Ascultă Radio București FM Live

FOTO: Centrul “Micului Paris”…o rușine!

FOTO: Centrul “Micului Paris”…o rușine!

Articol de Mircea Apostolescu, 21 martie 2023, 22:15

Zona zero a Bucureștiului, de la Piața Victoriei, Bulevardul Lascăr-Catargiu, bulevardele Iancu de Hunedoara și Ștefan cel Mare, Piața Romană, Buzești – Berzei, Calea Griviței, segmentul central, Bulevardul General Gheorghe Magheru, Calea Victoriei, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piața Universității, Bulevardul Carol I, Bulevardul Pache Protopopescu, Calea Moșilor, Bulevardul Regina Elisabeta și Mihail Kogălniceanu, este caracterizată de o intensă circulație pietonală, are o viață economică intensă și atrage foarte mulți bucureșteni dar și turiști, în special străini!

Cu toate acestea centrul Bucureștiului arată dezolant!
Arterele principale și identitare ale Bucureștiului pe care le administrează Primăria Capitalei prin Administrația Străzilor și le păstorește din punct de vedere urbanistic par a fi lasate de izbeliste.

Foarte multe clădiri au fațadele într-o stare jalnică.
Unele sunt chiar periculoase, cu tencuiala desprinsa.
Părți din construcții atârnă periculos si pot accidenta oricand trecatorii…
Bucăți mari de tencuială, elemente decorative de la cornișele imobilelor, altădată impunătoare și frumoase,atarna trist la etajele superioare si risca sa se prabuseasca in orice moment.
Uneori chiar balcoanele de la etaj își dezvăluie armătura din cimentul mâncat de ani și de intemperii.

În alte locuri, cabluri altadata utile, spânzură acum fără rost pe pereții cladirilor, până la parter.

Multe spații comerciale de la parterul blocurilor, de pe Magheru, sunt închise de ani de zile.
Peste tot, pe ziduri, pe vitrinele magazinelor abandonate, pe stâlpi, pe transformatoarele de curent electric, zeci și sute de afișe, lipite unele peste altele, udate de ploi și dezlipite de vânturi formează un fel de tapet soios, zdrențuit și urât mirositor.

Locurile neocupate de afise sunt acoperite de “creațiile” așa-zișilor artiști urbani, De la mazgaleli, reprezentări ciudate, nume de foste si actuale iubiri, porecte, indemnuri,inimi sagetate sau simboluri falice…le gasesti pe toate, pe toate fatadele, chiar si a celor cu valoare de patrimoniu.

Iar in fiecare gang, mizerie, mirosuri pestilentiale și igrasie!

Studiu de caz, Cinematograful “Patria”!

Fostul Cinematograf “Patria” este un exemplu de zonă urbană ultra centrală aflată într-o stare avansată de degradare.
Cinematograful a fost închis de către Regia Autonomă de Difuzare a Filmelor (RADEF) > Motivul:se află la parterul Blocului “Patria”,bloc cu bulina rosie.

Cinematograful nimanui a devenit salas pentru oamenii strazii iar acum este distrus si mizerabil…
RADEF a refuzat ani de zile să predea cinematograful autorităților locale, așa cum prevedea legea, încă din anul 2005.

Numai după ani de procese (demersurile pentru preluarea cinematografelor din Sectorul 1 fiind demarate de către Primăria Sectorului 1 încă din 2009) Autoritatea Locală din Banu Manta a reușit să preia cinematografele abia pe 4 mai 2018, așa cum stă mărturie Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1.

Au fost preluate, atunci:

* Cinematograful ”Patria”, situat în Bd. Gh. Magheru nr. 12-14, sector 1, București;
* Cinematograful ”Excelsior”, situat în Bd. Ion Mihalache nr. 174, sector 1, București;
* Cinematograful ”Cotroceni”, situat în Șos. Cotroceni nr. 9, sector 6, București;
* Cinematograful ”Giulești”, situat în Calea Giulești nr. 56A, sector 6, București;
* Terenul aferent cinematografului ”Grădina Parc”, situat în Bd. Poligrafiei nr. 1, sector 1, București.

Primarul de atunci, Dan Tudorache, promitea că va reda cinematografele publicului:
Vom reabilita cinematografele pe care le-am preluat pentru a le reintroduce în circuitul cultural și pentru a le pune la dispoziția bucureștenilor.
Vom crea astfel o infrastructură capabilă să susțină proiecția de film cinematografic, dar și orice formă de activitate culturală”, promitea primarul de atunci al Sectorului 1, Dan Tudorache, la preluarea cinematografelor.

Tot el a dispus curățarea intrării cinematografului și montarea unui gard de protecție împotriva afișajului ilegal și pentru a nu se mai depozita gunoiul.

Cinema “Patria” lăsat, din nou, în paragină!
Proiectul redeschiderii sălii fostului Cinematograf “Patria” pentru public s-a blocat deoarece intrarea în sala de cinema se află la parterul Blocului “Patria”, iar sala nu poate fi redeschisă până când blocul nu va fi consolidat.
După septembrie 2020, a fost înlăturat și gardul de protecție de la intrarea în fostul cinematograf.

Astăzi, intrarea, odinioară fastuoasă a cinematografului este tapetată cu straturi succesive de afișe.
Fiind un loc mai adăpostit, unii trecători au folosit cei doi stâlpi cilindrici pe post de toaletă publică iar mirosul a devenit pestilential.

Unde e “Patria” de altadata, cu intrarea impozanta, covor roșu, la intrare, un adevărat templu al filmului?
Vitrinele exterioare, curate si cochete, cu afisele frumos inramate care te faceau sa-ti doresti sa intri la film?
În aceste vitrine am văzut armuri folosite la filmarea super-producției marelui Sergiu Nicolaescu, “Mircea”.

Există pârghii legale? Cine ar putea face ceva?

Toate acestea se întâmplă în ciuda faptului că, în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București există o structură care se numește Serviciul Control Lucrări Edilitare și Afișaj Stradal.
Există, de asemenea, din 26 iulie 2018, Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) pentru modificarea HCGMB 180/18.05.2017 care prevede că instituțiile publice, agenții economici și persoanele juridice au obligația:

“a) să întrețină, în stare corespunzătoare, imobilele în care își desfășoară activitatea și/sau pe care le administrează, prin efectuarea lucrărilor de reparații, amenajări și a altor lucrări specifice;

b) să asigure repararea, spălarea geamurilor și a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreținerea firmelor și a fațadelor imobilelor în care își desfășoară activitatea și/sau pe care le administrează, inclusiv spălarea, curățarea și zugrăvirea periodică a acestora“, precizează HCGMB 459/26.07.2018.

Aceste obligații erau deja prevăzute în sarcina persoanelor fizice, adică a proprietarilor de apartamente din blocuri.

Astfel, Poliția Locală a Municipiului București, împreună cu polițiile locale ale sectoarelor dispun de instrumentul de reglementare necesar pentru a face ca zona centrală a orașului să revină la un aspect civilizat.
Ar trebui numai să purceadă cu hărnicie la aplicarea acestei hotărâri a Consiliului General.

Am întrebat la Primăria Municipiului București, la Poliția Locală a Municipiului București și la Primăria Sectorului 1 ce măsuri se iau pentru stoparea fenomenului afișajului ilegal, pentru repararea și întreținerea fațadelor clădirilor, a vitrinelor magazinelor, pentru a readuce zona centrală la un aspect cât mai îngrijit.

Din pacate până acum nu am primit niciun răspuns de la aceste autorități care ar fi în drept să aplice reglementări aflate în vigoare!

Asteptam, evident, raspunsurile autoritatilor care sunt in masura sa rezolve aceasta situatie si le vom publica, dupa cum, alaturi de toti bucurestenii, ne dorim sa avem o zona centrala a Bucurestiului cu adevarat atragatoare.

VIDEO| „Zbor Imprevizibil”, primul serial românesc filmat integral în format vertical. Cristian Buje și Denis Hanganu la București FM
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 11:25

VIDEO| „Zbor Imprevizibil”, primul serial românesc filmat integral în format vertical. Cristian Buje și Denis Hanganu la București FM

Industria de entertainment din România face un pas către noile tendințe digitale odată cu lansarea „Zbor Imprevizibil”, primul serial...

VIDEO| „Zbor Imprevizibil”, primul serial românesc filmat integral în format vertical. Cristian Buje și Denis Hanganu la București FM
Schimbări majore pentru examenul de Bacalaureat din 2030
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 11:01

Schimbări majore pentru examenul de Bacalaureat din 2030

Ministerul Educației și al Cercetării a inițiat un proiect de restructurare a examenului pentru anul 2030. Printre modificări se numără...

Schimbări majore pentru examenul de Bacalaureat din 2030
”Amantul de piatră”, recital extraordinar la TNB
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 10:40

”Amantul de piatră”, recital extraordinar la TNB

Irina Movilă readuce pe scenă poezia eminesciană, pe 16 iunie, la Sala Pictura a Teatrului Național București, de la ora 19:00. Spectacolul...

”Amantul de piatră”, recital extraordinar la TNB
Bine de citit: Marea carte a superputerilor
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 10:04

Bine de citit: Marea carte a superputerilor

Începusem să citesc și deja eram foarte îngrijorat, dragi copii, pentru că nu găseam vreo superputere pe care să o fi avut și eu de când...

Bine de citit: Marea carte a superputerilor
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 09:31

Controverse după capturarea peștilor din Herăstrău. Primăria invocă un contract de concesiune

Primăria Capitalei a clarificat situația după apariția în spațiul public a unor imagini care surprind capturarea peștilor din Lacul...

Controverse după capturarea peștilor din Herăstrău. Primăria invocă un contract de concesiune
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 07:22

Palatul Parlamentului va fi iluminat special cu ocazia festivalului KIMARO

Decizia a fost aprobată de Camera Deputaților, la solicitarea ARCUB – Centrul Cultural al Primăriei Capitalei. Reprezentanții instituției au...

Palatul Parlamentului va fi iluminat special cu ocazia festivalului KIMARO
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 07:12

Crucea Roșie Română organizează o nouă campanie de donare de sânge și îi invită pe români să se alăture

Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc să atragă atenția asupra nevoii constante de sânge din spitale și să încurajeze donarea...

Crucea Roșie Română organizează o nouă campanie de donare de sânge și îi invită pe români să se alăture
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 06:31

Vreme caldă și ușor instabilă în București

În București, ANM a anunțat o vreme caldă, cu cer variabil și înnorări spre seară când vor fi averse, descărcări electrice și...

Vreme caldă și ușor instabilă în București