Ascultă Radio București FM Live

Cristian Mandeal dirijează o lucrare monumentală la Sala Radio: Simfonia Nr. 7 de Anton Bruckner

Cristian Mandeal dirijează o lucrare monumentală la Sala Radio: Simfonia Nr. 7 de Anton Bruckner

Articol de bucurestifm, 7 februarie 2023, 13:08

Vineri, 10 februarie (de la 19:00), apreciatul dirijor român Cristian Mandeal se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pentru a dirija Simfonia nr. 7 în Mi major, semnată de compozitorul austriac Anton Bruckner. Lucrarea monumentală a fost dedicată celebrului monarh al Bavariei Ludwig al II-lea, cunoscut ca un mare susținător al artelor (și, în special, al muzicii lui Richard Wagner).

Destinul lucrării este, de altfel, construit pe o emoționantă poveste din istoria muzicii: Bruckner era un mare admirator al lui Wagner, pe care se spune că efectiv îl venera. Cea de-a 3-a simfonie a lui Bruckner fusese dedicată lui Wagner: „Eminenței Sale Excelențe, Richard Wagner, cel de neatins, celebru în întreaga lume, exaltat maestru al poeziei și al muzicii, cu cea mai profundă reverență, dedicație semnată de Anton Bruckner.”

În timp ce compunea Simfonia a 7-a, Bruckner a asistat la premiera absolută a operei lui Wagner „Parsifal”, la marele festival de la Bayreuth (Germania), eveniment conceput de Wagner însuși. Aici cei doi compozitori s-au reîntâlnit: Wagner și-a manifestat admirația față de lucrările lui Bruckner, comparându-l pe acesta cu Beethoven și promițându-i că îi va dirija simfoniile. Dar acest lucru nu s-a mai petrecut niciodată: Wagner a trecut în neființă câteva luni mai târziu, în februarie 1883. Când a aflat vestea șocantă, Bruckner – care tocmai își compunea partea de Adagio a simfoniei – a adăugat un final solemn acestei părți, în memoria lui Wagner.

Premiera lucrării a avut loc la Leipzig, în 1884, și s-a bucurat de un mare succes de public, sporind notorietatea creatorului care se luptase din greu, până la 60 de ani, să își construiască un loc în istoria muzicii. Cu prilejul premierei, s-au adunat bani pentru construirea unui memorial Wagner.

La finalul acestui concert, Editura Casa Radio invită publicul în foaierul central al Sălii Radio la o sesiune de autografe oferită de dirijorul Cristian Mandeal pe albumul Serenity, recent apărut la Editura Casa Radio.

În aproape 50 de ani de activitate derulată în România și pe scene internaționale, Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra „Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor invitat al Orchestrei „Hallé” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și Live online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio

Albumul (CD) „Serenity. Orchestra de Cameră Radio, dirijor Cristian Mandeal” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!
Radio-Romania miercuri, 14 ianuarie 2026, 16:11

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!

Pe 15 ianuarie, Radio România marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de programe speciale, interviuri, concerte și dezbateri care aduc...

Sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu Radio România!
De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Radio-Romania miercuri, 14 ianuarie 2026, 13:21

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii

În cadrul emisiunii De 10xRomânia, de miercuri, 14 ianuarie 2026, Răzvan Petre a stat de vorbă cu Daniel Popescu, coordonatorul proiectului...

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Radio-Romania luni, 12 ianuarie 2026, 13:35

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio

Vineri, 16 ianuarie 2026, de la ora 19.00, Sala Radio găzduiește un concert dedicat Zilei Culturii Naționale, prezentat de Orchestra Națională...

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Radio-Romania miercuri, 7 ianuarie 2026, 08:44

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecție on-demand de teatru radiofonic din România, într-o zi...

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Radio-Romania vineri, 19 decembrie 2025, 10:05

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România

Sărbătorile de iarnă vin cu un program special la toate posturile Radio România: emisiuni și transmisiuni în direct, multă muzică, producții...

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România
Radio-Romania joi, 18 decembrie 2025, 09:39

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”

Radio România Cultural proiectează astăzi, de la ora 20:00, pe site-ul propriu, filmul “Tinerețea unui dictator”, în regia lui Andy...

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 21:54

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români

Vineri, 21 noiembrie (ora 19:00), veți avea ocazia de a-l aplauda la Sala Radio, pe Vlad Stănculeasa, concertmaestru în cadrul a trei ansambluri...

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 19:47

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio

Joi, 20 noiembrie (de la ora 19:00), fanii muzicii funk, soul și disco sunt invitați la Sala Radio pentru un eveniment muzical de excepție:...

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio