Ascultă Radio București FM Live

Tragedie feroviară în Grecia

Tragedie feroviară în Grecia
Foto: Captura video

Articol de bucurestifm, 1 martie 2023, 12:46

Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite, marţi noapte, în Grecia, după ce două trenuri s-au ciocnit în apropiere de orașul Larissa, relatează AFP.

Este vorba despre un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic și un tren de marfă.

Până în prezent nu s-a furnizat niciun motiv pentru care trenurile au intrat în coliziune. Însă potrivit media elene este vorba despre “cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.

Potrivit primarului din Tempe, localitate în dreptul căreia s-a produs accidentul, Yorgos Manolis, numeroşi studenţi se aflau la în tren. Ei se întorceau la Salonic după un weekend prelungit care a inclus o zi de sărbătoare în Grecia.

Circa 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe, au fost mobilizaţi, potrivit salvatorilor greci. Macarale şi persoane care le deservesc au fost de asemenea trimise la faţa locului pentru a încerca să degajeze fiarele contorsionate şi să ridice vagoanele răsturnate.

Potrivit dpa, în tren se aflau circa 350 de persoane.

Unul dintre vagoane a fost complet zdrobit în urma impactului, ceea ce face intervenţia salvatorilor foarte dificilă, în timp ce altele au fost doar parţial distruse. Alte vagoane au fost cuprinse de flăcări.

O reuniune de criză a guvernului a fost organizată. Ministrul sănătăţii Thanos Plevris s-a deplasat la faţa locului, în timp ce ministrul de interne Takis Theodorikakos supervizează situaţia din centrul de gestionare a crizei alături de şefii poliţiei şi pompierilor.

Cele două spitale din regiunea Larisa au fost rezervate pentru a primi numeroşii răniţi, potrivit pompierilor greci. Spitalele militare din Salonic şi Atena sunt şi ele “în stare de alertă” în caz de nevoie.

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
ANM: Marți, vreme rece
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece
Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:52

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media

Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media. Interdicţia, ce ar...

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:13

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2

Consilierii locali din sectorul 2 au fost convocați luni, 12 octombrie, în ședință extraordinară, pentru a vota cele 6 proiecte de hotărâre...

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:32

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat

Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt...

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:19

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!

 Șantier închis, la Podul Constanța! Primăria Capitalei anunță că a finalizat lucrările la modernizarea liniilor de tramvai din zonă și a...

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:01

Plăti online, la toate terminalele din România

Mastercard va asigura continuitatea plăților în Europa, inclusiv în cazul penelor de curent sau al întreruperilor de rețea. Astfel, din 2027,...

Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:39

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!

Odată cu încheierea sezonului lui Jannik Sinner şi înfrângerea lui Carlos Alcaraz în runda a treia a turneului Shanghai Masters 1000, germanul...

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!