Ascultă Radio București FM Live

Curtea de Apel Bucureşti amână pentru 12 mai pronunţarea sentinţei definitive în dosarul “Colectiv”

Curtea de Apel Bucureşti amână pentru 12 mai pronunţarea sentinţei definitive în dosarul “Colectiv”
Foto: arhiva

Articol de bucurestifm, 3 mai 2022, 09:53

Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi, pentru 12 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul “Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat de mai multe ori luarea unei decizii în acest caz.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse “orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost “alterată” de corupţie, iar oameni au ars. “Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul “Colectiv”.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul “Colectiv”, printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

  • Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  •  cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  •  Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!

Ieri, la Paris, în cadrul Summit-ului pentru Energie Nucleară, Președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, declara că reducerea...

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!
Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 10:36

Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică
MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:50

MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă

Un pilot militar a decedat marţi după ce a intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un bazin de apă din incinta Bazei 86 Aeriene...

MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:20

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc astazi, la Palatul Cotroceni. Potrivit...

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:09

Trafic închis pe DN5 GIURGIU – RUSE

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că mâine, 12.03.2026, în intervalul orar 10:00 – 15:00,...

Trafic închis pe DN5 GIURGIU – RUSE
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:06

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile din București pot lua 2 litri de lichide în bagajul de mână!

Compania Națională Aeroporturi București face un pas important în creșterea calității serviciilor oferite pasagerilor care au originea...

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile din București pot lua 2 litri de lichide în bagajul de mână!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:04

Accident pe Centura

Accident pe Soseaua de Centura a Capitalei. S-a produs in urma cu putin timp la kilometrul 14, intre localitatile Voluntari si Pantelimon. Au fost...

Accident pe Centura
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 08:10

Obezitatea infantilă devine o problemă majoră de sănătate publică

Greutatea excesivă începe tot mai devreme Medicii avertizează că vârsta la care apar problemele legate de greutate a scăzut semnificativ. Dacă...

Obezitatea infantilă devine o problemă majoră de sănătate publică