Ascultă Radio București FM Live

Lungmetraje în premieră, competiții și evenimente culturale conexe la Bucharest International Dance Film Festival

Lungmetraje în premieră, competiții și evenimente culturale conexe la Bucharest International Dance Film Festival

Articol de bucurestifm, 12 august 2022, 11:29

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) revine pentru a VIII-a ediție, în perioada 8 – 11 septembrie, cu peste 25 de evenimente culturale dedicate atât publicului, cât și comunităților de artiști, reunite sub tema ZONE (NE)SIGURE.

Festivalul se va desfășura, ca și în anii trecuți, la Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului, /SAC @ MALMAISON și Fabrica Grivița, dar și în trei noi locații: CINEMAX Veranda, Grădina cu Filme – Cinema and More și Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen”.

Unic în peisajul festivalurilor de film din România, BIDFF aduce anul acesta patru lungmetraje fascinante, în premieră națională: „Joyland” (r. Saim Sadiq), „Rookies” (r. Thierry Demaizière & Alban Teurlai), „Moonage Daydream” (r. Brett Morgen) și „Neptune Frost” (r. Saul Williams & Anisia Uzeyman).

Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco) va găzdui lungmetrajele „Joyland” și „Rookies”.

Filmul „Joyland” (2022, Pakistan), în regia lui Saim Sadiq ne introduce în lumea patriarhală a familiei Rana, a cărei stabilitate este detonată de acțiunile fiului cel mic, care se alătură în secret unui club de dans erotic și se îndrăgostește de o starletă trans. „Joyland” este o poveste din Pakistanul zilelor noastre despre o dragoste imposibilă, o dramă încărcată de o energie fizică și emoțională uluitoare, aclamată deopotrivă de critică și de public. Prezentat în premieră anul acesta la Cannes Film Festival, lungmetrajul de debut al lui Saim Sadiq a câștigat premiul juriului la secțiunea Un Certain Regard.

„Rookies” (2022, Franța) este un documentar regizat de Thierry Demaizière și Alban Teurlai. În inima Parisului, un liceu prestigios face un pariu îndrăzneț: să integreze elevii din cartierele defavorizate și să-i facă să rupă determinismul eșecului școlar prin dans și hip-hop. „Aici, nu cedăm și nu renunțăm!” este motto-ul liceului Turgot, unde, prin dans și mișcare, tinerii învață să-și transpună experiențele complicate în energie fizică și să se autodepășească. Filmul a fost prezentat la Berlinale 2022 în secțiunea Generation 14 plus.

„Moonage Daydream” (2022, SUA/Germania), în regia lui Brett Morgen debutează în România la CINEMAX Veranda.

„Are you there, Mr. David?” – Experiența cinematografică a anului, cu imagini de arhivă din concerte și interviuri cu David Bowie în premieră, lungmetrajul „Moonage Daydream” este considerat de critici un elogiu glorios și un film care sfidează genurile (The Guardian), absolut uluitor, poate el mai bun film făcut vreodată despre un artist (Vogue). O odisee spațială audio-vizuală, hipnotică (The Telegraph), care iluminează o moștenire cult, enigmatică, filmul a avut premiera la Cannes Film Festival în luna mai și va fi lansat în SUA începând cu 16 septembrie.

La Cinema Muzeul Țăranului, vedem „Neptune Frost” (2021, Franța/ Rwanda/ SUA), semnat de Saul Williams și cineasta de origine rwandeză Anisia Uzeyman. Filmul este o viziune afro-futuristă a unei povești de dragoste între un hacker intersex și un miner de coltan, dar și o frescă în muzică și mișcare despre revoltă și recuperarea tehnologiei în scopuri politice progresiste. Absolut fără precedent (MUBI Notebook), un musical SF punk, uluitor (robertebert.com) și vizionar (Variety), „Neptune Frost” a fost lansat la Cannes Film Festival 2021 –Director’s Fortnight și prezentat printre altele la festivaluri internaționale de film de la New York, Toronto și Sundance.

Pe lângă lungmetrajele prezentate în premieră, festivalul aduce pentru patru zile în București competițiile internaționale și naționale de scurtmetraje, ateliere de film de dans, conferințe, prezentări publice, tururi cinematografice ghidate, laboratoare de producție de film și expoziții, toate incluse în secțiunile: BIDFF SHORTS, BIDFF COMMUNITY, BIDFF VR și BIDFF EXPAND.

În fiecare an, în cadrul secțiunii EXPAND – programul de formare artistică profesională al festivalului, BIDFF aduce la București creatori de film de dans renumiți, pentru a susține ateliere intensive de profesionalizare dedicate artiștilor români. În 2022, fondatorul premiatei casei de producție de filme de dans The Motion Dance Collective din UK, Omari ‘Motion’ Carter va coordona un workshop de film de dans, între 9 și 11 septembrie, la Centrul Național al Dansului București. În aceeași secțiune, CNDB va găzdui alte trei conferințe susținute de specialiști din țară și internaționali, printre care Kélina Gotman, cu „Choreomania: Scenes of Ecstasy and Revolt”.

„Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VIII-a” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN și de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022.

Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român