Teatrul Dramaturgilor Români sărbătorește 5 ani de existență
Articol de andreiabarsanbfm, 5 mai 2022, 13:26
Teatrul Dramaturgilor Români, cel mai tânăr teatru de proiecte din București, împlinește mâine, pe 6 mai, 5 ani de activitate.
În cifre, asta însemnă 44 de premiere și 550 de reprezentații, 3 nominalizări la Gala Premiilor UNITER și 50 de participări la festivalurile și evenimentele de profil din toată țara Dar cel mai important fapt este acela că a reunit artiști valoroși ai scenei românești din toate generațiile: actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi.
Teatrul are două săli mici, dar cochete și foarte bine dotate tehnic. Și ele poartă numele unor dramaturgi români: Iosif Naghiu și Ion Băieșu.
Pe aceste scene au urcat: Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Dan Condurache, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Florin Piersic JR.,Antoaneta Cojocaru, Șerban Pavlu, Ada Galeș, Lari Giorgescu, dar și actori foarte tineri, unii chiar la debut.
Joacă aici ”Trupa fără nume”, coordonată de Victor Ioan Frunză, pe texte de Dumitru Solomon, Mihail Sebastian și Teodor Mazilu.
Am fost montate și piese de Caragiale, Marin Sorescu, Matei Vișniec, Csaba Székely, dar și texte noi, unele aparținând chair actorilor sau regizorilor.
Au semnat producții: Felix Alexa, Alexander Hausvater, Horia Suru, Iris Spiridon, Gigi Căciuleanu, dar și regizori debutanți.
Momentul aniversar va fi marcat printr-o întâlnire specială, la sediul din Calea Griviței, 64-66, în sala Iosif Naghiu, la care vor participa toți cei patru directori ai acestei tinere instituții. Scriitoarea Lucia Verona a deschis drumul acestui teatru. I-a urmat dramaturgul Horia Gărbea, apoi conducerea a fost preluată de actorul Marius Bodochi. După mai bine de doi ani, acesta a demisionat, iar colegul său de scenă, Claudiu Bleonț, a fost numit director.

Destinul, cu firele lui nevăzute, a țesut ca în anul în care Teatrul Dramaturgilor Români aniversează 5 ani de existență, să fiu chemat să slujesc unul din cele mai profunde texte dramatice românești – PARACLISERUL de Marin Sorescu! spune directorul teatrului, actorul Claudiu Bleonț, pe care îl puteți aplauda sâmbătă, 7 mai, de ora 19:00, în acest spectaol montat de Marcel Țop.
Iată ce spun despre TDR creatorii ce i-au trecut pragul.
Victor Ioan Frunză: Teatrul Dramaturgilor Români este o istorie de succes a mișcării teatrale din România. Creat în 2017, la inițiativa doamnei Lucia Verona, a fost întâmpinat cu multe rezerve ca orice lucru valoros. A evoluat exemplar iar astăzi este emblematic pentru cultura din București. E foarte util, așa cum numai identitatea poate fi! Vivat, Crescat, Floreat!
Mihai Măniuțiu: În ultimii 5 ani, Teatrul Dramaturgilor Români și-a dovedit cu brio dreptul la existență. Este un teatru care tinde spre excelență și care a atins de mai multe ori și va atinge în continuare excelența.
Maia Morgenstern: Dragul meu Teatru al Dramaturgilor Români, împlinești 5 ani! La mulți ani! Am fost aproape! M-ai invitat să îți fiu aproape. E important pentru mine. A fost vesel, a fost ambițios…
Răzvan Vasilescu: Unele teatre trebuie să existe! Teatrul Dramaturgilor Români, care împlinește 5 ani și pe care îl iubesc foarte mult, este unul dintre teatrele care trebuie să existe!
Adrian Damian: Ce m-a surprins major de prima dată când am intrat în Teatrul Dramaturgilor Români a fost bucuria, entuziasmul și dedicația oamenilor care lucrează aici. Am înțeles atunci cât de importantă poate fi o instituție de cultură nou înființată. Ea are șansa de a redefini o atitudine și un mod de lucru și de a împrospăta astfel întregul sistem. Are șansa de a se concentra pe prezent și viitor fără să se raporteze constant la trecut. Dar are și mare nevoie de susținere pentru a crește și a se dezvolta armonios. La mulți ani, Teatrul Dramaturgilor! Să rămâi la fel de proaspăt, de bucuros și de entuziast, să nu îți pierzi curiozitatea și dorința de a experimenta! E mare nevoie de tine și de promovarea dramaturgiei românești!
Florin Piersic Jr: Am descoperit un loc neașteptat de frumos, cu un colectiv așa cum mi-am dorit să cunosc. Îmi place să fiu aici. Mă simt bine aici. Acest teatru nu e o clădire! E un sistem de forțe care lucrează pentru ca spectatorii să trăiască magia!
Letiția Vlădescu: Teatrul se face împreună! Ați reușit. Am reușit să creștem un spațiu cu o anumită valoare artistică și asta se poate vedea în toate producțiile teatrului. Teatrul Dramaturgilor Români este pentru mine o a doua casă. Sunt mândră și fericită să fac parte din acest colectiv.
Csaba Székely: Sunt sigur că sunteți familiari cu conceptul de „teatru în teatru”, dar trebuie să știți că există și ceva care s-ar putea numi „minune în minune”. Simplul fapt că în zilele noastre mai există teatru este o minune. Faptul că în această lume a teatrului există Teatrul Dramaturgilor Români este minune în minune. Și nu e doar minunat că există așa ceva, dar eu apreciez faptul că, pe lângă autorii clasici aici se montează și dramaturgi contemporani – și că acești dramaturgi sunt atât de diferiți.
George Costin: Tot ce îi doresc acestui teatru uimitor, cald și necesar este să fie! Trăim vremuri foarte complicate în care teatrul e mai necesar ca niciodată și paradoxal mai atacat ca niciodată. Îi mulțumesc Teatrului Dramaturgilor Români pentru spectacolele în care am onoarea să joc alături de colegii mei minunați!
Felix Alexa: Teatrul Dramaturgilor Români este pentru mine o insulă de creativitate. Intimă, delicată, ludică, plină de fantezie, această mică insulă îmi e dragă. A fost ca un refugiu prețios de fiecare dată când am lucrat acolo. Îi doresc viață lungă și prosperitate… Ca un vizitator și admirator fidel ce îi sunt…
Iris Spiridon: Toți artiștii au nevoie de un spațiu care să le dea încredere că munca lor contează și să fie lăsați să-și dezvolte creativitatea fără constrângeri. La TDR am avut parte de o echipă de oameni minunați și de un director extrem de liber și creativ, care mi-au fost alături în toate căutările mele, și m-au ajutat să mă dezvolt artistic în spațiul lor. Aici am găsit tinerețe, prietenie, implicare, și mai ales dorința de a face parte din noi universuri creatoare. Aici mi s-a arătat că este nevoie de ceea ce fac și cred că acest lucru este vital în zilele noastre.
Lari Giorgescu: Teatrul Dramaturgilor Români este o șansă extraordinară pe care am avut-o în ultimii 4 ani de a fi lucrat cu regizori pe care îmi doream de multă vreme să îi întâlnesc, de a fi cunoscut texte ale unor dramaturgi pe care nu aș fi avut ocazia să le descopăr în afara acestei structuri! Mi-a oferit șansa de a întâlni o echipă de profesioniști, oameni cu care am fost plecat în turnee, în mai toată țara și care mi-a devenit o a doua familie.
Horia Suru: Teatrul Dramaturgilor Români este unul dintre cele mai performante teatre din țară în acest moment – prin oferta variată și prin calitatea spectacolelor din repertoriu. Am găsit la TDR un mediu de lucru sănătos, în care se poate crea, în care se poate face performanță.
Gigi Căciuleanu: Teatrul Dramaturgilor Români a făcut, în 5 ani, foarte multe lucruri pentru dramaturgi, pentru public – teatru, poezie, dans, filosofie a teatrului și a bucuriei de a fi pe scenă și în fața unui public minunat.
Matei Vișniec: Crearea unui Teatru al Dramaturgilor Români este o idee atât de luminoasă și de necesară!
Marius Bodochi a vorbit, alături de colega sa, directoarea adjunctă Diana Mihăiță, la Spectacol@București.Ro, despre proiectele acestui teatru, în săptămâna în care se sărbătorea Ziua Dramaturgiei Românești.