Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Grevă în educație!

Articol de Ioana Brusten, 18 mai 2023, 18:22

Ieri, profesorii au fost în grevă de avertisment timp de două ore; pentru că la negocierile cu reprezentanții Guvernului nu au ajuns la o înțelegere privind nivelul de salarizare, luni 22 mai, va fi declanșată greva generală în școlile din toată țara.

Premierul Nicolae Ciucă a explicat că oferta făcută sindicaliștilor din educație este ceea ce își permite statul în acest moment. Astăzi s-a negociat contractul colectiv de muncă, unic la nivel de ramură, dar drepturile salariale nu sunt prinse în acest contract. Problema creșterii salariale a fost amânată și răsamânată, așa că: “credibilitatea politicienilor este zero în momentul de față și asta doar din cauza lor!” spune președintele Sindicatului Spiru Haret, Marius Nistor.

Cât timp va fi grevă generală?

“Cât timp cei care decid nu vin cu soluții care să redea încrederea celor care lucrează în învățământ că sunt apreciați și că se ține cont de ei. Până acum ne-au demonstrat contrariul. Doar colegii noștri sunt în măsură să decidă dacă renunță la această formă de protest: cel care a semnat pentru grevă va trebui să semneze încă un referendum, în care anunță că se retrage din acțiunea în cauză.”

Cum vor fi afectați elevii care au de dat examene naționale?

“Dacă ar fi după guvernanți, ar trebui să facem grevă în vacanță, ca să nu deranjăm pe nimeni, mai ales pe ei. Și cadrele didactice au copii care vor da examen și și-au asumat acest risc. Elevii din diverse asociații sunt alături de noi, ne susțin înțelegând care sunt riscurile ce decurg din prelungirea grevei.”

Sindicatele din învățământ fac un apel la părinți să înțeleagă situația, ei cunoscând de-altfel foarte bine, problemele cronice din învățământul preuniversitar.

Sindicatele au cerut Guvernului și o întâlnire sâmbătă pentru a găsi soluții concrete, dar le-a fost refuzată. “Această grevă n-ar fi avut loc dacă din decembrie guvernanții noștri ar fi venit cu soluții concrete, acte normative, asumări clare. Nu s-a întâmplat nimic.”

Adina Pescaru, conferențiar universitar la Facultatea de Științe ale Educației, departamentul de formare a profesorilor, spune așa: “Ceea ce se întâmplă în social se reflectă asupra școlii. Dacă ne dorim ca cei mici, studenții, elevii să fie liberi, creativi, autonomi, avem nevoie de răbdare să construim. Importantă e legătura între societate și școală și de asemenea percepția pe care o au părinții; părinții pun accent pe partea materială, vrând să fie mai buni cu copii, încearcă să le ofere tot. Și acest tot,din păcate, se rezumă la partea materială și transferă mult mai mult decât înainte, tot ceea ce înseamnă educația și creșterea copilului, către școală.”

Este foarte important sa avem profesori cu har, care să-și iubeasca meseria, sa fie motivați și respectați în societate. Pentru că, “sănătatea unei națiuni este dată de educația pe care o au oamenii ei și de cultura lor!”

Sectorul 6 oferă gratuit containere pentru deșeurile voluminoase. Cum pot beneficia asociațiile de proprietari
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:26

Sectorul 6 oferă gratuit containere pentru deșeurile voluminoase. Cum pot beneficia asociațiile de proprietari

Locuitorii Sectorului 6 au la dispoziție o soluție gratuită pentru eliminarea mobilierului vechi și a altor deșeuri voluminoase, fără ca...

Sectorul 6 oferă gratuit containere pentru deșeurile voluminoase. Cum pot beneficia asociațiile de proprietari
Bine de citit: Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:00

Bine de citit: Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare

Această carte le este dedicată în primul rând copiilor, cei care, așa cum procedează de foarte multe ori, ar putea să le-o citească cu voce...

Bine de citit: Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare
Temperaturi în creștere, în Capitală
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:46

Temperaturi în creștere, în Capitală

Luni, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea...

Temperaturi în creștere, în Capitală
Federația Sanitas se pregătește de grevă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:20

Federația Sanitas se pregătește de grevă

Federaţia Sanitas se pregătește să declanșeze greva generală în sistemul sanitar, începand de marți, 28 iulie. Sindicaliștii ar urma să...

Federația Sanitas se pregătește de grevă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:50

Transfer aeromedical interclinic al unei paciente de 18 ani, asistată ECMO, realizat cu un elicopter Black Hawk al IGAv

Transfer aeromedical interclinic al unei paciente de 18 ani, asistată ECMO, realizat cu un elicopter Black Hawk al IGAv În perioada 25–26 iulie,...

Transfer aeromedical interclinic al unei paciente de 18 ani, asistată ECMO, realizat cu un elicopter Black Hawk al IGAv
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Misiune de căutare și salvare pe Marea Neagră

Misiune de căutare și salvare pe Marea Neagră, transmite Departamentul pentru Situatii de Urgenta. Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului...

Misiune de căutare și salvare pe Marea Neagră
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:22

Noi medalii pentru România, la Mondialele de canotaj Under-23

România a cucerit, astăzi, o medalie de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania). Bianca...

Noi medalii pentru România, la Mondialele de canotaj Under-23
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:54

Ambasadorul Federației Ruse a fost chemat la MAE, în urma încălcărilor repetate ale spațiului aerian al României

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a anunţat că ambasadorul rus la Bucureşti a fost chemat la MAE, după ce, în ultimele zile, mai multe...

Ambasadorul Federației Ruse a fost chemat la MAE, în urma încălcărilor repetate ale spațiului aerian al României