Ascultă Radio București FM Live

Valeriu Gheorghiţă: „Trebuie să facem cu toţii un efort pentru a reuşi să controlăm această pandemie”

Articol de bucurestifm, 29 septembrie 2021, 12:13

Peste 215.000 de elevi cu vârste între 12 şi 19 ani au primit cel puţin o doză de vaccin, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

„Pentru sistemul de învăţământ am pregătit un proces de vaccinare care se poate realiza în unităţile şcolare, în universităţi, fie prin echipe mobile sau prin înfiinţarea unor centre proprii de vaccinare sau prin arondarea şcolilor la centre de vaccinare din proximitate. În primele două săptămâni sunt peste 400 de elevi care au fost vaccinaţi prin aceste modalităţi.

În momentul de faţă, la nivel naţional, sunt peste 215.000 de elevi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Practic, trebuie să prioritizăm lucrurile în favoarea şi în beneficiul nostru individual şi al comunităţii din care facem parte. În mod deosebit este important ca cei vulnerabili, cei vârstnici, cei cu afecţiuni cronice să meargă să se vaccineze pentru că, în felul acesta, se vor proteja mai mult de formele grave de îmbolnăvire.

De asemenea, tinerii trebuie să se vaccineze şi de asemenea elevii care merg în colectivitate, care interacţionează trebuie să se vaccineze. Avem două vaccinuri autorizate pentru grupa de vârstă 12-17 ani inclusiv, vaccinurile de la compania BioNtech/Pfizer şi vaccinurile de la compania Moderna.

Se vorbeşte tot mai mult de faptul că trebuie să ne obişnuim să trăim cu acest virus. Aş putea să spun că în niciun caz nu trebuie să ne obişnuim să trăim în aceste condiţii de pandemie, zilnic cu spitale asaltate de pacienţi bolnavi, de secţii de terapie intensivă pline şi de oameni care în fiecare zi îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii.

Trebuie să facem cu toţii un efort pentru a reuşi să controlăm această pandemie şi singura soluţie prin care noi putem să facem acest lucru este prin vaccinare. Avem la dispoziţie în România patru tipuri de vaccinuri autorizate, vaccinuri care sunt sigure, sunt eficiente, sunt uşor de tolerat, procesul de vaccinare este simplu, accesibilitatea este crescută.

Aproape 20.000 de persoane au fost ieri vaccinate cu prima doză şi ne dorim ca acest număr să fie în creştere. Ar fi foarte important ca în perioada următoare să atingem capacitatea maximă de vaccinare, să depăşim 100.000 de doze administrate în fiecare zi. În felul acesta putem să recuperăm ceea ce am pierdut în săptămânile anterioare şi să atingem o acoperire vaccinală suficient de crescută, încât să limităm consecinţele pandemiei. Şi când vorbim de consecinţele pandemiei vorbim, de fapt, de pierderea vieţilor omeneşti.

Cu toţii ne dorim – şi este o prioritate a noastră, atât ca autorităţi, cât mergând până la nivel de părinte, până la nivel de copii – să facem tot ceea ce ţine de noi pentru ca, în final, copiii să poată să meargă la şcoală în condiţii cât mai sigure şi cu prezenţă fizică, pentru că în felul acesta ei beneficiază de toate avantajele psihoemoţionale, de toate cunoştinţele care sunt transmise de către dascăli, de către profesori.

Beneficiile sunt uriaşe, iar pierderile sunt greu de estimat şi de cuantificat la acest moment, însă, cu siguranţă, studiile arată că impactul pe termen lung este cât se poate de ridicat, mai ales în cazul copiilor care provin din medii defavorizate, din familii cu venituri mici.

În condiţiile în care şcoala online revine, evident că toate aceste pierderi vor fi din ce în ce mai mari. Haideţi să facem cu toţii un efort în acest sens, părinţi, bunici, să ne vaccinăm, să respectăm măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei şi în felul acesta copiii noştri pot să meargă la şcoală cu prezenţa fizică, într-un mediu sigur, într-un mediu favorabil, dar acest lucru se face cu un efort din partea tuturor, a celor din societate”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:37

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică

Astfel, în intervalul 29 august, ora 10:00 – 30 august, ora 9:00, vremea se va menţine frumoasă, dar va fi călduroasă. Cerul va fi mai...

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 09:30

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie

Măsura vine în continuarea intervenţiei din a doua jumătate a lunii august, când reducerea a fost de 20% şi este calibrată direct pe fondul...

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 08:35

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026

BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 şi se va încheia la ora 21:00, cu un foc de artificii. Prin ediţiile precedente, BIAS şi-a...

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Lacul Morii
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 07:23

Vreme caldă și frumoasă, în București

Și în țară, valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel că vremea va fi călduroasă în vestul, nord-vestul și parțial...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:56

Vreme frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă va fi de 12…15 grade. Potrivit ANM, sâmbătă, în Capitală, vremea se va...

Vreme frumoasă în Capitală
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:25

Aur pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj!

România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam şi...

Aur pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj!
Actualitate vineri, 28 august 2026, 16:02

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR. Rezultatul reflectă: -accelerarea investiţiilor în...

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:27

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declaraţia D406 SAF-T Agenţia Naţională de...

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili