Bine de citit: „España ‘82”

Articol de razvanursuleanu, 12 octombrie 2022, 09:20

Sunt câteva capitole din această carte cărora Ioan Chirilă le-a adăugat o tușă suplimentară, le-a pus mai multă culoare literară. „España ‘82” este o carte de colecție, la fel ca toate celelalte lucrări ale distinsului jurnalist, dar pasajele în care este menționat Paolo Rossi și cele despre echipa națională a Franței au un contur mai clar, ca și cum autorul ar fi știut că vor rămâne deasupra sitei istoriei fotbalului.

Mai întâi despre Rossi. Un tânăr oarecare, component al naționalei Italiei, echipă modestă și plictisitoare ce nu reușise să câștige niciunul din cele trei meciuri din grupe și se calificase mai departe doar printr-un noroc uluitor. Este adevărat, în optimile de finală reușise să învingă Argentina, dar povestea acestei echipe insipide trebuia să se încheie, pentru că urma să întâlnească Brazilia.

După numai cinci minute de joc, Paolo Rossi a deschis scorul. Pentru brazilieni reușita italianului nu înseamnă nimic, un simplu foc de paie, o muscă a îndrăznit să se așeze în calea elefantului, care o pedepsește numaidecât prin golul lui Sócrates. Doar că Rossi mai înscrie odată.

Cine este băiatul acesta care ne tot oprește din dansat? se întreabă brazilienii… E de neimaginat ce se întâmplă, cineva trebuie să facă ceva, așa că Falcao marchează cu un șut năpraznic, este 2-2 iar samba reîncepe și băiatul pe nume Paolo Rossi înscrie din nou.

Echipa Braziliei era o forță colosală, un vulcan aflat în plină erupție, iar Paolo Rossi a fost alpinistul solitar care a urcat până în vârf și a stins craterul.

Cealaltă nestemată de la Campionatul Mondial din 1982 se numea Franța. Nu cred că a mai existat vreodată o echipă națională mai iubită și apreciată, iar în semifinala cu Germania de Vest, în afară de nemți, aproape întreaga omenire ținea cu francezii. Era un deliciu să-i privești jucând pe acești artiști ai fotbalului care, peste numai doi ani, urmau să câștige absolut toate meciurile de la Campionatul European și să-și adjudece titlul en fanfare. Până și numele lor păreau a fi scoase dintr-un cufăr cu pietre prețioase și predestinate pentru glorie…Soler, Bossis, Amoros, Platini, Tresor…

Pentru această echipă grandioasă, finala din 1982 nu avea să mai vină, deși după numai opt minute de prelungiri pe tabela de marcaj se putea citi Franța – Germania de Vest 3 – 1. Printr-un miracol pe care cei mai mulți iubitori ai fotbalului din întreaga lume nu l-ar fi dorit să se întâmple, mecanica a izbutit să învingă arta, matematica s-a impus în fața poeziei. Chiar dacă Franța a pierdut acel meci, Michel Platini l-a considerat drept cel mai frumos pe care l-a jucat vreodată.

Superbă această casetă cu amintiri pe care Ioan Chirilă a dăruit-o în anul 1982 cititorilor săi. Dacă printre cerințele practice ale prezentului se mai găsește spațiu la vreo editură și pentru eleganța cuvintelor din trecut, atunci „España ‘82” va fi cu siguranță reeditată.