„Vara în care mama a avut ochii verzi”, în premieră la Teatrul Național Radiofonic!

Articol de bucurestifm, 19 aprilie 2023, 12:17

Teatrul Național Radiofonic prezintă, în premieră, în seria „Dramaturgi români contemporani”, joi, 20 aprilie 2023, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, spectacolul radiofonic „Vara în care mama a avut ochii verzi”, după romanul omonim de Tatiana Țîbuleac.

• Dramatizarea și adaptarea radiofonică: Magda Duțu.
• Regia artistică: Diana Mihailopol.
• În distribuție: Rodica Mandache, Marius Manole, Marcela Motoc, Daniel Tudorică, Annemary Ziegler, Cristina Constantinescu, Violeta Berbiuc, Ion Marinescu, Daniel Tudor.
• Regia de montaj: Robert Vasiliță.
• Regia de studio: Milica Creiniceanu.
• Regia muzicală: Patricia Prundea.
• Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
• Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Miercuri, 19 aprilie 2023, începând cu ora 12:00, Teatrul Național Radiofonic organizează, în avanpremieră, audiția cu public a acestui spectacol.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, în Foaierul Tapiseriei, la etajul 1, și se va desfășura în prezența actorilor din distribuție și a echipei de creație. Sunt invitați jurnaliști, oameni de teatru interesați de această montare radiofonică, ascultători fideli ai Teatrului Național Radiofonic. Intrarea este liberă.

Cu „Vara în care mama a avut ochii verzi”, Tatiana Țîbuleac a scris una dintre cele mai răscolitoare povești din literatura română contemporană.

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al său.(…) Scurt și intens, romanul ei splendid, (…) în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună, impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” – consideră Radu Vancu.

„Vara în care mama a avut ochii verzi” vorbește despre cum lipsa de iubire poate să lase oamenii singuri și nenorociți. – este de părere Luiza Vasiliu.

„Întregul roman e negocierea unei împăcări între conștiința tulburată a tânărului și mama sa muribundă, care redescoperă într-o ultimă vară împreună, petrecută într-un sătuc francez, o liniște care le-a lipsit întreaga viață. (…)

Paginile care-i pun față în față pe adolescentul care se îmblânzește sub soarele verii și pe mama sa muribundă care slăbește și pare a renaște în proximitatea morții sunt, o spun cu toată responsabilitatea, de cea mai înaltă calitate. Tatiana Țîbuleac a scris o carte absolut memorabilă.” – apreciază Bogdan-Alexandru Stănescu.

Romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi” este deopotrivă, o carte a împăcării și o carte despre «nedragoste»; o poveste despre violență și despre cuvintele spuse în ultimul moment. – concluzionează Cezar Gheorghe, cu ocazia interviului luat Tatianei Țîbuleac, în anul 2017, la Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, despre acest prim roman al ei.

„Am scris capitolele cărţii, dar mi-am dat seama că îmi lipseşte motivul pentru care am scris cartea. De ce mama? De ce îşi aminteşte el de mamă?. Şi m-am întrebat cum îmi amintesc eu de un om. Întotdeauna, pornind de la un detaliu. Cineva mirosea a cafea. Cineva făcea plăcinte. Bunica avea o mână frântă, de exemplu. Şi m am gândit că ar fi bine ca Aleksy să îşi amintească de un lucru. Atunci m-am gândit la ochi. Ochii sunt cel mai simplu lucru de care să-ţi aminteşti. Şi am început să compun nişte frânturi din această femeie pornind de la ochii ei. (…)

Nu am vrut să scriu o poveste din Basarabia, n-am vrut să scriu ceva din România, ci ceea ce mă măcina pe mine în acel moment. Eu aveam o temă, aveam nişte întrebări. Şi pentru că trebuia să îi dau un pic de culoare şi nişte personaje, stând în Franţa de atâţia ani şi plăcându-mi foarte mult satul francez, m-am gândit să-l fac acolo. (…) Nu aş putea spune că am inventat chiar totul, există şi lucruri din propria mea biografie. Nu neapărat la capitolul violenţă. Eu am fost un copil alintat, însă şi eu am două surori moarte. Mama mea m-a născut după ce a avut deja doi copii morţi. Au existat nişte traume şi în cazul nostru. Şi, când am devenit eu mamă, lucrurile astea s-au amestecat cumva în capul meu şi au izbucnit nişte ches¬tii poate latente, la care nu mă gândeam.

Eu nu am fost niciodată foarte senină. Întotdeauna mi-a plăcut un pic drama, întotdeauna mi-au plăcut chestiile triste, gust din nostalgie, din emoţiile tari. Cartea este dură, dar este o duritate diferită de cea cu care ne am obişnuit noi astăzi. Este o duritate emoţională, pe care eu o văd peste tot. Mă miră că foarte mulţi oameni spun că aşa ceva nu prea există. Ba există foarte des, mai mult decât ar trebui să existe. Am simţit că fac cuiva dreptate cu cartea asta. Poate pare un pic arogant. Când o scriam nu am vrut să netezesc anumite lucruri. Mi-am zis că am pornit pe drumul acesta şi acum merg pe el până la capăt, aşa cum văd eu lucrurile, aşa cum simt eu lucrurile. Şi, poate, cineva se va regăsi în asta. Cred că este dură cartea, însă nu suficient de dură.” – mărturisește Tatiana Țîbuleac.

Diana Mihailopol – regizorul artistic al spectacolului, împărtășește câteva impresii despre ceea ce a însemnat întâlnirea cu textul Tatianei Țîbuleac: „Am văzut cu ochii mei cum în fața mea se ridică un zid împrejmuit de cavaleri și femei luptătoare. M-am trezit și, de fapt, nu era zid, ci textul Tatianei Țîbuleac și în jur nu erau cavaleri, nici femei luptătoare, ci actorii care scormoneau în buzunarele harului lor după condiția personajelor.

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac este o geneză a sentimentelor, care, cerându-se rostită, fiecare cuvânt a devenit muzică, fiecare stare a devenit amintire, fiecare efect sonor a devenit teamă. Un astfel de text, ca o oglindă a personalității de sine, te împovărează și te ușurează de propria ta ființă. Am considerat munca regizorală în fața acestui obiect scriptic o încercare și un prag al vieții mele profesionale, pe care nu le voi uita. Îi mulțumesc Tatianei Țîbuleac pentru că și-a dat acordul ca o creație literară atât de imagistică să fie lăsată să devină spectacol sonor și îi sunt recunoscătoare pentru faptul că încercările în formarea emoțiilor descrise de ea, de autoare, le-am creat eu și sper că mă vor însoți mereu.”

Serviciul Comunicare și Relații Publice