Ascultă Radio București FM Live

Lucrările la Aeroportul Băneasa vor fi gata pe 21 iulie

Articol de bucurestifm, 7 iunie 2021, 15:52

Lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa “Aurel Vlaicu” vor fi gata pe 21 iulie, iar timpul de îmbarcare a pasagerilor va fi între 30 şi 60 de minute, în funcţie de dimensiunea aeronavei, a anunţat, luni, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

“Lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat. Ele vor fi finalizate, conform contractului, la data de 21 iulie anul acesta. Acest terminal a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale. Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare”, a declarat  Iordache.

Capacitatea proiectată este de 400 de pasageri pe oră, sosiri şi plecări. Pe an, aeroportul poate primi un milion de pasageri.

“Suntem optimişti că vom putea face recepţia lucrărilor la 21 iulie şi ulterior vom intra într-o perioadă de verificări şi de testări ale tuturor echipamentelor, urmând ca, atunci când cererea de trafic va fi suficientă, să deschidem în exploatare comercială şi acest terminal, mă refer la corpul central, dar şi terminalele A şi B, pe unde se desfăşoară plecările şi sosirile pasagerilor comerciali”, a continuat reprezentantul CNAB.

Salonul oficial este gata şi primii pasageri vor fi fotbaliştii străini care vin să joace la Campionatul European de Fotbal Euro 2020, competiţie care se desfăşoară în perioada 11 iunie – 11 iulie, inclusiv la Bucureşti.

“Prin salonul oficial vor fi prelucrate delegaţiile care participă la meciurile de la Bucureşti, mă refer la Macedonia de Nord, Ucraina şi Austria. Dacă Macedonia de Nord şi Ucraina vor avea baze la Bucureşti, Austria va veni doar pentru meciuri, deci sunt aduşi cu avionul, a doua zi joacă meciul şi imediat, noaptea târziu, pleacă înapoi în Austria. Suntem pregătiţi să îi primim atât la salonul oficial, cât şi la terminalul de aviaţie generală, pentru ca timpul lor de aşteptare să fie foarte scurt”, a precizat Iordache.

Tot aici vor veni oficialii UEFA, dar şi autorităţile străine, şefii de stat şi de Guvern care vor dori să vină la meciurile Euro la Bucureşti.

Valoarea totală a lucrărilor de la Aeroportul Băneasa este de 55 de milioane de lei, puţin mai mare pentru lucrări neprevăzute, a mai spus purtătorul de cuvânt.

“Este clar că nu discutăm de un terminal low cost aici, pentru că dotările şi nivelul de calitate la care se procesează pasagerii sunt pentru pasageri de categorie superioară, ne gândim chiar şi business, dar piaţa ne dă semnal că există cerere şi pentru pasageri care doresc să călătorească fără să piardă trei ore la îmbarcare şi altă oră şi jumătate la sosirea pe aeroport. Există cerere şi pentru astfel de zboruri. Deocamdată nu este suficient pentru a deschide pentru o singură companie aeriană, dar cu siguranţă vor apărea şi alte solicitări, există cereri adresate către noi pentru a opera pe Aeroportul Băneasa”, a declarat Iordache.

El a arătat că, la Băneasa, un pasager care zboară cu un avion de mici dimensiuni va avea nevoie de doar 30 de minute până la urcarea în aeronavă iar pentru avioanele mai mari, timpul de îmbarcare nu va depăşi o oră.

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:07

Toamna se numără … prefecții și subprefecții

“Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberaţi din funcţie şi numiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi....

Toamna se numără … prefecții și subprefecții