Ascultă Radio București FM Live

Criticul de film Magda Mihăilescu și sculptorul machetist Enache Hărăbor, omagiați la Gala Premiile Gopo 2021!

Articol de bucurestifm, 2 iunie 2021, 15:22

Criticul de film Magda Mihăilescu și Enache Hărăbor, maestru machetist de arte vizuale și colaborator constant al regizorului Ion Popescu-Gopo, vor fi onorați la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo cu Premiul Special, pentru carierele lor excepționale și îndelungate în lumea filmului.

Magda Mihăilescu este critic de film și autoare a mai multor cărți despre istoria cinematografului. A absolvit Facultatea de Filosofie, secția Ziaristică a Universității din București și este membră a Uniunii Cineaștilor din România și a Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

După terminarea studiilor, în 1964, a debutat ca titulară a cronicii de film din revista Flacăra, apoi făcut parte din redacția publicației Informația Bucureștiului până în 1982, când a fost înlăturată din presă. A colaborat cu principalele reviste culturale și de specialitate din țară, la radio și televiziune, precum și cu publicații străine.

După 1990 a revenit în presă, unde de-a lungul anilor a semnat cronici de film în Adevărul, Adevărul Literar și Artistic, Gândul, în revista de cinema italiană Otto e mezzo sau pe AaRC.ro, revista online a Uniunii Cineaștilor. În ultimii 30 de ani a fost invitată la cele mai importante festivaluri de film din Europa și a făcut parte din juriul FIPRESCI al festivalurilor de la Cannes, Veneția, Torino, Valladolid, Cracovia, Salonic, Dubai, Cairo sau Montreal.

A debutat editorial în 1969, cu monografia Sophia Loren (ed. Meridiane), urmată de studii de istoria cinematografului și eseuri în volume colective. Este autoare a volumelor Aceste Gioconde fără surâs – Convorbiri cu Malvina Urșianu (Ed. Curtea Veche, 2006), François Truffaut – Bărbatul care iubea filmele (Ed. Curtea Veche, 2009), Sora mea din Australia – Trecute întâlniri cu Irina Petrescu (Ed. Uniunii Cineaștilor, 2019) și semnează, alături de alți patru critici europeni, volumul Guardare in faccia il male, Lucian Pintilie fra cinema e teatro (Italia, Pesaro, 2004).

De-a lungul carierei sale, Magda Mihăilescu a realizat interviuri în exclusivitate pentru România cu mari cineaști precum Federico Fellini, Sophia Loren, Ennio Morricone, Andrzej Wajda, Orson Welles, Laurence Harvey, Marco Bellocchio, Claude Lelouch, André Téchiné, Fanny Ardant, Jean-Paul Belmondo, Emir Kusturica ș.a.

Enache Hărăbor și-a început cariera în prima jumătate a anilor ‘50 și a fost singurul sculptor machetist al Studiourilor de la Buftea timp de peste patru decenii, dar și un colaborator constant al regizorului Ion Popescu-Gopo.

A învățat sculptura ca ucenic între anii 1941-1945, la București, în atelierul lui Jean Mihăilescu, iar între 1951-1958 a lucrat în cadrul Studioului de Animație, alături de regizorul Bob Călinescu, realizând mai multe păpuși și machete.

În 1959, a fost angajat la Atelierul de sculptură și butaforie din Studioul Cinematografic București ca sculptor machetist. Primul film la care a lucrat a fost „Valurile Dunării” (1959), în regia lui Liviu Ciulei.

De-a lungul prolificei sale cariere, Enache Hărăbor a realizat manual nenumărate trucaje pentru producții cinematografice, mii de machete, sculpturi, măști și modelaje. Cel mai important proiect al său rămâne filmul lui Ion Popescu-Gopo „Galax, omul păpușă” pentru care a creat, după un desen realizat de Gopo, o păpușă de 1,80 m din lemn de balsa.

Alături de Ion Popescu-Gopo, Enache Hărăbor a mai lucrat la „S-a furat o bombă”, „Pași spre lună”, „Povestea dragostei”, „Fata bună, fata rea” și „Rămășagul”.

A colaborat cu aproape toți regizorii importanți la filmele istorice și la toate producțiile care necesitau efecte speciale, cele mai importante și dragi lucrări ale sale fiind avioanele din „Aurel Vlaicu” (r. Mircea Drăgan), vapoarele din serialul „Toate pânzele sus!” (r. Mircea Mureșan), machetele din serialul „Lumini și umbre” (r. Andrei Blaier în colaborare cu Mircea Mureșan și Mircea Constantinescu), nava care se rupe din „Un echipaj pentru Singapore” (r. Nicu Stan), clădirea care ia foc din „Dragostea și revoluția” (r. Gheorghe Vitanidis), macheta unui sat care arde din „Ultima frontieră a morții” (r. Virgil Calotescu), macheta Castelului Huniazilor din „Secretul armei… secrete” (r. Andrei Blaier), aceasta din urmă fiind expusă în cadrul Bienalei de scenografie la București în 1990.
Cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 iunie.

Hoț prins după ce a furat bani dintr-o biserică din Sectorul 2
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 12:24

Hoț prins după ce a furat bani dintr-o biserică din Sectorul 2

Poliția Capitalei informează că a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar un bărbat, față de care sunt efectuate cercetări...

Hoț prins după ce a furat bani dintr-o biserică din Sectorul 2
Cetățean irlandez arestat după ce și-a înjunghiat un compatriot în București
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 12:19

Cetățean irlandez arestat după ce și-a înjunghiat un compatriot în București

Poliția Capitalei informează că a fost arestat preventiv un cetățean irlandez după ce și-a înjunghiat un compatriot, pe fondul unui conflict...

Cetățean irlandez arestat după ce și-a înjunghiat un compatriot în București
Planșeul Unirii ar putea fi finalizat în acest an! Ritmul lucrărilor depinde de asigurarea finanțării
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 12:03

Planșeul Unirii ar putea fi finalizat în acest an! Ritmul lucrărilor depinde de asigurarea finanțării

Lucrările de refacere a Planșeului Unirii avansează într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut în graficele de execuție din contract și ar...

Planșeul Unirii ar putea fi finalizat în acest an! Ritmul lucrărilor depinde de asigurarea finanțării
VIDEO| Women in Music lansează She’s in Control: patru seri de concerte despre colaborare, nu competiție
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 10:59

VIDEO| Women in Music lansează She’s in Control: patru seri de concerte despre colaborare, nu competiție

Women in Music dă startul, din luna februarie, proiectului She’s in Control, o serie de patru concerte duble care aduc împreună opt artiste din...

VIDEO| Women in Music lansează She’s in Control: patru seri de concerte despre colaborare, nu competiție
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 10:43

Ministrul Sănătăţii – vizită oficială în Israel

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, începe azi o vizită oficială de trei zile în Israel, într-o delegaţie condusă de preşedintele...

Ministrul Sănătăţii – vizită oficială în Israel
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 10:38

UMF “Carol Davila” organizează un eveniment dedicat prevenţiei şi diagnosticului precoce în oncologie

Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului prin...

UMF “Carol Davila” organizează un eveniment dedicat prevenţiei şi diagnosticului precoce în oncologie
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 10:23

Bolile cardiace la copii- de la diagnostic la chirurgia cardiovasculară pediatrică

Bolile cardiace la copii apar cel mai des la naștere – boli cardiace congenitale. Este necesar un diagnostic și un plan de tratament cât mai...

Bolile cardiace la copii- de la diagnostic la chirurgia cardiovasculară pediatrică
Actualitate marți, 3 februarie 2026, 09:43

Bine de citit: Nicolaus Miazănoapte și bătălia cu regele Coșmar

Din nou, așa cum este și firesc, copiii sunt în centrul atenției, pentru că “Nicolaus Miazănoapte și bătălia cu regele Coșmar” este o...

Bine de citit: Nicolaus Miazănoapte și bătălia cu regele Coșmar