Ascultă Radio București FM Live

Meta are o problemă cu gestionarea dezinformării pe piețele mici!

Articol de Vicentiu Andrei, 25 mai 2022, 10:17

Flavia Durach, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online, ne prezintă marca reportajelor de calitate: diversitatea surselor de informații!

Investigațiile jurnalistice și rapoartele instituțiilor europene din ultimii ani privind activitatea Meta, compania-mamă a Facebook, relevă că piețele mai mici, sau piețele care sunt relativ „trecute cu vederea” la nivelul opiniei publice Occidentale sunt tratate cu indiferență. Asupra lor, eforturile de combatere a dezinformării pe care Facebook le-a agreat sunt aplicate mai puțin uniform și cu o eficiență mai redusă.

Cel mai recent exemplu în acest sens vine dinspre Slovacia. Membri ai Camerei Reprezentanților din Congresul SUA au înaintat o scrisoare lui Mark Zuckerberg referitor la rapoartele conform cărora Facebook nu întreprinde măsuri decisive pentru limitarea dezinformării cu privire la războiul din Ucraina în Slovacia. Conform Euractiv, scrisoarea urmează unei călătorii la Bratislava de luna trecută a membrilor Comitetului de Intelligence.

Un element ne atrage atenția în mod deosebit la acest caz: Facebook aloca un singur fact-checker Slovaciei, insuficient în raport cu magnitudinea problemei și în ciuda angajamentelor companiei de a gestiona fenomenul dezinformării mai comprehensiv în Europa de Est.

În scrisoare se arată că: „Oficiali ai guvernului slovac și reprezentanți ai societății civile au tras un semnal de alarmă privind circulația, pe Facebook-ul slovac, a unui volum alarmant de dezinformare pro-rusă cu un caracter dăunător – o problemă care s-a acutizat în ultimele săptămâni. Oficiali slovaci au împărtășit în mod repetat această problemă cu angajații Facebook, […] dar compania nu a luat măsurile adecvate. Membrii Comitetului […] îndeamnă Facebook să ia toate măsurile pentru ca dezinformarea pro-rusă să fie evaluată, supusă verificărilor factuale, etichetată, retrogradată în sistemul de recomandări sau înlăturată, după caz și în concordanță cu politicile companiei.”

De ce ar trebui să ne preocupe această situație? Deoarece ea demonstrează lipsa de atenție pe care o acordă Facebook impactului social al conținutului dăunător, pe piețele mici, în spațiile culturale mai îndepărtate de lumea Occidentală sau acolo unde cazurile respective nu riscă să se transforme într-o criză de relații publice.

Au mai existat știri despre modul în care compania a ignorat modul în care dezinformarea a amplificat violențele în India, sau despre dezinformarea care trece nedetectată în comunitățile vorbitoare de limba spaniolă din SUA. Facebook a luat prea puține măsuri de combatere în aceste situații și a alocat prea puține resurse. În condițiile în care Europa Centrală și de Est a devenit una dintre țintele predilecte ale războiului informațional, lipsa de preocupare demonstrată de Facebook devine o vulnerabilitate de securitate.

Până data viitoare, rămâi cu București FM, sursa mea pentru știri de calitate!

Sursa: Facebook.com

Pentru că suntem bombardați de informații contradictorii, senzaționale, uneori plauzibile, pentru că fiecare dintre noi s-a întâlnit cu fenomenul fake news în social media, pentru că nu știm pe cine să credem, ne-am gândit să o credem pe Flavia Durach, sursa noastră de încredere în ceea ce privește fenomenul dezinformării.

Ascultă-i rubrica „Break the fake! Informare despre dezinformare” în fiecare miercuri pe 98,3 FM de la 09:15, 13:40 și 18:30! Dacă ai pierdut-o, mai ai o șansă, sâmbătă la 09:20 sau duminică la 16:20.

Flavia Durach este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online.

Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 18:54

Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106

Vehiculele liniilor 74, 102, 125, 312 şi N106 vor opri, începând cu 3 iulie, şi în noua staţie ‘Bd. Alexandru Obregia’, amplasată...

Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106
Vineri: Nori, deasupra Capitalei
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 17:44

Vineri: Nori, deasupra Capitalei

La noapte, În Capitală, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale (5…15 l/mp),...

Vineri: Nori, deasupra Capitalei
Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 17:27

Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene

Capitala României intră în clubul orașelor europene de elită, după ce a fost votată aderarea la EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene....

Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene
Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 16:23

Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară

Rahova, între amintiri personale și istorie urbană Platforma Harta Literară propune un nou tur dedicat cartierului Rahova, construit în jurul...

Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 15:26

Conferința „DECIZIA”: cum ne schimbă Inteligența Artificială felul în care gândim și decidem

Arenele BNR au găzduit conferința „DECIZIA | Executive Forum”, un eveniment dedicat modului în care Inteligența Artificială influențează...

Conferința „DECIZIA”: cum ne schimbă Inteligența Artificială felul în care gândim și decidem
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 15:13

Guvernul contestă în Belgia blocarea conturilor ROMATSA

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că ROMATSA, împreună cu avocații Guvernului României, va depune săptămâna viitoare o contestație...

Guvernul contestă în Belgia blocarea conturilor ROMATSA
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 14:51

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa! Modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure a desfăşurat în noaptea...

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 14:46

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical. Noile măsuri promovate de Casa Naţională de...

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical