Bine de citit: O zi mai lungă decât veacul
Articol de razvanursuleanu, 21 septembrie 2021, 10:46
Cartea lui Cinghiz Aitmatov nu este o distopie, așa cum am tot citit pe diverse bloguri, ci mai curând o prezentare realistă a naturii umane. Este un text uluitor despre noi, despre noi toți, așa cum suntem și am fost mereu de-a lungul timpului. Iar planul paralel, cel SF, reprezintă doar o tușă suplimentară a portretului omului obișnuit, scufundat în totalitarism sau conservatorism și având ca însoțitori permanenți frica și ipocrizia.
Posibilitatea apariției unor extratereștri care să doresc să aducă pacea pe Pământ cred că mai curând ne agasează. Dacă am fi avut nevoie de pace cred că am fi găsit de-a lungul vremurilor o modalitate de a o obține. Doar că în afară de universul contestat al credinței religioase, nu îmi amintesc acum niciun moment istoric în care un conducător ferm a reușit să convingă mulțimea cât de demn este să fii pacifist, am reținut doar un șir nesfârșit de idioți malefici care au transformat masele în războinici entuziaști, dornici de a pleca în locuri obscure și de a muri pentru cauze cu care nu au nimic în comun și pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le înțeleg. Și aproape tot ce ține de ideea de democrație rămâne doar pură teorie, un cuvânt oarecare pierdut prin constituții, legi și reguli pe care cei mai mulți, atunci când se întâmplă să li se aplice lor, mai curând le blamează decât să le susțină.
Am citit prima oară cartea în anii optzeci și m-am întrebat atunci cum de a apărut într-o Românie unde dictatura era la apogeu, și mai ales cum de nu l-au trimis sovieticii pe Aitmatov într-un lagăr de concentrare pentru că a îndrăznit să scrie așa ceva. Nu am găsit vreun răspuns, dar presupun că până și cele mai întunecate și tiranice minți din acea vreme au fost cumva atinse de frumusețea acestei cărți, pe care n-au putut să o lase nepublicată.
