VIDEO: Salvatori în Turcia – #ImpreunaPentruViata!

Articol de Monica Liche, 28 februarie 2023, 19:30

Salvatori în Turcia! Eugen Voicu și câinele său, Kaly, un Malinois antrenat să salveze vieți, două suflete, o echipă. Am aflat #ÎnComunitate povestea lor din Turcia, ce înseamnă presiunea timpului în lupta pentru viață și ce presupune antrenamentul unui câine utilitar, de la Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari.

Au stat în Turcia 9 zile. Au fost 9 zile trăite într-un loc desprins, parcă, din filmele despre apocalipsă, și totuși atât de real. Mărturia realității era dată de durerea celor rămași în viață și care își căutau părinții, frații, rudele sau prietenii, de mormanele de ciment și fier și  de clădirile dărâmate.

„Când am ajuns acolo, parcă eram într-un film.  O atmosferă sumbră, clădiri dărâmate și, pe lângă acestea, mai era și partea emoțională, umană, acolo erau foarte mulți oameni în stradă, cu copii, cu bătrâni, în frig, oameni care își căutau familiile și nu voiau să se renunțe, să plece de acolo.

Ne-am adaptat acolo, sub coordonarea DSU și a autorităților turce și am făcut tot posibilul să scoatem cât mai mulți oameni vii.”, ne-a spus Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari.

Clipa în care Turcia a cerut ajutor a mobilizat salvatori din întreaga lume. România a participat cu două echipe de salvatori. Din cea de-a doua, cea de suport, a făcut parte și Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari. Kaly, un Malinois antrenat să salveze vieți, l-a însoțit în această luptă, contracronometru, pentru viață. S-a lucrat, sub coordonarea autorităților, conform unui program foarte bine stabilit. Toți cei implicați în operațiunile de salvare au înțeles că realitatea din teren avea să depășească  toate simulările făcute în antrenamentele de pregătire.

„Autoritățile din Turcia au cerut ajutor, a fost o primă echipă care a plecat luni, în cutremurului, undeva de 55 – 60 de oameni, și o a doua echipă, de suport. Noi am făcut parte din a doua echipă, cea de suport. S-au făcut niște tabere mobile, noi ne-am împărțit în ture. Echipa noastră a fost împărțită în alte două echipe mici, făceam ture de 6 ore, și astfel fiecare echipă prindea ture atât ziua, cât și noaptea, și aveam și timp de odihnă. Primeam o zonă de căutare de la autoritățile turce. Era o responsabilitate destul de mare, că trebuia să tragi o concluzie, iar în funcție de ea încetau căutările și intra buldozerul.

Noi, într-adevăr, avem foarte multe exerciții. Dar am vorbit și cu ceilalți, din celelalte țări, din  Italia, Ungaria, Germania. Am spus toți că nu se compară cu niciun exercițiu.”

Nu s-a putut intra oriunde. Siguranța salvatorilor a fost pusă pe primul plan, așa cum era normal să se întâmple. „Erai la limita riscului oricum, se putea întâmpla orice”, a precizat Eugen Voicu, salvator voluntar în Turcia.

 „Siguranța salvatorului este în prim plan. Chiar și așa, echipele au plecat cu oameni pregătiți de la ISU și se făcea o oarecare valoare a clădirilor, adică unde era un risc prea mare nu avea să mai faci alte victime. Erai la limita riscului oricum, se putea întâmpla orice, dar au fost clădirii și cazuri, unde am spus, nu putem să intrăm aici, că poate veni o replică, și chiar erau foarte multe replici.”

 Printre eroii salvatori s-au aflat și câinii utilitari. Așa cum ne-a spus invitatul de azi #InComunitate, Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari „câinii nu știu cât de mare este pericolul(…),practic se joacă acolo ”, iar asta înseamnă o pregătire temeinică și o legătură perfectă între om și câinele său.

Câinii nu știu cât de mare este pericolul, și noi, conductorii de câini, trebuie să avem grijă, pentru că ei sunt antrenați să caute o jucărie, mâncarea de la o victimă, deci practic se joacă acolo. Ei cred că dacă găsesc mirosul ăla de om, dintr-o găurică, omul ăla o să îi dea o jucărie sau ceva de mâncare. Ei se duc ca nebunii uneori, și de aia trebuie să fim noi foarte atenți. E nevoie de pregătire și de disciplină. Să îl poți opri când e nevoie,  să poți să-l chemi la tine  sau să se oprească la comandă.

La Clubul Câinilor Utilitari noi avem 10 câini atestați pentru dublă specializare și pentru căutare în dărâmătură, după cutremur, și pentru mediul natural, în cazul persoanelor dispărute. Îi lăsăm să lucreze în ambele discipline, să spunem așa, și vedem pe parcurs care li se potrivește. Facem un triaj, adică dacă unui câine nu-i place foarte mult o disciplină, cum ar fi ce de căutare sub dărâmături, îi lăsăm doar pe partea de mediu.”

Tot ce s-a întâmplat acolo poate dărâma orice psihic. Trecerea timpului așază o și mai mare presiune pe umerii celor implicați în salvarea victimelor și zdruncină speranțele supraviețuitorilor care își caută familiile. Și care roagă, imploră, uneori mint, doar pentru a nu-și vedea speranțele îngropate sub acele dărâmături. „Am încercat să le dăm măcar suport emoțional. ”Haideți să mergem acolo, să vedem”, a mai spus Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari.

”Nu puteai să intervii de capul tău sau la cerința oamenilor. Eram sub controlul autorităților. Oamenii aveau familii pe acolo, aveau prieteni și erau disperați, uneori chiar inventau povești. Chiar dacă nu era nimic acolo, am înțeles că au mai fost cazuri când s-a căutat și în locuri în care se căutase deja, oamenii fiind disperați să-și scoată de acolo copiii, familiile. Veneau și ne spuneau că i-au auzit, și ne rugau să îi ajutăm. Am  încercat să le dăm măcar suport emoțional. ”Haideți să mergem acolo, să vedem”.

Chiar și pentru cel mai bine pregătit om există o limită a rezistenței. În ciuda pregătirii, a detașării emoționale, fără de care nu poți rezista, există, pentru fiecare, un punct în care simți că e prea mult. Chiar și așa, responsabilitatea a fost cea care i-a ținut pe toți departe de renunțare.

„La un moment dat, a devenit copleșitor. Acolo a fost mult de muncă, iar dărâmătura era destul de complicată. Suprafețe mult mai instabile, foarte copleșitor, și tot mirosul ăla de pe străzi, se făceau focuri din plastic, foarte mulți oameni și câini pe străzi. Au fost foarte mulți stimuli și pentru căței, erau toți destul de obosiți, chiar și în tabără.

Încercăm să nu ne atașăm foarte mult. Uneori nu ai cum.  Noi zicem că încă suntem bine, suntem ok. N-am vrea să se mai repete. Am încercat să nu vedem îndeaproape cele mai rele lucruri. Unele se vedeau, totuși, iar noi încercam să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut.”, a spus Eugen Voicu, voluntar Clubul Câinilor Utilitari, care a mai adăugat:

„Ar fi ceva de învățat din catastrofa asta. Oamenii stau în blocuri care se pot prăbuși, dar ne putem ocupa noi de partea asta, de kitul de supraviețuire, poate fi salvator, așa cum s-a întâmplat și pentru cei salvați în Turcia, după foarte multe ore.”

 Îi poți vedea aici pe Kaly și Eugen, și poți afla toată povestea celor care au înțeles să îi ajute pe cei care au nevoie de ei.