Bine de citit: Unde cândva, suave păsări cântătoare…

Articol de razvanursuleanu, 22 noiembrie 2022, 10:19

Fac parte dintr-o categorie de cititori care, din păcate, gravitează într-o proporție îngrijorător de mare în jurul subgenului SF intitulat „post-apocalyptic fiction”. M-aș bucura să mă pot dezice de propriile preferințe și să afirm că sunt un fan al romanelor în care omenirea pune știința să lucreze în folosul prevenirii unui război atomic și reușește să salveze Terra de la distrugere (asta în cazul în care asemenea romane chiar există…), dar adevărul este că, deocamdată, nu prea mă pot dezice.

Cititorul din mine nu dorește cărți despre protocoale de prevenție sau despre felurite măsuri luate în vederea diminuării riscurilor, el dorește acțiune și suspans, adică o omenire asupra căreia s-a abătut deja marea nenorocire și care se chinuie să mai salveze ce se poate.

Nu cred că este prea complicat să te apuci să scrii un text ce prezintă o lume post-apocaliptică, multe dintre evenimentele din prezent constituind o sursă solidă de inspirație, dar pentru a obține un roman de excepție în care cadrul este deja configurat este necesar să descoperi o variantă inedită prin care să îi supui la cazne pe supraviețuitorii dezastrului nuclear.

Varianta pe care a ales-o Kate Wilhelm este de-a dreptul briliantă (îmi asum alăturarea emfatică dintre cuvintele „briliant” și „dezastru”…), iar premiile obținute de „Where Late the Sweet Birds Sang” , printre care se numără „Hugo” și „Locus”, reprezintă doar o consecință firească a acestei reușite.

Clone. Zeci, sute și apoi mii de clone ale celor câțiva oameni pe care moartea i-a ocolit, dar cu prețul pierderii definitive a capacității de reproducere. Numai că, odată cu trecerea timpului, toată această populație de copi începe să considere că „originalele” după care au fost creată nu sunt altceva decât niște entități desuete, lipsite de relevanță în economia unei lumi ce încearcă să renască, iar exilarea acestora este cea mai potrivită măsură ce se poate lua.

Singurul aspect lipsit de originalitate al acestui roman este chiar titlul („Upon those boughs which shake against the cold, Bare ruined choirs, where late the sweet birds sang” – Sonetul 73 – William Shakespeare), dar dacă ne amintim că „Iarna vrajbei noastre” de John Steinbeck, unul dintre cele mai strălucitoare romane scrise vreodată, a fost intitulat tot după un vers al poetului englez, presupun că putem trece ușor cu vederea peste acest împrumut literar…