Ascultă Radio București FM Live

Raed Arafat: Nu au fost date mesaje RO-ALERT despre cutremur

Raed Arafat: Nu au fost date mesaje RO-ALERT despre cutremur

Articol de arionmihaela, 3 noiembrie 2022, 19:01

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că nu au fost trimise mesaje RO-ALERT cu privire la cutremurul de dimineaţă, iar cele apărute în mediul online ar proveni de la aplicaţiile de telefoane mobile.

“De când s-a resimţit cutremurul, au intrat în procedură colegii de la Pompieri, mai ales cu verificarea zonelor vulnerabile. A fost trimisă o echipă de la Pompieri în Bucureşti pentru verificarea Centrului vechi. Nu s-au primit apeluri la 112 şi nici nu s-au înregistrat efecte.  Noi nu am dat mesaje RO-ALERT. Când se dau mesaje, scrie clar cine trimite şi că este RO-ALERT. Nu s-au dat mesaje, dar am înţeles că la unele telefoane cu Android există aplicaţii care pot să spună că se întâmplă ceva şi să dea un mesaj, dar noi nu am dat mesaje”, a explicat Arafat.
El a atras atenţia cu privire la informaţiile care circulă în mediul online, întrucât nu toate sunt corecte.

“Ar fi bine care cei care scriu că au primit mesaje RO-ALERT să ne arate poza mesajului, să fie una reală, bineînţeles. Deci, mare atenţie la informaţiile care circulă în spaţiul online şi ar fi bine să nu le transmitem mai departe pe alte canale. Deci, noi nu am dat mesaje RO-ALERT, am şi verificat dacă nu cumva un judeţ a dat un mesaj post-cutremur şi nu s-a întâmplat aşa ceva”, a adăugat Raed Arafat.

Şeful DSU a transmis câteva recomandări în caz de cutremur.

“În primul rând, nu ieşiţi din apartament pe scări, nu folosiţi lifturile, mergeţi şi adăpostiţi-vă sub o masă, sub o grindă. Să ştiţi exact care sunt zonele mai tari, unde sunt grinzile şi să staţi acolo în timpul cutremurului. Acesta este sfatul pe care putem să îl dăm. Cel mai important este: fără panică. Iar un alt aspect foarte important: să nu dea toată lumea telefoane pentru că poate să îi blocheze inclusiv pe cei care au nevoie de servicii de urgenţă, dacă sunt efecte, şi să blocheze serviciile de urgenţă. Şi să nu plecaţi cu maşinile pe drumuri, dacă este cu impact, pentru că puteţi bloca serviciile de urgenţă şi intervenţia. Şi, am mai spus-o, toţi să avem în casă provizii măcar pentru 72 de ore: apă, medicamente, radio pe baterie”, a subliniat el.

Arafa a precizat că mai multe informaţii despre situaţiile generate de un cutremur pot fi consultate pe pagina oficială “fiipregatit.ro”.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe Richter s-a produs, joi dimineaţă, la ora 6,50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Iluminatul Palatului Parlamentului va fi oprit pentru a marca „Ora Pământului”
Actualitate sâmbătă, 28 martie 2026, 16:01

Iluminatul Palatului Parlamentului va fi oprit pentru a marca „Ora Pământului”

Campania „Ora Pământului” împlinește, astăzi, 20 de ani. Pentru a marca acest eveniment, menit să atragă atenția asupra necesității...

Iluminatul Palatului Parlamentului va fi oprit pentru a marca „Ora Pământului”
La noapte, trecem la ora de vară
Actualitate sâmbătă, 28 martie 2026, 14:52

La noapte, trecem la ora de vară

România va trece, în  noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va...

La noapte, trecem la ora de vară
Provocările virale.Cu Cristian China Birta și Iulian Drăgoi
Actualitate sâmbătă, 28 martie 2026, 10:15

Provocările online – între validare socială și consecințe reale

Discutăm despre cum funcționează aceste mecanisme și, mai ales, despre ce trebuie făcut atunci când lucrurile scapă de sub control, cu...

Provocările online – între validare socială și consecințe reale
Ploaie și vânt, la București
Actualitate sâmbătă, 28 martie 2026, 07:18

Ploaie și vânt, la București

Cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10…15 l/mp). Vântul va suflă moderat, cu intensificări în prima parte a zilei, când se...

Ploaie și vânt, la București
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 23:08

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Traficul rutier va fi restricţionat, duminică, cu ocazia procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti de Florii....

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 23:07

Brigada Rutieră: Restricţii temporare de trafic pe Şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti

Poliţia va institui restricţii de circulaţie pe Şoseaua Mihai Bravu pe sensul de mers dinspre Strada Traian Popovici către Strada Vulcan...

Brigada Rutieră: Restricţii temporare de trafic pe Şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 22:47

Percheziţii la Departamentul pentru Situații de Urgență

SURSE: Procurorii militari au ridicat documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență. În anchetă sunt vizate, potrivit...

Percheziţii la Departamentul pentru Situații de Urgență
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 20:57

Vânt și ploi, sâmbătă, în București

La noapte, În Capitală, va bate vântul și vor fi rafale de 50…65 km/h. Cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10…20...

Vânt și ploi, sâmbătă, în București