Ascultă Radio București FM Live

Ora de educație rutieră educă azi pietonii disciplinați de mâine!

Ora de educație rutieră educă azi pietonii disciplinați de mâine!

Articol de bucurestifm, 18 noiembrie 2021, 13:29

Între 8 și 17 noiembrie, sute de elevi din clasele a III-a și a IV-a din 10 școli ale sectorului 5 au învățat reguli de bază ale siguranței în trafic, în cadrul proiectului Ora de Educație Rutieră, inițiat de Asociația EDIT, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5.

Odată cu terminarea acestora, proiectul se mută în țară, săptămâna aceasta fiind prezent în Ploiești și Brașov.

Proiectul Ora de educație rutieră își propune să promoveze o conduită preventivă în trafic în rândul participanților la cursuri, prin învățarea regulilor de circulație, importanța respectării acestora, cât și familiarizarea cu terminologia specifică, adaptată vârstei. Toate acestea sunt predate în 50 de minute de curs, de către echipe formate dintr-un lector cu formare psihopedagogică și un agent de poliție.

„În fiecare zi, copiii și tinerii interacționează cu traficul rutier, fie ca pasageri, pietoni sau bicicliști. Ora de educație rutieră în școli își propune să pregătească și să echipeze acest grup vulnerabil de utilizatori ai drumurilor cu cunoștințele și abilitățile care le vor permite să rămână în siguranță”, declară Liviu Zorilă, președintele Asociației EDIT.

Ora de Educație rutieră este o inițiativă care face parte din Programul Național „România în Siguranță”, lansat la începutul lunii septembrie a acestui an.

Programul își propune să ajungă, cu lecții de educație rutieră și prim-ajutor, la 5.000 de elevi din București și din țară, până la sfârșitul anului, și la peste 500.000 de copii și adolescenți, în următorii trei ani.

Cele 10 școli din sectorul 5 în care s-a ținut cursul sunt: Liceul Teoretic Ștefan Odobleja, Școala Gimnazială Nr. 115, Școala Gimnazială Luceafărul, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială I.G. Duca, Școala Gimnazială Nr. 135, Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, Școala Gimnazială Principesa Margareta, Școala Gimnazială Nr. 150.

Programul „România în Siguranță” este inițiat de Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu Poliția Română, Ministerul Educației, Departamentul pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD).

Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT) este o organizație neguvernamentală care dezvoltă proiecte pe teme de educație rutieră, educație pentru situații de urgență și prim-ajutor.

Asociația a lansat în 2020 prima campanie online de educație pentru prim-ajutor #LeapșaPentruViață, cu peste 1,5 milioane de vizualizări, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Mai multe detalii despre activitatea asociației pe româniaînsiguranță.ro.

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 08:31

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont

Doua persoane au fost salvate in ultimele 24 de ore de pe munte. Un turist a fost găsit decedat. Acesta si-a pierdut viata dupa ce a alunecat pe o...

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Prognoza meteo
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 06:57

Prognoza meteo

Vreme placuta astazi in capitala cu cer mai mult senin, vant slab pana la moderat si o maxima de 11- 12 grade. Si in tara se anunta cer mai mult...

Prognoza meteo
Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:51

Vreme rece la noapte, în Capitală

În această noapte, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -4…0 grade....

Vreme rece la noapte, în Capitală
Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 17:57

Atac armat la Cracovia

UPDATE: Atacul armat din Cracovia s-a soldat cu cel puțin șase morți și cincisprezece răniți. Autorul atacului este un cetățean polonez care...

Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:46

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici

Românii cu venituri mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:24

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală

Polițiștii verifică, în acest weekend, dacă șoferii respectă tarifele și dețin documentele necesare pentru desfășurarea activității....

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:51

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!

Naționala României a fost învinsă, vineri seară, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, de selecționata din Tonga, într-un meci din...

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 09:43

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în toate sectoarele Capitalei. Potrivit Primăriei Municipiului București, în...

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală