Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: A fost lansat online și gratuit Manualul UNESCO împotriva dezinformării!

Articol de Vicentiu Andrei, 15 mai 2021, 19:05

Manualul UNESCO împotriva dezinformării este disponibil online gratuit, într-o traducere în limba română a Facultății de Jurnalism din Universitatea din București

O echipă de 50 de studenți și șapte cadre didactice de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (FJSC, UB) a tradus în limba română unul dintre cele mai cunoscute publicații la nivel mondial împotriva dezinformării. Este vorba despre manualul UNESCO, „Jurnalism, fakenews & dezinformare”, care este acum disponibil gratuit, online, în 24 de limbi, inclusiv limba română.

Manualul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a fost lansat vineri, 14 mai, într-un eveniment online la care a participat, ca invitat special, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Partenerul media pentru evenimentul online, a cărei înregistrare poate fi urmărită aici – https://www.facebook.com/events/4743486585667884 – este PressHub.

Doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu a apreciat efortul studenților și cadrelor didactice implicate în traducerea manualului UNESCO, „Jurnalism, fakenews și dezinformare”, subliniind importanța acestui demers academic:

„Din punct de vedere al Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, lansarea traducerii acestui Manual pentru educația media și  învățământul jurnalistic este deosebit de oportună, răspunzând unei nevoi create de dezvoltarea exponențială a fenomenelor dezinformării și fakenews pe durata pandemiei de COVID-19, dar și a altor ocurențe, precum proliferarea propagandei, a discursului discriminatoriu, sau a discursului urii.

Salutăm cu căldură publicarea manualului în limba romană, deoarece și în țara noastră, expusă acestor fenomene îngrijorătoare, educația media și învățământul jurnalistic sunt de foarte mare actualitate și importanta. Ca stat membru UE și nu numai, țara noastră este, deopotrivă, un susținător natural al presei libere, independente și de calitate, al drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv cele la informare sau la libera exprimare, dar și o țintă – cel puțin potențială – pentru campanii de dezinformare și de alta natură, orchestrate de actori statali și non statali, din vecinătate sau din alte regiuni ale lumii.

Aceste fenomene, alături de alte subiecte relevante pentru ceea ce înseamnă jurnalismul actual – precum dreptul la libera exprimare, dezvoltarea media, accesul la informație, siguranța jurnaliștilor și a lucrătorilor din domeniul media, constituie teme-far pentru UNESCO, care este liderul în materie în cadrul sistemului ONU.”

Traducerea manualului, făcută voluntar de către studenții și cadrele didactice din FJSC, UB, a durat mai bine de un an și a fost un răspuns la apelul lansat de UNESCO la începutul pandemiei de coronavirus, ca reacție la valul de informație falsă și dezinformare la care erau expuși oamenii de peste tot din lume.

Prof. univ. dr. Raluca Radu, directorul Departamentului de Jurnalism din FJSC, UB și coordonatorul traducerii manualului UNESCO în limba română, a remarcat:

„Nu ne-am închipuit însă cât de greu ne va fi să găsim un echivalent în limba română pentru toate conceptele folosite la nivel internațional în discuția academică despre informațiile false. În România se vorbește foarte mult despre dezinformare (sunt peste jumătate de milion de rezultate pe Google) sau fakenews (peste 2 milioane de rezultate) dar ne lipsesc conceptele de bază din discuția publică, iar redacțiilor le lipsesc instrumentele de bază pentru combaterea difuzării informației incorecte. Sigur că nu vorbim despre un fenomen nou – vorbim însă despre un fenomen studiat în adâncime  în alte țări ale lumii, în care redacțiile au început să aibă departamente specializate pe verificarea informațiilor și combaterea dezinformării. Manualul UNESCO vine în sprijinul învățământului jurnalistic și al redacțiilor,  în combaterea fenomenului dezinformării strategice și al informării greșite”.

La traducerea manualului UNESCO „Jurnalism, fakenews și dezinformare”au contribuit 50 de studenți FJSC, în perioada de practică din timpul pandemiei, șapte cadre didactice FJSC, UB și două de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, pentru evaluarea calității științifice a traducerii. Manualul este acum disponibil gratuit, în 24 de limbi, inclusiv limba română, pe site-ul UNESCO, aici: https://en.unesco.org/fightfakenews.De asemenea, traducerea în limba română poate fi descărcată gratuit și folosită de toți cei interesați, în cursurile de educație de media sau în redacții, și pe site-ul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, www.fjsc.unibuc.ro.

UNESCO

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură are ca scop construirea unui climat de pace la nivel global prin cooperare internațională în educație, știință și cultură. Manualul „Jurnalism, fakenews& dezinformare” face parte din Programul Internațional pentru Dezvoltarea Comunicării, al UNESCO.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

FJSC este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan național și internațional, drept un spațiu al formării profesionale, pentru domeniul științe ale comunicării, la cele mai înalte standarde. Universitatea din București este prima universitate din țară, din punctul de vedere al formării și al cercetării la nivel academic, așa cum indică exercițiile de clasificare instituțională ale Ministerului Educației.

PressHub – partenerul media al lansării

Inițiat de FreedomHouse România, PressHub.ro este o platformă de exprimare liberă a ziariștilor din presa centrală și locală, ziariști care aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în jurnalism. Membrii rețelei pot fi găsiți aici.

 

Aproape 7% din populaţia Bucureştiului este reprezentată de străini
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:49

Aproape 7% din populaţia Bucureştiului este reprezentată de străini

Anul trecut, autorităţile din Capitală au gestionat situaţia a peste 144 de mii de persoane, dintre care peste 100 de mii din state precum Nepal,...

Aproape 7% din populaţia Bucureştiului este reprezentată de străini
Atenţionare de călătorie MAE/ Belgia – Posibile perturbări ale transportului public
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:29

Atenţionare de călătorie MAE/ Belgia – Posibile perturbări ale transportului public

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei să consulte informaţiile actualizate disponibile...

Atenţionare de călătorie MAE/ Belgia – Posibile perturbări ale transportului public
Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:26

Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni

Medicul Dobra Mihai-Adrian a fost numit director medical la Institutul Clinic Fundeni. Acesta este doctor în științe medicale, medic primar...

Medicul Dobra Mihai-Adrian, director medical la Institutul Clinic Fundeni
Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 18:17

Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei

La noapte, cerul va avea înnorãri, iar îndeosebi din a doua parte a nopţii vor fi precipitaţii slabe mixte şi depuneri de polei. Vântul va...

Meteo: Capitala scapă de ger pe timpul zilei
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:38

Teatrul radiofonic intră într-o nouă eră digitală: eteatru.ro, detalii în matinalul București FM

Teatrul Național Radiofonic face un pas major spre viitorul consumului cultural digital prin lansarea eteatru.ro, o platformă de streaming audio...

Teatrul radiofonic intră într-o nouă eră digitală: eteatru.ro, detalii în matinalul București FM
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:24

Vacanţa de schi, programată diferenţiat pe judeţe între 9 februarie şi 1 martie

Vacanţa de schi va începe la data de 9 februarie şi se va încheia pe 1 martie 2026. În prima săptămână, cuprinsă între 9 şi 15 februarie,...

Vacanţa de schi, programată diferenţiat pe judeţe între 9 februarie şi 1 martie
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:20

UMF “Carol Davila” va avea un nou centru modern de educaţie medicală

Terenul pentru construcţie a fost pus la dispoziţie de Primăria Sectorului 3, iar proiectul a beneficiat şi de sprijin guvernamental pentru...

UMF “Carol Davila” va avea un nou centru modern de educaţie medicală
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:25

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat în faţa liderilor politici şi economici reuniţi la Forumul Economic Mondial de la Davos,...

Donald Trump, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Statele Unite cred profund în legăturile pe care le împărtăşesc cu Europa