Ascultă Radio București FM Live

Piedone le va cere lui Nicușor Dan și consilierilor generali daune de minim 1 miliard de euro!

Piedone le va cere lui Nicușor Dan și consilierilor generali daune de minim 1 miliard de euro!
Foto: Sursa foto: Mircea Apostolescu

Articol de Mircea Apostolescu, 10 decembrie 2021, 13:25

Potrivit adresei cu numărul 126194/9.12.2021, adresate de către Primăria Sectorului 5 consilierilor generali, autoritatea locală din Fabrica de Chibrituri cere Consiliului General al Municipiului București (CGMB) să nu prelungească mandatul de reprezentare acordat primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, în litigiul privind anularea PUZ Sector 5.
Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB convocată pentru 13 decembrie.

În caz contrar, Primăria Sectorului 5 va cere instanței să-i oblige pe primarul general și pe consilierii care ar vota hotărârea la plata, în solidar, a unor daune în valoare de cel puțin 1 miliard de euro, conform notificării.

Daunele vor fi generate prin imposibilitatea efectuării, atât a unor investiții publice esențiale pentru dezvoltarea celei mai sărace zone a Capitalei, cât și a unor investiții private, dacă documentația de urbanism va fi anulată definitiv la Curtea de Apel, a explică edilul Cristian Popescu Piedone.

“Estimăm că prejudiciile directe aduse bugetului public, prin imposibilitatea efectuării investițiilor publice esențiale pentru dezvoltarea celei mai sărace zone a Capitalei, care cu siguranță, o știm toată lumea, este Sectorul 5, sunt mai mari de 1 miliard de euro, având în vedere că aceste obiective nu mai pot fi realizate, în lipsa documentației de urbanism.
Și acuma o să vi le enumăr puțin: închiderea inelului median de circulație pe zona de sud a Capitalei, cu o lungime de 7 km, 20 km linie de metrou nouă, supraterană, pe celebrul Trafic Greu, 122 de artere noi de circulație, însumând 58 km, extinderea și modernizarea a 143 de artere de circulație existente. S-a dezvoltat sectorul, se construiește în sector. Agenții imobiliari au lăsat străzi în infrastructură și este obligația autorității locale să le facă. Străzi fără apă și canal, încă (… există în Sectorul 5 n.r.), 10 km de linie de tramvai nouă ar trebui, 16 km de piste de biciclete, construirea “Proiectului Centenarului”, din zona Antiaeriană, amenajarea (…) “Parcului Cooperativei”, în suprafață de peste 38 ha de spații verzi – una dintre oazele de verdeață, acolo, pe fostele și actualele sere ale Sectorului 5, pe care le vom face funcționale, să vină copiii să le vadă. Un adevărat parc, o pădure în mijlocul Sectorului 5, care a stat peste 30 de ani în adormire. Vom deveni, cu acest parc, cel mai vizionat și cel mai frumos parc din București la 38 de hectare. Amenajarea a aproximativ 200 de hectare de spații verzi acces public și baze sportive noi. Parcul nou, din zona Palatului Parlamentului și Academiei. Sistemul de parcuri din zona Apeductului, zona Antiaeriană”, a declarat Piedone pentru București FM.

Conform notificării transmise ieri consilierilor generali, “În calitate de inițiator și de autoritate publică care a finanțat de la bugetul public PUZ Sector 5, subscrisul SECTORUL 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI este în mod direct persoană vătămată de faptul că autoritatea emitetă a HCGMB nr 242/2020 – Consiliul General al Municipiului București, a fost apărată cu viclenie de reprezentantul desemnat prin HCGMB nr 393/2020 – Primarul General, aspect care a determinat în mod nemijlocit anularea documentației de urbanism.
Subliniem faptul că anularea documentației de urbanism PUZ Sector 5, aprobată prin HCGMB nr 242/2020, produce prejudicii extrem de importante, atât proiectelor de investiții publice avute în vedere de autoritățile locale și centrale, dar și proiectelor de investiții inițiate de antreprenorii locali sau simplii cetățeni.

Estimăm că prejudiciile aduse bugetului public, prin imposibilitatea efectuării unor investiții publice esențiale pentru dezvoltarea celei mai sărace zone a Capitalei, sunt mai mari de 1.000.000.000 EUR (un miliard euro), având în vedere că aceste obiective nu pot fi realizate în lipsa unei documentații de urbanism:

– închiderea inelului median de circulație în zona de sud a Capitalei, cu o lungime de 7 km;
– 20 km linie de metrou nouă;
– 122 artere noi de circulație, insumand 58 km;
– extinderea și modernizarea a143 de artere de circulație existente;
– 10 km noi de linie de tramvai;
– 16 km de pistă de biciclete;
– construirea “Proiectului Centenarului” din zona Antiaeriană;
– amenajarea “Parcului Cooperativei” în suprafață de 38 hectare de spații verzi;
– amenajarea a aproximativ 200 hectare de spații verzi acces public și baze sportive noi ( parcul nou din zona Palatului Parlamentului și Academiei, sistemul de parcuri din zona Apeductului, zona Antiaeriană, etc”.

Persoanele răspunzătoare în ceea ce privește anularea HCGMB 242/2020 privind aprobarea PUZ Sector 5 și daunele ce ar urma să se producă prin aceasta ar fi, potrivit notificării, consilierii generali care ar vota pentru prelungirea mandatului de reprezentare acordat Primarului General, în cazul proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței din 13.12.2021, dar și Primarul General, care ar fi acționat “împotriva intereselor legitime ale CGMB și ale cetățenilor Municipiului București, prin apărarea cu viclenie a Consiliului General al Municipiului București și solicitarea adresată instanței de a se anula o documentație de urbanism aprobată de autoritatea deliberativă de la nivelul municipiului”.

Primăria Sectorului 5 va solicita obligarea, în solidar, a consilierilor generali și a Primarului General la plata daunelor “în cuantum de minim 1 miliard Euro adusă bugetului public, prin anularea documentației de urbanism PUZ Sector 5”, se mai spune în notificare.

În context, trebuie amintit faptul că PUZ Sector 5 a fost anulat de către Tribunalul București, în primă instanță. Apelul se va judeca la Curtea de Apel.
Hotărârea TMB a intervenit în litigiul inițiat de către doi membrii USR, după cum anunța primarul general Nicușor Dan.
Conform acestuia, hotărârea TMB ar confirma faptul că urbanismul din București ar fi fost “o golănie”, al cărei apogeu ar fi fost reprezentat de către PUZ-urile de sector, elaborate și adoptate în timpul fostei administrații.

“Consecințele acestei dezvoltări haotice și ilegale sunt dispariția spațiilor verzi, aglomerarea traficului, pierderea potențialului turistic al orașului, insecuritate juridică și investițională – cumperi o casă și nu ești sigur că nu te trezești cu un bloc pe parcela vecină, distorsionarea pieței de profesioniști – este de preferat arhitectul care obține un etaj în plus, și multe altele”, a sustine Nicușor Dan pe pagina sa de socializare.

Vreme rece
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 06:45

Vreme rece

Vreme rece astazi in Capitala unde maxima termica se va opri la 16- 17 grade. Cerul va avea unele innorari iar vantul va sufla slab pana la moderat....

Vreme rece
Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 20:30

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului

Dacă în acest weekend doriți să scăpați de agitația orașului fără să părăsiți Capitala, Muzeul Satului devine destinația ideală....

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 18:07

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!

Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 16 până în 18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului...

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:57

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi temporar noros, iar la începutul intervalului vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab....

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe