Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sănătății încheie un protocol cu BOR pentru asistență religioasă
Ministrul Sănătății încheie un protocol cu BOR pentru asistență religioasă
Articol de arionmihaela,
22 septembrie 2022, 17:50
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit cu o delegație a Patriarhiei, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare.
“Protocolul are mai multe obiective, dintre care menționăm: dezvoltarea în comun a unor programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii; conștientizarea importanței prezentării la medic la apariția primelor semne de boală; reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri) ș.a.
Protocolul dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română urmează să fie semnat în perioada imediat următoare”, conform ministerului sanatatii.