Ascultă Radio București FM Live

Rafila: Politica de sănătate trebuie să aibă continuitate

Articol de arionmihaela, 7 aprilie 2022, 13:42

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este necesară o politică de sănătate asumată la nivel naţional care să fie implementată cel puţin din punct de vedere al liniilor importante de orice ministru vine la conducerea sistemului de sănătate.

El a subliniat că este nevoie de continuitate în sistemul de sănătate.

“Rămâne ca cei care ne vor urma la Ministerul Sănătăţii să îl şi continue, pentru că această idee că vine cineva, vine un ministru şi rezolvă toate problemele de sănătate în şase luni, după care vine alt ministru şi rezolvă din nou problemele de sănătate în următoarele şase luni este o idee greşită şi atunci noi trebuie să avem strategie, o politică de sănătate asumată la nivel naţional care să fie implementată cel puţin din punct de vedere al liniilor importante de orice ministru al Sănătăţii şi de o echipă care să aibă continuitate în ceea ce priveşte cunoaşterea şi în ceea ce priveşte implementarea acestor proiecte. Nu putem să tot o luăm, îmi pare rău, această reîntoarcere la reformă, la fiecare câteva luni reîncepem reforma nu este de bun augur, pentru ca să uşurăm accesul pacienţilor la medicamente, dimpotrivă, acest lucru îl îngreunează. Noi avem disponibilitate, nu avem partipriuri politice, ne interesează cei care sunt profesionişti să vină alături de noi să ne ajute în acest demers”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Accident rutier pe DN1D, în Cioranii de Jos; Peste 70 de persoane, evacuate; a fost trimis mesaj RO-ALERT
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 22:21

Accident rutier pe DN1D, în Cioranii de Jos; Peste 70 de persoane, evacuate; a fost trimis mesaj RO-ALERT

Pompierii din cadrul ISU Prahova intervin pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN1D, în localitatea Cioranii de Jos. O cisternă...

Accident rutier pe DN1D, în Cioranii de Jos; Peste 70 de persoane, evacuate; a fost trimis mesaj RO-ALERT
Vreme frumoasă și caldă, mâine, la București
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 19:24

Vreme frumoasă și caldă, mâine, la București

Cerul va avea înnorări temporare, la noapte, la București. Spre dimineață, vor fi condiții de ceață. Vântul va suflă slab, până la...

Vreme frumoasă și caldă, mâine, la București
Mai mulți bani, pentru călătoria cu metroul
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 18:59

Mai mulți bani, pentru călătoria cu metroul

Pentru o călătorie, bucureștenii vor plăti 7 lei, în loc de 5, cât este acum. Majorarea prețurilor ar urma să între în vigoare de la 1 mai...

Mai mulți bani, pentru călătoria cu metroul
Cum alegi în siguranță peștele și produsele din pește? Sfaturi utile de la InfoCons înainte de Duminica Floriilor!
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 09:56

Cum alegi în siguranță peștele și produsele din pește? Sfaturi utile de la InfoCons înainte de Duminica Floriilor!

Duminica Floriilor reprezintă un moment important din perioada Postului Paștelui, fiind una dintre puținele zile în care este permis consumul de...

Cum alegi în siguranță peștele și produsele din pește? Sfaturi utile de la InfoCons înainte de Duminica Floriilor!
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 09:19

Mozart la Sala Radio cu apreciata pianistă Elena Bashkirova

Miercuri, 8 aprilie (de la ora 19:00), aveți ocazia de a o aplauda la Sala Radio pe apreciata pianistă Elena Bashkirova, care provine dintr-o...

Mozart la Sala Radio cu apreciata pianistă Elena Bashkirova
Actualitate sâmbătă, 4 aprilie 2026, 08:17

Circulație în condiții de ploaie, pe principalele drumuri din țară!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că, la această oră, sunt semnalate precipitații slabe sub formă de...

Circulație în condiții de ploaie, pe principalele drumuri din țară!
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 21:16

Risc de avalanșe în zona montană înaltă

Este risc însemnat de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine,  în majoritatea masivelor. Riscul este de gradul trei, pe o...

Risc de avalanșe în zona montană înaltă
Actualitate vineri, 3 aprilie 2026, 20:58

Vreme ploioasă în Capitală

La noapte, trecător va ploua, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Sâmbătă, cerul va fi temporar noros în...

Vreme ploioasă în Capitală