Primul bombardament aliat asupra Bucureștiului – 4 aprilie 1944!

Articol de Mircea Apostolescu, 7 aprilie 2021, 14:37

Generația din care fac parte a mai avut ocazia să audă povești despre Al Doilea Război Mondial de la cei care l-au trăit. Eu, spre exemplu, am avut norocul să mai pot asculta poveștile bunicilor mei, care mi-au dezvăluit războiul din două perspective apropiate, dar totuși diferite.

Bunicul mi-a povestit experientele lui ca ofițer român, participant la campania de pe Frontul de Est, alături de Wermacht, iar, apoi, la întoarcerea armelor și luptele împotriva nemților, până în Cehoslovacia.

Bunica mea mi-a istorisit ceea ce a trăit o soție și soră care avea pe front soțul și doi frați ofițeri, frați care au luptat și au căzut la datorie pe Frontul de Est.

De două ori când i-a bătut câte un soldat la ușă, nu știa pentru care dintre cei trei să se roage mai curând, ca nu cumva soldatul să aducă vestea aceea groaznică. De fiecare dată, a pierdut câte un frate, povestea ea.

Una dintre povestirile bunicii, care mi-au rămas distinct în minte, este cea privind primul bombardament al Aliaților asupra Bucureștiului, cel din 4 aprilie 1944.

După cum povestea bunica, pentru majoritatea bucureștenilor, cei care nu aveau rude pe front, până în aprilie 1944, cel de-Al Doilea Război Mondial părea ceva îndepărtat, despre care citeau în ziare sau vedeau imagini în „jurnalele” care precedau filmele, la cinematograf.

Desigur, mai era și prezența armatei germane, dar aceasta nu era atât de stânjenitoare încât să creeze mari animozități cu populația civilă.

Din ziua de 4 aprilie 1944, însă, această percepție s-a schimbat radical. Bucureștenii au realizat, brusc, din acea zi, că moartea și groaza care a năvălit peste oraș, asupra civililor nevinovați, luând de-a valma vieți de copii, bătrâni, femei, ștergând de pe fața pământului clădiri și familii întregi, pot reveni oricând, fără ca cineva să îi poată salva.

Atunci, în acea fatidică zi de 4 aprilie 1944, Aliații anglo-americani au început bombardarea „strategică”, adică masivă și sistematică a țării. Valea Prahovei, cu sondele de petrol, Ploieștiul, cu rafinăriile sale, au fost ținte strategice ale bombardierelor englezești și americane.

Însă, din 4 aprilie, Bucureștiul a devenit și ea o țintă importantă a bombardamentelor aliate. Bombardamentele aveau să continue 137 de zile, până întoarcerea armelor, la 23 august 1944.

Numai în luna aprilie au avut loc 10 bombardamente anglo-americane de zi, asupra Bucureștiului pe 4 aprilie, asupra Ploiești, a doua zi, asupra Bucureștiului și a Ploieștiului, pe 15 aprilie. Brașovul și Turnu-Severin au fost bombardate de către Aliați pe 16 aprilie, Bucureștiul și Turnu-Severin, din nou, pe 21 aprilie. Pe 24 aprilie, bombardierele englezești și americane atacau, din nou Bucureștiul și Ploieștiul pe 24 aprilie.

Piloții români de vânătoare, inferiori ca număr și dotare, au intrat în luptă, în încercarea disperată de a proteja orașele și populația civilă nevinovată. Mulți dintre ei au căzut la datorie, sacrificiul lor neputând, însă, să facă o diferență notabilă.

Bombardamentul de pe 4 aprilie a fost executat cu 313 bombardiere escortate de 119 avioane de vânătoare. Obiectivul misiunii a fost distrugerea nodului feroviar Gara de Nord.

Bombardamentul a picat cum nu se putea mai prost, adică la vreo două ore după un exercițiu de verificare a măsurilor de apărare pasivă, exercițiu dintr-o nesfârșită serie, în care bucureștenii erau obligați să lase baltă ceea ce făceau și să se ascundă în cel mai apropiat adăpost antiaeriana, după cum îmi povestea bunica.

Așa că, a fost ca în povestea cu Petrică și lupul. Dacă pentru exercițiu, la ora 11:00, oamenii s-au adăpostit conform instrucțiunilor, la ora 13:30, când primele bombardiere au apărut deasupra Bucureștiului, cei mai mulți dintre bucureșteni au ignorat complet sirenele. Erau sătui de câte ori strigase „lupu’, vine lupu’”, își amintea bunica .

Primele bombe au găsit străzile pline de oameni și au făcut prăpăd. Mai mult decât atât, câteva bombe au căzut direct peste adăposturile atelierelor CFR, iar acestea, construite de mântuială, au cedat. Toți cei dinăuntru au fost uciși.

Conform bilanțului forțelor aeriene aliate, au fost distruse 1.000 de vagoane, o gară, un depou de locomotive, un triaj, o uzină de producere a curentului, rezervoare de combustibil şi câteva clădiri industriale.

Evaluând fotografiile bombardamentului, Aliații, Comandamentul Forțelor Aeriene Aliate din Mediterană estimau că au fost uciși „aproape 12.000 de oameni, 6.000 dintre ei fiind refugiați aflați în trenuri, iar ceilalți 6.000 fiind locuitori din jurul căilor ferate”.

Conform autorităților române ale vremii, totalul oficial al bombardamentului ar fi fost totuși de „doar” 2.942 de morţi şi 2.416 răniţi.

Pe lângă atelierele CFR, care au fost distruse aproape integral, a fost afectat complet pentru câteva zile transportul urban. Oamenii nu au mai putut ajunge la muncă decât pe jos, fiecare muncitor care locuia în afara orașului fiind nevoit să parcurgă pe jos chiar și 10-12 km zilnic.

Și centrala electrică de la Grozăvești a fost lovită de bombe. Așa că nu a mai fost curent pentru tramvaie și nici pentru alte uzine din București.

Bombardamentul a creat dificultăți și în aprovizionarea Capitalei cu legume și fructe dar și cu alte alimente.

Singurii mulțumiți au fost școlarii. Pentru că, în 1944, au avut cea mai lungă vacanță din viața lor, din aprilie până prin octombrie, își mai amintea bunica mea.

Așadar, bombardamentul aliat asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944 a luat aproape 3.000 de vieți. Mulți dintre cei uciși atunci au fost îngropați într-un colț al Cimitirului Calvin de pe Calea Giulești, în mai multe gropi comune. Din acel moment, cimitirul a purtat numele de Cimitirul „4 aprilie”, tocmai în memoria celor decedaţi.

Din păcate, în timpul regimului comunist, Cimitirul „4 Martie” a fost desființat și a fost ștearsă orice urmă a acestor victime nevinovate.

În ziua de astăzi, la 77 de ani de la acel terifiant eveniment din aprilie 1944, nimic nu ne mai amintește de faptul că aici au fost îngropaţi oamenii uciși fără vină în acea tragică zi a celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu se mai știe nici dacă osemintele sunt tot acolo ori au fost mutate în altă parte.

Poate că este momentul ca adevărul să fie repus în drepturile sale istorice. Poate că, acum, comunitatea locală, prin Primăria Capitalei sau Primăria Sectorului 6, ar trebui să se implice într-o acțiune binefăcătoare de restaurare a memoriei colective. Probabil că, printr-o negociere cu reprezentanții comunității calvine, s-ar putea găsi modalitatea de a ridica măcar un mic monument comemorativ în amintirea celor 3.000 de victime ale bombardamentului din 4 aprilie 1944.