Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Politica nu se ține de tineri, dar tinerii se țin de ea!

Cine spune că tinerii nu sunt interesați de politică, n-a ascultat episodul de vineri din Generația Z!

Articol de eugenvrabie, 25 aprilie 2023, 10:26 / actualizat: 18 mai 2023, 10:37

Vlad Adamescu și Răzvan Petri sunt absolvenți de științe politice la King’s College din Londra și cofondatorii proiectului „Politică la minut”.

Întrebarea cea mai firească pentru cei doi a fost legată de momentul în care politica i-a convins că merită studiată. Răzvan își aduce aminte de orele de istorie când se explicau concepte precum separarea puterilor în stat sau evoluțiile statelor moderne – moment care a jucat un rol decisiv în viitorul său și al lui Vlad.

Cei doi s-au cunoscut la facultate, iar proiectul „Politică la minut” s-a născut în vara lui 2020, când, pe fondul desfășurării alegerilor locale, prietenii acestora le adresau frecvent întrebări despre activitatea Consiliului local, a primarului sau a Consiliului județean.

„Nouă nu ne plăcea felul în care se vorbea despre politică în România” spune Vlad, care și-a dat seama că este nevoie de un „traducător” al conceptelor și informațiilor dificile. Răzvan și Vlad au căutat încă de la început să livreze noutăți și concepte politice într-o formulă comprimată și accesibilă, fapt ce le-a adus peste 54.000 de urmăritori pe Instagram.

Politica e în tot și toate, iar Răzvan argumentează că orice groapă, orice întârziere a unui tren sau orice retragere a unei gratuități pentru un student e strâns legată de o decizie politică, luată de oamenii pe care cetățenii îi votează.

Deși în teorie se știe, este foarte important de conștientizat puterea votului, putere pe care tinerii nu o înțeleg cu adevărat. Acest lucru a făcut ca interesul pentru partidele populiste să crească în rândul generației tinere, care de cele mai multe ori nu se simt reprezentate și ascultate de partidele mari.

Vremea comunismului a apus de mult, dar încă se mai găsesc nostalgici și astăzi. Pentru aceste persoane, contraargumentul este simplu: acum poți avea o afacere, poți călători mai ușor în străinătate și te poți exprima liber.

„Să nu uităm de lucrurile astea care sunt la fel de valoroase ca a avea o locuință bună sau mâncare pe masă” conchide Răzvan. Cât despre mesajele antisistem care devin din ce în ce mai populare, Vlad concluzionează simplu: „poți să nu vii cu nicio soluție, dar să fii nemulțumit”, iar lucrul acesta atrage susținători.

La finalul interviului ne-au mărturisit că își doresc să se extindă cu proiectul și în Republica Moldova și vor continua seria de conferințe pe care au început-o.

Ca de fiecare dată, tinerii Generației Z și-au spus părerea și despre politică. Dacă au existat lacune și confuzii, acestea au fost eliminate tot în episodul de vineri, când s-au trecut în revistă concepte precum: separația puterilor și democrația. Ca să fie echilibru, s-a făcut și haz de necaz pe unde s-a putut.

Despre toate astea și multe altele afli doar dacă intri pe Youtube-ul București FM, unde poți revedea secvențele preferate și să-ți iei și câteva notițe! Noi suntem Generația Z și vorbim pe limba ta vineri de vineri de la 21:00. Fii cu noi!

Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 16:32

Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!

Luni, vremea va fi frumoasă și caldă, în București. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în...

Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!
Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 16:11

Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul doi mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de...

Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!
Caz șocant la Maratonul din București!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:55

Caz șocant la Maratonul din București!

Un bărbat de naţionalitate străină, participant la Maratonul care s-a desfăşurat, duminică, la Bucureşti, a decedat. În timp ce alerga,...

Caz șocant la Maratonul din București!
Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:14

Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București

Filmele vor fi proiectate în locații din cinci dintre sectoarele Capitalei. Proiecțiile vor fi urmate de ateliere interactive. „Les Films de...

Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:04

Pelerinaj la Iași: Zeci de mii de credincioşi aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva

De asemenea, în mai multe locuri din oraş au fost montate ecrane gigant pe care se poate urmări Slujba Sfintei Liturghii. Purtătorul de cuvânt...

Pelerinaj la Iași: Zeci de mii de credincioşi aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 13:10

City break la Constanţa, la preț avantajos!

Așadar, toți turiştii sunt așteptați pe litoral, în orice weekend, din perioada 15 octombrie -15 aprilie 2025. Un city break la Constanța...

City break la Constanţa, la preț avantajos!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 12:32

Bucharest Marathon 2024: Și azi avem restricții de circulație în București

Până la ora 16:00, în București, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Brigada Rutieră recomandă rute alternative:  Bd....

Bucharest Marathon 2024: Și azi avem restricții de circulație în București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 12:16

Peste 200 de produse contrafăcute au fost aduse la noi în țară, prin Vama Giurgiu!

Peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălţăminte şi marochinărie susceptibile a fi contrafăcute au fost descoperite de...

Peste 200 de produse contrafăcute au fost aduse la noi în țară, prin Vama Giurgiu!