Ascultă Radio București FM Live

Mâine prima semifinală de la EURO 2020, Italia-Spania

Articol de , 5 iulie 2021, 20:30

Reprezentativele de fotbal ale Italiei şi Spaniei, care se înfruntă marţi la Londra pe Stadionul Wembley de la ora 22:00 în semifinalele EURO 2020, vor fi adversare pentru a patra oară consecutiv la un turneu final al Campionatului European.

La EURO 2008, în sferturile de finală, Spania învingea Squadra Azzurra cu 4-2 la loviturile de departajare la Viena, după ce scorul fusese egal 0-0, la finalul celor 120 de minute.

În 2012, cele două echipe s-au întâlnit chiar de două ori, mai întâi în grupă, scorul fiind egal, 1-1 la Gdansk, prin golurile marcate de Fabregas, respectiv Di Natale, iar apoi în finală la Kiev, ibericii câştigând cu 4-0, prin golurile reuşite de David Silva, Jordi Alba, Fernando Torres şi Juan Mata.

Spania şi Italia au fost adversare şi al EURO 2016 în sferturi pe Stade de France, Italia câştigând atunci prin golurile lui Chiellini şi Graziano Pelle. De la duelul de acum cinci ani, în echipa Italiei se mai regăsesc doar Leonardo Bonucci, Alessandro Florenzi şi rezerva Lorenzo Insigne, în timp ce la spanioli mai fac parte din lot patru jucători de atunci, David de Gea, Jordi Alba, Sergio Busquets şi Alvaro Morata.

La EURO 2020, Italia a dispus în sferturi de Belgia cu 2-1, înregistrând a 15-a sa victorie consecutivă la Campionatul European (preliminarii şi turneu final), depăşind performanţa de 14 succese consecutive deţinută alături de Germania şi Belgia, potrivit UEFA.

În semifinalele EURO, Italia are trei victorii şi un eşec: în 1968 a remizat cu URSS, 0-0, în 1988 a pierdut în faţa URSS (0-2), în 2000 a câştigat cu 3-1 la loviturile de departajare în faţa Olandei, iar în 2012 a învins Germania cu 2-1.

Pentru Italia este a zecea participare la un turneu final de Campionat European şi a şaptea consecutivă. Azzurri au un titlu european, obţinut în 1968, pe teren propriu, iar de două ori au pierdut finala, în 2000 (în faţa Franţei) şi în 2012 (în faţa Spaniei).

Spania a ieşit victorioasă în toate cele patru semifinale de EURO pe care le-a jucat: 2-1, după prelungiri, cu Ungaria în 1964, 5-4, la loviturile de departajare, cu Danemarca, în 1984, 3-0 cu Rusia, în 2008, 4-2 la loviturile de departajare, cu Portugalia, în 2012.

Spaniolii joacă la a şaptea ediţie consecutivă de EURO şi au trei titluri în palmares, obţinute în 1964, 2008 şi 2012.

Spania a devenit, la EURO 2020, prima echipă care a marcat câte cinci goluri în două meciuri consecutive la o ediţie de Campionat European, după 5-0 cu Slovacia în ultimul meci din grupă şi 5-3 cu Croaţia, după prelungiri, în optimi.

Italia a ajuns la 13 victorii consecutive în urma succesului contra Belgiei, din sferturi (2-1), însă Austria a pus capăt în optimi altei serii remarcabile a Squadrei Azzurra, cea a meciurilor consecutive fără gol primit, oprită la 11. Italia e neînvinsă de 33 de partide consecutive (27 victorii, 5 egaluri), ultimul său eşec datând din 10 septembrie 2018, 0-1 cu Portugalia, la Lisabona, în Liga Naţiunilor.

Selecţionerul Roberto Mancini i-a folosit pe 25 dintre cei 26 de jucători pe care îi are la dispoziţie la EURO 2020, excepţia fiind portarul Alex Meret.

Italia l-a pierdut pe fundaşul stânga Leonardo Spinazzola, accidentat grav, astfel că în flancul stâng va fi titularizat Emerson Palmieri.

Spania este echipa cu cele mai multe goluri marcate la EURO 2020, 12, cu unul mai mult decât Italia şi Danemarca. Dintre aceste 12 goluri, trei sunt autogoluri ale adversarilor. Spania deţine cea mai bună posesie de la acest turneu (67,2%) şi are cea mai mare acurateţe a paselor (89,4%).

Selecţionerul spaniol Luis Enrique are un singur semn de întrebare, starea de sănătate a lui Pablo Sarabia (probleme la aductorul drept), marcator contra Slovaciei şi Croaţiei. Locul său ar putea fi luat de Dani Olmo sau de Mikel Oyarzabal, doi reprezentanţi ai noului val.

Arbitrul german Felix Brych a fost desemnat de UEFA să conducă prima semifinală a turneului final EURO 2020 la fotbal, care va opune echipele Italiei şi Spaniei, marţi, la Londra, de la ora 22:00, relatează EFE.

Arbitri asistenţi au fost desemnaţi conaţionalii Mark Borsch şi Stefan Lupp. Al patrulea oficial a fost delegat rusul Serghei Karasev, în timp ce arbitru asistent de rezervă va fi un alt rus, Igor Demeşko.

Arbitrul video, Marco Fritz, şi arbitrii asistenţi video, Christian Dingert, Christian Gittelmann, Bastian Dankert, sunt de asemenea germani.

Echipele probabile:

Italia: 21. Gianluigi Donnarumma – 2. Giovanni Di Lorenzo, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (căpitan), 13. Emerson Palmieri – 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho, 6. Marco Verratti – 14. Federico Chiesa, 17. Ciro Immobile, 10. Lorenzo Insigne. Selecţioner: Roberto Mancini.

Spania: 23. Unai Simon – 2. Cesar Azpilicueta, 24. Aymeric Laporte, 4. Pau Torres, 18. Jordi Alba – 8. Koke, 5. Sergio Busquets (căpitan), 26. Pedri – 11. Ferran Torres, 7. Alvaro Morata, 19. Dani Olmo (sau 21. Mikel Oyarzabal). Selecţioner: Luis Enrique.

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:25

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat în faţa liderilor politici şi economici reuniţi la Forumul Economic Mondial de la Davos,...

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa
Soluții smart pentru București - cu Eduard Dumitrașcu si Ioana Brușten
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:15

Soluții smart pentru București: cum ajungem la un oraș care funcționează

Șapte primari, șapte strategii Eduard Dumitrașcu subliniază că una dintre explicațiile-cheie pentru disfuncționalitățile Capitalei este...

Soluții smart pentru București: cum ajungem la un oraș care funcționează
Platforma E-BLOC, suspendată; plățile pentru întreținere, oprite temporar
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:54

Platforma E-BLOC, suspendată; plățile pentru întreținere, oprite temporar

Platforma E-BLOC, folosită pentru plata online a cheltuielilor de întreținere, a fost suspendată temporar. Suspendarea a intrat în vigoare în...

Platforma E-BLOC, suspendată; plățile pentru întreținere, oprite temporar
Posibilă tentativă de suicid, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu; circulația este reorganizată în sistem pendulă
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:29

Posibilă tentativă de suicid, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu; circulația este reorganizată în sistem pendulă

Metrorex informează că astăzi, 21.01.2026, în jurul orei 14:40, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu, firul 1, a avut loc o posibilă...

Posibilă tentativă de suicid, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu; circulația este reorganizată în sistem pendulă
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:18

Acordul UE-Mercosur, trimis la Curtea de Justiție, în urma votului foarte strâns din Parlamentul European de la Strasbourg

Parlamentul European a decis astăzi trimiterea acordului comercial dintre Uniunea Europeană si tările Mercosur la Curtea de Justitie a UE Asta...

Acordul UE-Mercosur, trimis la Curtea de Justiție, în urma votului foarte strâns din Parlamentul European de la Strasbourg
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:57

Sindicaliştii din educaţie cer abrogarea legii care prevede măsuri de austeritate

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ au acuzat Guvernul că...

Sindicaliştii din educaţie cer abrogarea legii care prevede măsuri de austeritate
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:32

Administraţia Spitalelor anunţă licitaţie pe SEAP pentru medicamente

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă licitaţie pe SEAP pentru furnizare de medicamente destinate...

Administraţia Spitalelor anunţă licitaţie pe SEAP pentru medicamente
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 14:28

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze pe mai multe străzi din sectorul 1

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, în urma...

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze pe mai multe străzi din sectorul 1