Ascultă Radio București FM Live

Astăzi începe Animest 16

Astăzi începe Animest 16

Articol de andreiabarsanbfm, 8 octombrie 2021, 17:18

Începând de astăzi și până pe 17 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație se întoarce într-o formulă hibrid, pe marile ecrane din București, dar și online, pe platforma de streaming Animest. Filme multi-premiate, povești care au făcut înconjurul lumii și animatori de elită vor veni la București în următoarele 10 zile, într-un maraton de proiecții speciale, ateliere de animație și masterclass-uri de excepție. Programul ediției dedicate regizoarelor care au revoluționat industria filmului de animație este disponibil online, pe https://www.animest.ro/, și în aplicația Animest (Android & iOS).

”Belle”, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, deschide cea de-a 16-a ediție Animest cu două proiecții speciale, organizate vineri, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Anime-ul Sci-Fi distribuit în România de Bad Unicorn a fost prezentat în premieră internațională la Cannes și spune povestea unei adolescente care devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual. Tot în prima zi de festival, de la ora 20:00, spectatorii sunt invitați să descopere cinematografia animată slovacă prin intermediul unei ample selecții de scurtmetraje proiectate la Institutul Cervantes.

Primul weekend Animest vine cu experiențe cinematografice seducătoare pentru cei mici, ateliere de animație, filme pentru întreaga familie, dar și cu proiecții provocatoare dedicate exclusiv adulților.

Sâmbătă și duminică dimineață, începând cu ora 11:00, copiii sunt invitați să parcurgă primii pași în lumea benzilor desenate, în cadrului unui atelier susținut de Mihai Ionuț Grăjdeanu, la Institutul Maghiar.

Primele ore ale dimineții vor face deliciul celor mai tineri iubitori de animație și în sălile de cinema, unde cei mici vor putea urmări câteva dintre cele mai apreciate titluri ale anului. Sâmbătă, de la ora 10:00, la Cinema Elvire Popesco va rula ”Mama gorilă” (The Ape Star, r. Linda Hambäck), în care o fetiță dintr-un orfelinat este adoptată de o gorilă, care se dovedește a fi cea mai amuzantă și protectoare mamă din lume. Filmul a avut parte de o premieră internațională în cadrul Competiției oficiale de la Annecy, unde a fost nominalizată pentru Cristalul ediției din acest an. Tot aici, de la ora 12:00, copiii sunt invitați să urmărească ”Yakari, a Spectacular Journey” (r. Xavier Giacometti, Toby Genkel), în care un băiețel primește darul de a vorbi cu animalele.

Duminică dimineață, de la orele 10:00 și 12:00, scurtmetrajele din Competiția Minimest se vor vedea în paralel la Cinema Elvire Popesco, dar și online, pe platforma de streaming a festivalului, acolo unde copiii din întreaga țară vor urmări povești fascinante despre prietenie, natură, relația cu animalele, diversitate și respectul față de cei din jur.

Spectatorii de toate vârstele se vor îndrăgosti de ”Micul Vampir” (r. Joann Sfar), protagonistul filmului de animație care s-a bucurat de o premieră internațională în competiție la Annecy, unde a cucerit publicul de toate vârstele cu povestea unui mic vampir care se aventurează în lumea oamenilor obișnuiți din dorința de a-și face prieteni. Filmul va rula sâmbătă, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco, unde, începând cu ora 20:30, se va vedea ”Wolfwalkers” (r. Tomm Moore, Ross Stewart) este o fermecătoare fabulă celtică cu un mesaj universal și atemporal, nominalizată la Oscarul pentru Cel mai bun lungmetraj de animație.

Duminică, de la ora 19:30, rulează pe marele ecran ”Seven Days War” (r. Yuta Murano), în care un grup de adolescenți declară război adulților autoritari, găsindu-și refugiul într-o fabrică abandonată. Tot la Cinema Elvire Popesco, de la 21:30, spectatorii Animest vor putea urmări ”Cryptozoo” (r. Dash Shaw), o fantezie distopică și halucinantă, cu o estetică aparte, care apelează la elemente din mitologie pentru a contura o imagine critică asupra lăcomiei umane. Filmul a fost distins cu NEXT Innovator Award la Sundance și a cucerit juriul și audiența Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Erotica – The Night of Erotic Animation, selecția de filme provocatoare dedicate adulților, care s-a bucurat de un succes colosal în 2019, revine într-o nouă formulă sâmbătă seară, de la ora 20:00, la Institutul Cervantes, dar și online, pe platforma de streaming Animest. Apelând la tehnici de animație diverse și explorând subiecte îndrăznețe, scurtmetrajele selecționate de echipa festivalului vor face deliciul publicului adult, cu o colecție de povești despre diversitate sexuală, pasiune, sex, feminism, orgasm, natură și iubire.

Regizoarele și producătoarele momentului, cele mai influente, dar și cele mai promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație, sunt celebrate la această ediție printr-o serie de proiecții speciale, organizate atât în sala de cinema cât și online, pe platforma accesibilă din toată țara. Sâmbătă, pe 9 octombrie, de la ora 18:00, spectatorii sunt invitați să descopere la Institutul Cervantes programul Voci curajoase: femei care au schimbat lumea. Serialul animat bazat pe romanul grafic „Culottées” al lui Pénélope Bagieu, care prezintă destinele exemplare a zece femei mai mult sau mai puțin cunoscute, care au marcat lumea prin curajul lor, prin invenții, prin spiritul revoluționar, prin nesupunere, prin invenții care au salvat vieți, prezintă adevărate exemple pentru noi azi.

Pe platforma online.animest.ro, iubitorii de animație din toată țara sunt invitați să urmărească sâmbătă și duminică seară, de la ora 19:00, cele două programe Queens of Animation 1 și 2, cu scurtmetraje regizate de femei din întreaga lume, difuzate pentru prima dată în România. Seria de evenimente dedicate profesionistelor din industria filmului de animație va continua luni, pe 11 octombrie, cu două proiecții de filme de arhivă, semnate de regizoare din România, înainte și după 1989. Expoziția multimedia Animated Women, cu autoportrete animate realizate de artiste din întreaga lume, va putea fi vizitată începând de astăzi la Green Hours.

———————————————

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest este organizată în condiții de siguranță sporită, cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare. În spațiile de proiecție, toți cei prezenți vor purta masca de protecție pe toată durata evenimentului, iar accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în sala de cinema este valabilă pentru toate persoanele cu vârsta minimă de 12 ani.

Etichete:
Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:08

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!

Ministerul Energiei respinge categoric dezinformarea potrivit căreia marii consumatori industriali ar fi  primit notificări de limitare sau...

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Vreme caldă, la sfârșit de săptămână. Maxima termică ajunge la 30... 31 de grade. FOTO: Arhiva
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:21

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică

Bucureștiul se pregătește pentru un eveniment de o amploare fără precedent. Pe 12 septembrie, Piața Constituției și Bulevardul Unirii vor...

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:05

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională

ARISTOPATHS a început, în urmă cu mai bine de zece ani, dintr-o pasiune simplă: plăcerea de a face muzică împreună. Astăzi, proiectul...

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională