Ascultă Radio București FM Live

MAPN: Trei militari răniți în Poligonul Cățelu

MAPN: Trei militari răniți în Poligonul Cățelu

Articol de arionmihaela, 15 februarie 2023, 15:00

Astazi,  în jurul orei 09.30, în Poligonul Cățelu,  trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire.  Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, și un al treilea militar, cu gradul de soldat.

Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital.

Ceilalți doi militari  sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.

Conducerea unității a informat Parchetul Militar București și a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Sorin Stratulat, hairstylistul vedetelor, la Generația Z: cum ne îngrijim și ne protejăm părul
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:51

Sorin Stratulat, hairstylistul vedetelor, la Generația Z: cum ne îngrijim și ne protejăm părul

În noua ediție a emisiunii Generația Z, am stat de vorbă cu Sorin Stratulat, cunoscut și drept „hairstylistul vedetelor”. Am aflat cum a...

Sorin Stratulat, hairstylistul vedetelor, la Generația Z: cum ne îngrijim și ne protejăm părul
Trafic restricționat pe strada Sergent Ion Iriceanu după ce o femeie a fost lovită de un TIR
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 09:26

Trafic restricționat pe strada Sergent Ion Iriceanu după ce o femeie a fost lovită de un TIR

O femeie în vârstă de 58 de ani a fost lovită de un autotren, luni dimineață, 26 octombrie,  pe strada Sergent Ion Iriceanu, din Sectorul 4 al...

Trafic restricționat pe strada Sergent Ion Iriceanu după ce o femeie a fost lovită de un TIR
Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sărbătorit pe 26 octombrie de creștini!
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 08:06

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sărbătorit pe 26 octombrie de creștini!

Creştinii îl sărbătoresc, pe 26 octombrie, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români...

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sărbătorit pe 26 octombrie de creștini!
Cum să înțelegi sănătatea mintală a adolescentului tău: fază sau semnal de alarmă?
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 07:13

Cum să înțelegi sănătatea mintală a adolescentului tău: fază sau semnal de alarmă?

Expresia „mental health” a intrat în vocabularul de zi cu zi al părinților, dar este adesea înțeleasă pe jumătate. În noul episod al...

Cum să înțelegi sănătatea mintală a adolescentului tău: fază sau semnal de alarmă?
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 18:04

Vreme rece și închisă în Capitală

Săptămâna debutează cu vreme închisă în Capitală, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Ceața va persista la începutul...

Vreme rece și închisă în Capitală
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 17:06

Luni se va deschide circulația pe încă 13 km din Autostrada Capitalei A0 Nord

Acum, odată cu deschiderea ambelor loturi, va exista o conexiune continuă pe autostradă de la DN1 Otopeni la A3 București- Ploiești, apoi la A2...

Luni se va deschide circulația pe încă 13 km din Autostrada Capitalei A0 Nord
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 15:30

Ministrul Sănătăţii promite un nou mecanism de plată a gărzilor făcute de medici

Potrivit ministrului, remunerarea gărzilor ar trebui modificată astfel încât să ţină cont de volumul de muncă şi de efortul suplimentar...

Ministrul Sănătăţii promite un nou mecanism de plată a gărzilor făcute de medici
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:48

Se extind protestele in Europa

Politia portugheza a evacuat in primele ore ale zilei o tabara din centrul Lisabonei unde protestatarii instalaserã peste 100 de corturi dupa marsul...

Se extind protestele in Europa