Ascultă Radio București FM Live

Puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile, în Sectorul 6

Puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile, în Sectorul 6

Articol de bucurestifm, 22 iunie 2023, 13:08

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pune la dispoziția bucureștenilor, în Sectorul 6, 4 puncte de prim ajutor. De asemenea, sunt amplasate în patru locații, deschise zilnic:

  1. Sediul central al DGASPC Sector 6 – Str. Cernișoara nr. 38-40;
  2. Sediul Direcției Protecția Copilului Sector 6 – Aleea Istru nr. 4;
  3. Centrul pentru Persoane Vârstnice Floarea Roșie – Str. Floarea Roșie nr. 7A;
  4. Centrul Multifuncțional de Sănătate „Sf. Nectarie” – Bd. Uverturii nr. 81.

Acestea sunt încăperi răcoroase, dotate cu truse de prim ajutor, materiale igienico-sanitare, medicamente de primă urgență, personal de specialitate. Persoanele care au nevoie primesc apă și li se măsoară tensiunea.

Aceste patru puncte de prim ajutor vor funcționa de mâine, pe tot parcursul verii, în zilele declarate de autorități ca fiind caniculare (temperaturi de peste 35 de grade), în intervalul orar 11:00 – 18:00.

Administrația Comercială Sector 6 pune la dispoziția trecătorilor apă potabilă în următoarele 3 locații:

  • Piața Valea Ialomiței – Aleea Băiuț nr. 20B;
  • Piața Apusului – Str. Apusului nr. 54;
  • Debarcaderul din Parcul Drumul Taberei.

Aceste puncte vor funcționa începând de mâine, 23 iunie, pe tot parcursul verii, între orele 7:00 – 21:00 (L-S) și 7:00 – 15:00 (D) în piețe, respectiv 11:00 – 21:00 la Debarcader. Sunt dotate cu dozatoare și cu pahare de unică folosință.

Tot în perioada caniculară, de luni până duminică, între orele 08.00 și 20.00, cetățenii Sectorului 6 au la dispoziție numărul unic 021.9970, gestionat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Pot suna în vederea informării și acordării de consiliere socială, dar și pentru a solicita sprijin pe perioadele cu temperaturi extreme.

Pentru situații urgente, însă, trebuie să sunați la 112. Durerea de cap, amețeala, greața, vărsăturile, stările de leșin și disconfortul general sunt semne că ați fost afectați de caniculă.

Cum vă feriți de efectele caniculei – recomandări generale

  • Evitați expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00;
  • Dacă nu aveţi aer condiţionat acasă sau la serviciu, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii publice cu răcoare (supermarketuri, mall-uri);
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
  • Beţi zilnic minimum 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Setea este un semnal că organismul e deja deshidratat. În perioadele de caniculă, se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute;
  • Nu beți alcool, căci deshidratează şi scade capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai negru, cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase) deoarece sunt diuretice;
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, piersici, castraveţi, roşii);
  • Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie;
  • Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
  • Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi.

Recomandări în cazul copiilor mici

  • Îmbrăcați copiii lejer, cu haine din materiale naturale, cu șepcuțe care să le protejeze capul;
  • Nu-i scoateți afară din casă la ore nepotrivite, în zile caniculare. În special când e anunțat cod roșu de caniculă, copiii sub 3 ani nu vor fi scoși afară între orele 09:00 și 20:00;
  • Dați-le apă plată, ceaiuri slab îndulcite, fructe proaspete și foarte bine spălate;
  • Mamele care alăptează trebuie să se hidratele corespunzător, să evite consumul de cafea și de alcool, să acorde mai multă atenție igienei bebelușilor.

Recomandări pentru vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice

  • Nu ieșiți din casă între 11:00 și 18:00! Dacă este absolut necesar să ieșiți, purtați pălării de protecție pe cap și îmbrăcăminte ușoară, în culori deschise;
  • Puteți face până la 3-4 dușuri pe zi;
  • Hidratați-vă mai mult, consumați fructe proaspete, legume care conțin multă apă. Evitați alimentele ușor perisabile, ținute în condiții improprii;
  • Persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune trebuie să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la perioada caniculară.

Recomandări pentru cei care muncesc la exterior

  • Dozați-vă efortul în funcție de perioadele zilei, încercând să evitați treburile solicitante în vârfurile de caniculă. Dacă temperatura e foarte mare, se va proceda la stoparea activității.
  • Purtați echipament corespunzător, din materiale naturale, și protejați-vă capul.
  • Consumați multe lichide (apă, ceai, sucuri naturale de fructe), evitând cafeaua și alcoolul.

Cum mențineți răcoarea în case

  • Închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele sau draperiile. Acele ferestre vor fi deschise, pentru a se face răcoare în casă, doar când soarele nu bate direct în ele și când temperatura de afară e mai mică decât cea interioară. De asemenea, pot fi deschise seara târziu, noaptea și dimineața devreme;
  • Închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie;
  • Variațiile mari de temperatură nu sunt sănătoase. De aceea, aerul condiționat trebuie reglat astfel încât temperatura interioară să fie cu 5 grade mai mică decât cea exterioară. Cel puțin pentru început. Ulterior, temperatura mai poate fi scăzută progresiv;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius.
TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:34

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”

Pentru a permite desfăşurarea lucrărilor de construire a staţiei de metrou de pe Magistrala 6, din incinta Aeroportului Internaţional...

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:31

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

Astăzi,  ministrul Educaţiei şi Cercetării,  Daniel David, a semnat Ordinul privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar....

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:29

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că este foarte posibil ca de vineri seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din...

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:01

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!

Noul Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, destinat bolnavilor de tuberculoză cu rezistență la tratamentul cu antibiotice....

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:57

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025

Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte că, potrivit calendarului electoral, campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7...

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:46

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae

Primăria Municipiului București, prin CREART, anunță deschiderea târgului de Crăciun „Bucharest Opera Christmas Market”, pe 6 decembrie,...

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:35

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală

Administratorii unor societăţi comerciale din domeniul tranzacţiilor imobiliare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori pentru infracţiuni de...

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:32

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti

Două echipaje de pompieri intervin în aceste momente pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, după ce o cisternă încărcată benzină a luat foc la...

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti