Bine de citit: Antologia „Viziuni periculoase”
Articol de razvanursuleanu, 28 octombrie 2021, 09:26
Toți scriitorii de mai jos erau în viață în 1967, anul în care Harlan Ellison a izbit năpraznic universul ușor manierist al ficțiunii speculative cu prima ediție a acestei antologii. Treizeci și cinci de ani mai târziu, în 2002, când antologia a fost reeditată, Ellison își amintea cu tristețe de cei care nu mai erau. Iar eu am descoperit viziunile lor periculoase atât de târziu, încât niciunul dintre ei nu mai exista în această lume. Nici măcar Harlan…
Harlan Ellison a fost mereu în profunda mea admirație încă de când am citit în anii ’90 povestirea „N-am gură și trebuie să urlu” și m-am mirat cum de nu auzisem de scriitorul ăsta genial până atunci, mai ales că în vremea aceea trăiam cu impresia că sunt un fel de catalog SF ambulant care le știe pe toate.
„N-am gură și trebuie să urlu” m-a făcut să îmi dau seama că de fapt eram doar un fel de broșurică SF, legată cu sfoară, din care și așa lipseau o mulțime de pagini importante.
Îmi amintesc multe lucruri despre Ellison și probabil că dacă m-aș apuca să le înșir aș uita complet să scriu câte ceva și despre povestirile din antologie. Așa că o să menționez doar ce i-a răspuns scriitorul unui fan în timpul Convenției Archon 2015 din Saint Louis, atunci când acesta l-a întrebat când mai are timp să și respire cu toate ideile literare pe care le are în cap. Harlan Ellison, cu umorul său antologic (!) i-a răspuns „păi eu nu am respirat niciodată. Nu am mâncat niciodată, nu am dormit niciodată, nu am făcut niciodată sex și nu am condus niciodată o mașină, tot ceea ce am făcut eu vreodată a fost să stau jos și să scriu.”
Ăsta e omul despre care vă povestesc. Cât despre poveștile celorlalți…
Vecernie de Lester del Rey
Undeva pe la jumătatea povestirii (adică după două pagini) urmarea devine previzibilă…
Muște de Robert Silverberg
Cassiday, nefericit personaj, chinuit de autor… Dezintegrat de explozia navei sale, reconstruit de o rasă de extratereștri curioși să afle cât mai mult despre natura umană și trimis înapoi pe Terra pentru a experimenta diferite stări și sentimente, constrâns să mutileze și să ucidă, absorbind astfel reacțiile victimelor pentru ca baza de date a extratereștrilor să fie cât mai completă… Sărmanul Cassiday…
Ziua de după ziua când au venit marțienii de Frederik Pohl
Probabil că am avea o reacție similară și dacă ne-am pomeni cu o navă extraterestră care ar ateriza în centrul capitalei într-o zi de duminică… Luni zona ar fi plină de poliție, armată și ziariști, marți am vedea la televizor un amplu reportaj despre o starletă care a fost șocată de această apariție cosmică, iar miercuri am avea un miting de protest împotriva blocării circulației de către navă, care ar fi putut totuși să aterizeze în altă parte dacă extratereștrii n-ar fi atât de nesimțiți…
Călăreții salariului de purpură sau marea îndopare de Philip José Farmer
Nu știu dacă este „de departe cea mai bună povestire din antologie” cum afirmă Harlan Ellison, dar mi-a plăcut mult. O viziune cu adevărat periculoasă a autorului, din care vom concluziona că indiferent ce drum va parcurge omenirea, la capătul acestuia tot la comunism va ajunge.
Sistemul Malley de Miriam Allen DeFord
Supradoză de orori pentru cititorii cu nervii tari. Criminalii vor fi obligați să retrăiască iar și iar toate atrocitățile comise până când vor începe să fie cuprinși de remușcări. Dacă nu ar fi pierdut puțin din forță către final am fi avut aproape sigur o povestire excepțională.
O jucărie pentru Julieta de Robert Bloch
Cu simplitate și eficiență, autorul îl trimite pe Jack Spinecătorul într-un viitor în care legendarul criminal… se va adapta foarte repede.
Prădătorul din orașul de la marginea lumii de Harlan Ellison
Inițial am crezut că Harlan Ellison, abordând aceeași temă din povestirea anterioară, a dorit să-i demonstreze lui Robert Bloch că îl poate învinge oricând în luptă scriitoricească. Nici vorbă însă de competiție, pur și simplu Ellison i-a cerut lui Bloch o povestire despre Jack Spintecătorul pentru prezenta antologie (pe care Bloch o avea deja scrisă și uitase de ea) după care s-a apucat și el să scrie una, fiind fascinat de povestea ucigașului londonez.
Și i-a ieșit atât de bine, încât și cel mai pretențios cititor își poate da seama că într-o întrecere scriitoricească Harlan Ellison putea învinge pe oricine, nu doar pe Robert Bloch…
Noaptea în care-a erupt timpul de Brian W. Aldiss
Gaz de timp, care circulă în siguranță prin conducte, iar Aldiss, cu stilul său jucăuș, ne oferă o situație în care una din conducte se fisurează și gazul începe să iasă…
Omul care a ajuns pe lună – de două ori de Howard Rodman
Despre farmecul dispărut al marilor descoperiri științifice, tehnice sau geografice… Excepțională povestire, una din marile reușite ale acestei antologii.
Credința părinților noștri de Philip K. Dick
Ellison i-a cerut lui Philip K. Dick să îi trimită o povestire scrisă sub influența narcoticelor, iar Dick a fost de acord (!). Doar că rezultatul este cu mult sub așteptări, mai bine Dick stătea potolit și nu lua nimic, poate m-aș fi bucurat și eu de o povestire cât de cât acceptabilă. Să nu înțelegeți greșit, nu vorbesc despre o catastrofă literară, dar tot ce am citit până acum de Philip K. Dick este CU MULT mai bine scris decât această copie palidă a prozei „Eight o’clock in the morning” de Ray Faraday Nelson (din care s-a inspirat John Carpenter când a realizat „They Live!”).
Omul puzzle de Larry Niven
„…doar printr-un accident al istoriei băncile de sânge ale Crucii Roșii nu sunt alimentate din celulele cu condamnații la moarte…” Idee deosebită (nu că i-ar aparține lui Niven…), dezvoltată într-un mod aproape rudimentar.
Dând cu babaroasele de Fritz Leiber
Până să descopăr această antologie nu apucasem încă să citesc nimic din ce a scris Leiber. Rău am făcut, o lene de nejustificat, mea culpa. Excelentă povestire.
Dumnezeul Randy, fiul meu de Joe L. Hensley
Autorul consideră că este cel mai bun text pe care l-a scris vreodată, iar Harlan Ellison vine la rândul său cu o prezentare care te face să te năpustești asupra povestirii, fără a mai pierde secunde prețioase. M-am năpustit și eu, dar pe măsură ce dădeam paginile mi-am dat seama că toate secundele prețioase pe care le pierd sunt cele în care citesc ce a scris Hensley.
Eutopia de Poul Anderson
Lui Anderson, și dacă îi scăpa stiloul pe jos, cerneala se împrăștia sub forma unui text cel puțin foarte bun. „Eutopia” este despre universuri posibile, universuri alternative și alte câteva dintre jucăriile obișnuite ale autorului.
Incident în Moderan de David R. Bunch
Abilitatea autorului de a te introduce în universul imaginat de el este de apreciat, doar că stilul e ușor metalic, creează o stare de disconfort.
Evadarea de David R. Bunch
Aceeași observație și pentru a doua povestire a lui Bunch (singurul care are două prezențe în antologie). Stare de disconfort, senzația că autorul supraturează forma textului.
Casa păpușilor de James Cross
Despre bani și doar despre bani, cuvântul care ar descrie cel mai bine „Casa păpușilor” ar fi „ka-ching!”. Povestire bună, dar mi-a plăcut mai mult prefața lui Cross.
Sexul și/sau domnul Morrison de Carol Emshwiller
Aici mi-au plăcut foarte mult detaliile, dar nu și întregul…
Și te va slăvi zădărnicia? de Damon Knight
„Întrebarea importantă” pe care o adresează Knight celor credincioși este la fel de profundă pe cât e și adevărul poveștii despre agentul literar din postfață… Cel mai slab text din antologie. Pentru mine, să ne înțelegem…
Dacă toți bărbații ar fi frați, l-ai lăsa pe unul să se-nsoare cu sora ta? de Theodore Sturgeon
Argumentație de înaltă clasă avocățească pentru incestul ca necesitate a evoluției speciei umane. Le reamintesc celor eventual șocați de idee că antologia se numește „Viziuni periculoase”.
Ce s-a întâmplat cu Auguste Clarot? de Larry Eisenberg
Face parte din acea categorie de povestiri de stil clasic ce te îndeamnă să o recitești cât mai des. Sau, ca să-l citez pe autor, amintirea ei te „mușcă iar și iar” și te cheamă înapoi.
Surogat de Henry Slesar
Mă așteptam la mult mai mult, după prezentarea fabuloasă făcută de Ellison. De fapt mă așteptam măcar la ceva. Ideea aceasta de postapocaliptic + caut o ființă umană + vai, tot mutant e! este abordată simplist, și nu e prima oară când am sentimentul că prezentările lui Ellison sunt atât de reușite încât povestirea propriu zisă mai bine lipsea…
Du-te, du-te, du-te, spuse pasărea de Sonya Dorman
„Logistica” textului (și doar atât) e bine gândită, autoarea știe foarte bine ce se vinde. Vom găsi aici o lume cinică și crudă clădită pe legea celui mai puternic… și mai flămând. Te vom mânca, prietene, dacă ești slab sau bolnav, trebuie să înțelegi situația, ok?
O specie fericită de John T. Sladek
O lume în care mașinile lucrează necontenit pentru „prezervarea” fericirii tuturor oamenilor. Cine nu e fericit probabil că s-a stricat și trebuie dat la reparat. So sweet…
Întâlnire cu un țărănoi de Jonathan Brand
Supărat tare autorul… și convins de faptul că orice persoană credincioasă este retardată by default. „Deducțiile logice” sunt mai curând o formă literară de spume la gură.
De la tipografia guvernului de Kris Neville
Văzută prin ochii unui copil, o lume a adulților care îi vor stabili în mod artificial drumul său în viață.
Ținutul cailor măreți de R. A. Lafferty
Creuzetul – variantă „gipsy” din care a apărut peste ani „O astronavă de piatră” scrisă de Liza Tuttle.
Recunoașterea de J. G. Ballard
Ballard, scriitor atemporal, magician al cuvintelor… Iar despre povestire, ei bine, când eram mic îmi plăcea tare mult circul, dar în același timp mă și temeam de el, și uite că Ballard îmi explică aici de ce mi se întâmpla una ca asta.
Iuda de John Brunner
Propunere. Citiți doar ultimele două pagini, de la „Am avut nevoie de douăzeci de ani”, apoi citiți întreaga povestire. Nu vi se pare că tot ce e înainte de citit e absolut inutil?
Test de rezistență la distrugere de Keith Laumer
Prins între două entități cinice și în căutare de răspunsuri – una umană și una nonumană – personajul Mallory se refugiază în propria sa închisoare mentală. Și pe întreg parcursul lecturii, gândurile m-au tot dus către Eric Frost din „Rețeaua gândurilor” de Herbert Franke. Pe lângă Frost, Mallory pare doar o copie anchilozată, așa că mai bine nu-mi aminteam de niciun Frost, pentru că aș fi avut o impresie mult mai bună despre povestirea lui Laumer.
Îngerii carcinom de Norman Spinrad
Am văzut în urmă cu ani un documentar despre un băiețel care a reușit să învingă cancerul în acest fel. El povestea cum, în fiecare seară înainte de a adormi, își imagina o flotă de nave spațiale pe care le trimitea împotriva interceptoarelor inamice – celule cancerigene – aflate în slujba imperiului Cancer. Și după luni întregi de bătălii cumplite, într-o altă seară, flota sa imaginară a ieșit din nou la luptă, dar nu mai exista nicio navă dușmană de distrus. Băiatul reușise să învingă boala…
Pentru mine este cel mai bun text din antologie, și dacă ar fi să îl parafrazez pe editor, aș adăuga „de departe”.
Autodafe de Roger Zelazny
Extrem de vizuală, această „mechcorrida” dăruită de Zelazny. Când șurubelnițele și cheile universale atârnă de spinarea Pontiacului precum niște adevărate banderillas, spectacolul este grandios.
Da… și Gomora de Samuel R Delany
Autorul are un stil de a scrie cu care nu prea m-am acomodat niciodată. Primul roman scris de Delany pe care l-am citit a fost „Intersecția Einstein”, în urmă cu zeci de ani, și îmi amintesc foarte clar cât de disconfortant a fost pentru mine stilul său. Dar acel roman mi-a rămas în minte și cred că la fel o să se întâmple și cu povestirea de față. Cumva, textele sale sunt un fel de medicamente cu gust amar. Strâmbi din nas la administrare… și rămâi apoi cu o stare de sațietate literară despre care îți dai seama după o vreme că nu e trecătoare, ci permanentă. Un scriitor unic, fără doar și poate.