Ascultă Radio București FM Live

Cafeneaua gunoiului, in India

Articol de alinadecu, 25 aprilie 2022, 15:06

O municipalitate din India a decis să lupte împotriva deşeurilor plastice prin înfiinţarea unei cafenele. Se intampla in 2020. Ideea s-a dovedit a fi cu succes: o masă caldă oricărei persoane care aduce deşeuri plastice pentru a fi reciclate, scrie The Guardian.

Localul e denumit „Cafeneaua Gunoiului”. Se afla in oraşul Ambikapur, India. Programul de reciclare implică participarea directă a cetăţenilor. Aceştia sunt răsplătiţi cu un meniu gustos, pentru fiecare jumătate de kilogram de deşeuri plastice aduse pentru reciclare.
Cafeneaua oferă ocazia persoanelor care nu dispun de mijloace financiare şi care provin din medii sociale defavorizate să aibă parte de un meniu consistent în cadrul localului, dacă aduc jumătate de deşeuri plastice.
Iniţiativa contribuie la reintegrarea socială a persoanelor marginalizate şi la consolidarea sentimentului de comunitate.

Cel care se află în spatele acestui proiect este Ministrul Sănătăţii din statul indian Chhattisgarh, care a afirmat că această cafenea muinicipală a fost creată pentru toată lumea şi a dat ca exemplu o familie care s-a prezentat cu şapte kilograme de plastic.

Cafenea primea la început, zilnic,  aproximativ douăsprezece persoane.

Majoritatea oraşelor din India se confruntă cu problema deşeurilor de plastic care nu sunt reciclate, iar ţara dispune de puţine metode de gestionare a gunoiului.
Potrivit Ministrului Sănătăţii indian, ţara generează 25.000 de tone de deşeuri zilnic, dintre care doar 14.000 de tone sunt colectate.
Oraşul Ambikapur este unul dintre cele mai responsabile din India în ceea ce priveşte protecţia mediului, aici deşeurile sunt reciclate în proporţie de 100%.

 

Sursa: Mediafax

Risc de avalanșe în zona montană înaltă
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 21:16

Risc de avalanșe în zona montană înaltă

Este risc însemnat de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine,  în majoritatea masivelor. Riscul este de gradul trei, pe o...

Risc de avalanșe în zona montană înaltă
Vreme mohorâtă, la București. Arhiva
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 20:58

Vreme ploioasă în Capitală

La noapte, trecător va ploua, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Sâmbătă, cerul va fi temporar noros în...

Vreme ploioasă în Capitală
Ministerul Educaţiei extinde perioada pentru comunicarea rezultatelor simulării Bacalaureatului până pe 9 aprilie
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 18:05

Ministerul Educaţiei extinde perioada pentru comunicarea rezultatelor simulării Bacalaureatului până pe 9 aprilie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat  că a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor de la simularea...

Ministerul Educaţiei extinde perioada pentru comunicarea rezultatelor simulării Bacalaureatului până pe 9 aprilie
Finanţele şi avocaţii evaluează condiţiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă şi o negociere cu compania
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 17:01

Finanţele şi avocaţii evaluează condiţiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă şi o negociere cu compania

Ministerul de Finanţe evaluează în acest moment ce are de făcut în privinţa cazului Pfizer, împreună cu avocaţii, atât cei din ţară, cât...

Finanţele şi avocaţii evaluează condiţiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă şi o negociere cu compania
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:58

Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar şi poate să părăsească România

Tribunalul Bucureşti a decis  revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu în...

Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar şi poate să părăsească România
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:22

Şefii unei companii care furnizează arme MApN şi MAI, trimişi în judecată pentru trageri ilegale

Şefii unei companii care importă armament şi muniţie pentru Armată şi Ministerul Afacerilor Interne au fost trimişi în judecată de Parchetul...

Şefii unei companii care furnizează arme MApN şi MAI, trimişi în judecată pentru trageri ilegale
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:20

”O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act

Luni și marți, 6 și 7 aprilie de la ora 19:30, la Teatrul ACT se joacă noul spectacol ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în regia...

”O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Act
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 16:01

Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate

Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale...

Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate