Ascultă Radio București FM Live

CONIL Fest – Festivalul Integrării – Mama, SuperEroina mea

CONIL Fest – Festivalul Integrării – Mama, SuperEroina mea
Foto: Sursa foto: CONIL Fest/facebook

Articol de bucurestifm, 22 februarie 2023, 14:24

Asociația CONIL organizează și în 2023 CONIL Fest, Festivalul Integrării – Mama, SuperEroina mea, un eveniment de tradiție în cadrul calendarului său anual de activități.

Evenimentul din acest an, ajuns la cea de-a XXII-a ediție, va avea loc în primul weekend al primăverii, în zilele de 4 și 5 martie, la Circul Metropolitan București, și va celebra Ziua Internațională a Mamei în stilul aparte și atât de emoționant al participanților: copii tipici și cu cerințe educaționale speciale, dar cu infinită capacitate de a oferi zâmbet și blândețe.

CONIL Fest, Festivalul Integrării s-a dovedit a fi, de-a lungul celor 10 ani de organizare bianuală, o lecție tot mai percutantă, la nivel social, despre acceptare și empatie, despre incluziune socială și blândețe, despre prietenie și, mai ales, despre lipsa etichetelor.

Festivalul reunește de fiecare dată, în arena Circului Metropolitan, copii cu nevoi speciale sau dizabilități, copii din spectrul autist sau copii din diferite medii defavorizate – toți aceștia uniți prin zâmbete, prin cântec și dans, prin bucuria pură a momentului prezent.

Anul acesta, evenimentul este dedicat cu preponderență, mamelor acestor copii – devenite îngeri păzitori care, cu determinare incomensurabilă și iubire necondiționată, îi însoțesc zilnic în călătoria lor spre adaptare și înțelegere a mediului înconjurător.

„Un copil este o lume, dar o mamă este un întreg univers. În cazul unui copil cu nevoi speciale, preocupările și îngrijorările celor din jur – familie, prieteni, vecini, educatori – se concentrează doar în jurul acestuia. De multe ori, în vâltoarea acestor preocupări, oamenii uită să se întrebe cum este și ce simte mama acestuia. Aici, la CONIL, ne asumăm misiunea de a proteja și sentimentele mamelor copiilor din Asociație și de a ne îngriji inclusiv de nevoile emoționale ale acestora.

Statistic vorbind, când într-o familie se naște un copil cu nevoi speciale, mama, de cele mai multe ori, rămâne singură. Pentru că misiunea de a se îngriji de un astfel de copil îi răpește dreptul de a mai avea o viață personală sau, adesea, chiar liber arbitru. De aceea, ediția din acest an a CONIL Fest este dedicată acestor mame eroine – ca o celebrare a forței lor infinite. Un tribut adus determinării, consecvenței și iubirii necondiționate pe care o poartă zilnic copiilor lor”, a spus Adela Hanafi, președinte CONIL.

Această ediție va aduce, în foaierul Circului Metropolitan, și Târgul Primăverii – un eveniment care va reuni peste 40 de antreprenori, artizani și mici producători, cu produse atent selecționate pentru această perioadă a începutului de primăvară, astfel încât toți cei aflați în căutarea cadoului perfect pentru femeile din viața lor, să îl poată achiziționa din cadrul acestui târg special organizat.

Aici vor putea găsi: haine, cărți, produse cosmetice și de îngrijire, dulciuri, ateliere, cadouri personalizate și multe alte surprize.

Tot în cadrul festivalului, în data de 5 martie, de la ora 10:00, va avea loc spectacolul de circ „Povestea Calului”, o producție a Circului Metropolitan București, oferit de către Asociația CONIL unui număr de 1000 de copii cu dizabilități, proveniți din medii defavorizate și din centre de plasament.

București FM este partener media al evenimentului.

Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român