Ascultă Radio București FM Live

Ziua Mondială a Ciocolatei

Ziua Mondială a Ciocolatei

Articol de bucurestifm, 7 iulie 2022, 09:42

Ziua mondială a ciocolatei (#WorldChocolateDay) este aniversată la 7 iulie, această dată indicând momentul introducerii în Europa, în 1550, a băuturii pe bază de cacao.

Potrivit daysoftheyear.com, sunt mulţi cei care consideră ciocolata drept cea mai importantă invenţie culinară a omenirii, iar povestea acestui delicios desert a început în urmă cu aproximativ 2.500 de ani.

Aztecii, spre exemplu, care au descoperit ciocolata lichidă, considerau că aceasta este un dar venit direct de la zeul înţelepciunii, Quetzalcoatl. Mai mult decât atât, semninţele arborelui de cacao erau considerate atât de preţioase încât erau folosite şi drept monedă în schimburi economice.

Pe atunci ciocolata era amară, însă după ce a fost adăugat zahăr în compoziţie, în Europa secolului XVI, ciocolata s-a impus rapid drept desertul favorit al tuturor, de la curţile imperiale până la oamenii de rând.

Numeroşi producători de ciocolată din prezent şi-au început activitatea încă din secolul XIX. Cadbury a început să producă ciocolată în Anglia anului 1868, iar 25 de ani mai târziu, Milton S. Hershey (ce avea să fie supranumit regele ciocolatei), a cumpărat echipamentele necesare procesării ciocolatei la World’s Columbian Exposition din Chicago, iar compania fondată de el a devenit una dintre cele mai renumite din lume, fiind prima care a produs pentru consum în masă ciocolată cu lapte, considerată până atunci un desert de lux. La fel şi Nestlé, care şi-a început povestea în anii 1860 tot de la ciocolată şi a devenit una dintre cele mai puternice companii de produse alimentare din lume.

În ceea ce priveşte istoria ciocolatei, pe scurt, aceasta a început în America Centrală, în perioada 1500 – 300 î.Hr., când indienii olmeci cultivau arborii de cacao, conform dovezilor arheologice. Ei cultivau acest arbore în zona de sud a Mexicului şi din boabe preparau o băutură neîndulcită. Între anii 300 î.Hr şi 500 d.Hr., arborele de cacao a pătruns în cultura mayaşă, devenind parte integrantă a acesteia. De acolo provin probabil şi cuvintele cacao şi ciocolată: în limbajul maya, cuvântul pentru arbore era “cacahuaquchtl”, iar cuvântul “xocoatl”, care înseamnă “apă amară”, era folosit probabil pentru a desemna băutura rezultată din boabele de cacao.

Apoi, între anii 600 şi 1000 d.Hr cacaua începe să coboare în America de Sud, boabele de cacao fiind purtate în migraţiile populaţiilor maya şi cultivate în plantaţii. Păstăile de cacao au început să fie considerate un simbol religios, “mâncarea zeilor”.

După anul 1200 aztecii au aflat despre arborele de cacao în cadrul schimburilor pe care le practicau cu mayaşii şi au preluat de la aceştia tradiţia preparării “băuturii amare” pe bază de cacao, pe care uneori o condimentau cu ierburi şi mirodenii dar şi cu ardei iute.

Din secolul XVI boabele de cacao au ajuns şi în Europa, fiind aduse de conchistadorii spanioli. Fiertura pe baza acestor boabe li s-a părut spaniolilor mult prea amară, aşa că au început să adauge zahăr din trestie, dar şi vanilie.

Primul local dedicat consumului de ciocolată se deschide însă în Anglia în 1657, iar în 1765 apare şi prima companie americană specializată în producţia de ciocolată: Baker’s Chocolate.

Batonul de ciocolată a fost produs pentru prima oară de ciocolatierul englez J.S. Fry & Sons în jurul anului 1830, iar în 1868, furnizorul regal de ciocolată al reginei Victoria, Cadbury, a început să vândă şi publicului larg cutii cu bomboane de ciocolată. Ciocolata cu lapte a apărut în jurul anului 1875, în Elveţia, fiind produsă de tânăra companie Nestlé, ce avea să se impună drept cel mai mare producător de ciocolată din lume.

Până la sfârşitul secolului XIX ciocolata era o specialitate dedicată aproape în exclusivitate capetelor încoronate, nobililor şi celor foarte bogaţi. Din 1895 însă, când Milton Hershey scoate pe piaţă batonul de ciocolată Hershey, ciocolata se deschide consumului pentru publicul larg.

Ulterior, la începutul secolului XXI, apare şi “ciocolata de designer”. Ciocolata devine astfel parte a tendinţelor legate de “fusion cuisin”‘, fiind pregătită împreună cu condimente exotice precum curry, şofran, lemongrass, boabe de cafea etc.

În ceea ce priveşte modul de preparare, puţini cunosc faptul că ciocolata este de fapt un produs de fermentaţie. Boabele sunt scoase din fructele bine coapte ale arborelui de cacao şi sunt lăsate câteva zile la fermentat, timp în care capătă o culoare maronie şi gustul caracteristic de cacao. Apoi sunt uscate la soare. După această etapă sunt îndepărtate impurităţile iar boabele de cacao sunt prăjite, astfel încât aroma să devină mai puternică, şi apoi sunt curăţate de coajă. Ceea ce rămâne, miezul sau boabele de cacao, cu un conţinut mare de grăsime, sunt zdrobite şi amestecate până se transformă într-o pastă din care ulterior se extrage grăsimea, denumită unt de cacao (din care se produce ciocolata albă), rămânând pudra de cacao.

Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român