Ascultă Radio București FM Live

500 de persoane, care au abandonat școala, așteptate să reia cursurile gratuit!

500 de persoane, care au abandonat școala, așteptate să reia cursurile gratuit!

Articol de bucurestifm, 12 ianuarie 2022, 17:00

Proiectul „Aripi spre viitor” vine în ajutorul persoanelor din Regiunea București-Ilfov care doresc să finalizeze cursurile învățământului de stat obligatoriu.

Cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, „Aripi spre viitor” își propune reîntoarcerea în sistemul de educație și formare a de 500 de persoane care au abandonat școala.

Sunt așteptați să se înscrie copii și tineri cu vârste între 6 și 16 ani, precum și adulți cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu.

Statisticile arată că venitul lunar al unei persoane crește odată cu numărul de clase absolvite și că riscul de a fi concediat este mai mare la cei care au terminat doar clasele primare sau gimnaziale.

Totalul finanțării proiectului se ridică 9.518.252 lei, din care 7.614.602 reprezintă fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Capital Uman, 1.335.889 lei vin de la bugetul național, restul fiind acoperit din fonduri de la bugetul Local Sector 6. Cu o perioadă de derulare de 32 de luni, proiectul a debutat în luna ianuarie a anului trecut.

Beneficiarul finanțării este Fundația Estuar alături de partenerii săi: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația Four Change.

Persoanele interesate să participe la program pot scrie la adresele de email recrutareads@gmail.com sau office@dgaspc6.com, sau pot suna la numerele de telefon 0723.161.313, ¬0723.746.494, 0765.597.172.

Informații suplimentare se găsesc pe www.asistentasociala6.ro.

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:39

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri, că au mai fost identificate 18 persoane care au comis fapte antisociale la meciul de fotbal FC Rapid...

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:34

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană

Primăria Sectorului 1 a anuntat că va lucra alături de administraţia altor oraşe europene pentru a dezvolta şi adapta soluţii concrete de...

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:28

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu reprezentanţii companiei Otokar ca peste 95% dintre cele 115 autobuze indisponibile să...

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni
Fotbal: FC Rapid, sancţionat cu 95.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:23

Fotbal: FC Rapid, sancţionat cu 95.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, cu suma totală de aproximativ 95.000 de lei clubul FC Rapid...

Fotbal: FC Rapid, sancţionat cu 95.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:06

Biblioteca Metropolitană Bucureşti marchează Ziua Naţională a Lecturii prin evenimente dedicate comunităţii

Biblioteca Metropolitană Bucureşti sărbătoreşte Ziua Naţională a Lecturii (15 februarie) printr-un program de evenimente organizate la Sediul...

Biblioteca Metropolitană Bucureşti marchează Ziua Naţională a Lecturii prin evenimente dedicate comunităţii
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:01

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu,  a anunțat intenția Municipalității  de a demola “Millennium Business Center”,...

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 15:49

“Teroare”, spectacolul în care publicul dă verdictul

În weekend, a avut loc premiera oficială a spectacolului ”Teroare”, în regia lui Radu Nica, la Teatrul Bulandra. Este piesa de debut a...

“Teroare”, spectacolul în care publicul dă verdictul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 15:34

Liberalizarea prețului la gaze naturale va fi amânată, până anul viitor…?

Conform ministrului Energiei, Bogdan, Ivan, în această  săptămână,  Guvernul României  ar trebui să vină  cu un proiect legislativ...

Liberalizarea prețului la gaze naturale va fi amânată, până anul viitor…?