Ascultă Radio București FM Live

Peste 30 de mii de pelerini au trecut pe la moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir!

Peste 30 de mii de pelerini au trecut pe la moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir!
Foto: Sursa foto: Mircea Apostolescu

Articol de Mircea Apostolescu, 26 octombrie 2022, 14:58

Peste 30 de mii de pelerini au trecut, din 22 octombrie până astăzi, pe Dealul Patriarhiei și prin Catedrala Patriarhală.

„Închinarea a început încă din 22 octombrie, când pelerinii au venit să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, dar și la moaștele Sfinților Împărați Constantin și maica sa Elena, precum și ale Sfântului Nectarie de la Eghina.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Pe 24 octombrie, au fost scoase în procesiune moaștele tuturor acestor sfinți, întâlnindu-se cu moaștele Sfântului Gligorie Palamas, Episcopul Tesalonicului, care au fost aduse, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu binecuvântarea Preafericirii Sale, din Mitropolia de Veria, de o delegație condusă de Înalt Preasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Nausiei și Campaniei”, a declarat, pentru București FM, Părintele diacon Florin Ciprian Petre, Secretar patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Pelerinii au venit și continuă să sosească în număr mare, după doi ani de restricții cauzate de pandemia de SARS-COV-2.

„Ținând cont de istoricul ultimilor doi-trei ani, putem spune că pelerinajul de anul acesta este un rod al așteptării. Pentru că, iată, în ultimii doi ani, a fost o perioadă de pandemie, de restricții. Conform estimărilor noastre, au trecut pe la întâlnirea cu sfinții de pe Dealul Patriarhiei mai mult de 30 de mii de pelerini”.

Ziua de astăzi este cea a unei importante sărbători pentru creștinii ortodocși, cea a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care nu este unul și același cu Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, după cum explică părintele Petre.

„Suntem, iată, în ziua de 26 octombrie, când îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un sfânt care a trăit în veacul al treilea. Un sfânt martir, după cum și numele spune, este mucenic al lui Hristos.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Cel care a fost proconsul al Tesalonicului, în perioada Împăraților Dioclețian și Maximilian Galeriu, deci în perioada persecuțiilor (… creștinilor în Imperiul Roman n.r.). Și, în felul acesta, el, nerenunțând la credința în Hristos, își dă viața pentru Hristos Domnul. Și am făcut această precizare pentru a face o diferență între acest sfânt, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, și Sfântul Cuvios Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor sau “cel Nou”. De aceea i se spune și “cel Nou”, pentru că între cei doi sfinți există o distanță de aproape un mileniu.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, trăiește undeva în secolul al XIII-lea, la sud de Dunăre. Și este cel care, din 1774, când sfintele sale moaște au fost aduse în Catedrala Patriarhală de astăzi, ocrotește cetatea Bucureștilor”, a explicat părintele Florin Ciprian Petre.

Cei care poartă numele de Dumitru se află sub patronajul ambilor sfinți și își pot sărbători onomastica începând de astăzi.

„Putem spune, de astăzi, la mulți ani tuturor celor ce sunt sub patronajul celor doi sfinți – Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfântul Dimitrie ocrotitorul Bucureștilor. Am înțeles că sunt cam 300 de mii de români care poartă nume Sfântului Dimitrie”, a explicat părintele Petre.

Pelerinajul continuă. Rândul de credincioși se întinde de pe dealul Patriarhiei, pe Bulevardul Regina Maria, până la intersecția cu strada 11 Iunie. Măsurile de ordine ale Jandarmeriei asigură ordinea și securitatea pelerinilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreme plăcută în Capitală!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:24

Vreme plăcută în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, astăzi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura...

Vreme plăcută în Capitală!
RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:06

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii. RADAR KIDS, parte din...

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii
Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:20

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului, inclusiv în perioada vacanţelor. Bursele de merit şi...

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:07

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public

Evenimentul ‘The Color Run Night Bucureşti 2026’ modifică sâmbătă opt linii de transport public. Liniile 73, 97, 104, 116, 117, 123,...

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:28

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70% in contextul exploziei prețului la gaze pe piața Europeană! În prezent, gradul...

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:24

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe

Cum ajungi acolo unde îți dorești atunci când drumul nu este deloc simplu? Uneori, răspunsul începe cu un lucru aparent banal: o pereche de...

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:12

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE, evenimentul dedicat...

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:50

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei

Piaţa volantă revine, în acest weekend, în Piaţa Amzei cu produse de sezon, direct de la producători, la tarabe putând fi găsite...

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei