Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Drogurile si viața socială a tinerilor, un cerc vicios!

Articol de Monica Liche, 28 martie 2023, 17:48

În urmă cu câteva zile au fost reținute 7 persoane, iar alte 3 au fost puse sub control judiciar într-un dosar care viza o grupare infracțională care se ocupa cu distribuția de droguri în școli și licee. Liceenii devin dealeri, iar vârsta de la care copiii ajung să consume droguri a scăzut până la 9 ani. Am aflat #InComunitate cât de dramatică este situația, de la profesor doctor Cătălin Țone, Șef Serviciu Antidrog București din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate.

„Au fost 23 de percheziții, au fost conduse 22 de persoane pentru audieri, multe dintre ele implicate în trafic, dar și consumatori, au rămas 7 persoane reținute și ulterior au fost arestate preventiv pe 30 de zile, și alte persoane sub control judiciar. Asta nu înseamnă că ceilalți nu au fost implicați în diferite forme, dar vârsta lor, condițiile procedurale au determinat să nu se ia măsuri împotriva lor. Ceea ce este important în această operațiune, este faptul că unii dintre cei cercetați sunt persoane care provin din familii cu posibilități materiale, cu poziții importante în anumite instituții ale statului, și tocmai  acești copii de demnitari, care aveau de toate, au considerat că trebuie să debuteze în consumul de droguri și, mai mult decât atât, din teribilism sau din dorința de a câștiga sume suplimentare, s-au implicat și în traficul de droguri.”

Lumea copiilor noștri se află în vizorul traficanților de droguri. Spațiul pe care fiecare părinte îl considera 100% sigur pentru copilul său, școala, a devenit unul în care se face distribuție de stupefiante. Iar cei care livrau aceste droguri, sunt și ei elevi sau foști elevi, constituiți într-un grup care poartă, conform articolului 367 din Codul Penal,  denumirea  de „grup infracțional organizat, popular spus, grup mafiot, adică elevi sau foști elevi constituiți într-un grup mafiot de distribuție a drogurilor.”, ne-a spus Cătălin Țone, Șef Serviciu Antidrog București.

„Fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri a pătruns și în lumea școlilor, a pătruns și în lumea minorilor, am avut distribuție în apropierea unităților de învățământ, în interiorul unităților de învățământ și,  ceea ce mi se pare foarte grav, s-a reținut și o infracțiune, articolul 367 din codul penal, și  anume, grup infracțional organizat, popular spus, grup mafiot, adică elevi sau foști elevi constituiți într-un grup mafiot de distribuție a drogurilor. Practic, ei cumpărau droguri la un preț pe care îl negociau și apoi aceste droguri, mai multe tipuri de droguri, vorbim de aici de o polidependență, de o rețea care distribuia mai multe tipuri de droguri și încercau să își găsească cât mai mulți consumatori, ca să poată să câștige suficient de bine și să-și urmărească țintele financiare.”

Operațiunea Meduza a avut succes. Din păcate, în spatele fiecărei reușite se ascunde  o dramă. Dependența cu tot ce poate declanșa ea: episoade de psihoză care conduc către crimă, furt ori prostituție. În ultima perioadă au fost desfășurate, cu succes, alte câteva astfel de operațiuni.

„A fost o acțiune de succes, dar nu este singura operațiune finalizată în zonele de învățământ. După operațiunea de finalizare a operațiunii Meduza,  a doua sau a treia zi a fost finalizată la Rădăuți o operațiune, de către polițiștii de acolo, cu 9 percheziții, tot un grup infracțional organizat,  tot în zona distribuției  de droguri în zona instituțiilor de învățământ, și la alte câteva zile s-au finalizat alte două operațiuni care nu au legătură cu cea de la Rădăuți, una la Siret, acolo au avut colegii o situație inedită, gravă, zic eu, o elevă dependentă, care nu mai avea posibilitatea financiară să își plătească dozele. Traficanții au întreținut relații sexuale, în mod repetat, cu ea, lucru probat de către organele de anchetă, și la Constanța, lucrurile au mers mult mai departe, tot o elevă tot dependentă, neavând posibilități materiale să-și asigure dozele și întreține dependența, a fost obligată să practice prostituția și s-au realizat cu ea materiale pornografice, care au fost postate pe diferite site-uri.”, a adăugat profesor doctor Cătălin Țone, Șef Serviciu Antidrog București din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate.

Campaniile de prevenire, de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă drogurile ar putea ajuta, ar putea fi un pas către combaterea consumului. La nivelul instituțiilor abilitate, acest lucru nu a fost tratat așa cum ar fi trebuit. „Marea problemă este că, responsabilitatea aceasta de prevenire, de instructaje, de conferințe, s-a pasat dintr-o parte, în alta”, a precizat Cătălin Țone, Șef Serviciu Antidrog București.

„Categoric nu, vă spun cu toată responsabilitatea! Structura din care fac parte, este o structură care se ocupă de partea de combatere, dosare penale, împreună cu procurorii DIICOT. Marea problemă este că, responsabilitatea aceasta de prevenire, de instructaje, de conferințe, s-a pasat dintr-o parte, în alta, nu a fost tratată cu responsabilitate. O altă problemă este legată de lipsa de resurse umane și financiare, de-a lungul timpului, pentru a face aceste activități și în esență, lipsa ofițerilor, lipsa specialiștilor care știu, într-adevăr, ceea ce să vorbească cu copiii pe categorii de vârstă, cu părinții și cu profesorii, și tocmai acestea sunt tempouri care s-au pierdut de-a lungul timpului, și fenomenul a evoluat în sensul pe care îl vedem acum”.

Sunt locuri în lume unde s-au legalizat anumite droguri. Când vine vorba de legalizarea unor droguri recreative, Cătălin Țone, Șef Serviciu Antidrog București din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, are o opinie foarte clară: „Eu cred că România nu este pregătită pentru așa ceva”.

„Eu cred că România nu este pregătită pentru așa ceva. Putem să vorbim despre asta  în condițiile în care, cel puțin, reușim să reparăm sistemul medical. Imaginați-vă. Nu există nici o clinică de tratament post cură obligatorie, care înseamnă cel puțin trei-patru luni de zile, după detox, internarea, psihoterapie de grup, individuala, psihoterapie ocupațională, ruperea de anturaj, hidratare. Noi nu avem așa ceva. Sunt câteva centre private care sunt insuficiente și, în condițiile astea, haideți să legalizăm. Ce facem? Acum avem tineri dependenți, care ies de la detox, iar părinții nu știu ce să facă cu ei. Dacă nu au posibilități materiale să se ducă la clinici, la astea puține din România sau în afara țării, se întorc acasă, și mulți recad. Dependența reînviată este mult mai periculoasă și e mult mai greu de luptat cu ea.”

Află aici mai multe informații despre ce înseamnă dependența de droguri, despre pericolele care îi pândesc pe tineri în anturajele lor și la marile concerte.

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:55

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului

Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele...

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:49

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”

Luna decembrie vine cu două spectacole de excepție la Sala Palatului, transformând Bucureștiul într-un veritabil centru cultural al...

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:43

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt

Poliția Capitalei a informat astăzi reținerea în București a patru bărbați, în trei dosare separate, sub acuzație de furt după ce au...

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:15

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie

Un număr de 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii...

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:49

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film

Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, a fost aleasă președintă a consiliul de administrație al...

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:38

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie

București FM dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă cu un superconcert în aer liber la Băneasa Christmas World, sâmbătă, 6 decembrie...

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:23

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie

Descoperă cele mai interesante evenimente din București în acest weekend! De la târguri de carte și activități pentru copii, la expoziții de...

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 13:37

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun

Bucureștiul se pregătește pentru o sărbătoare a imaginației și a creativității, odată cu noua ediție MagicTIC, organizată de Teatrul Ion...

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun