Ascultă Radio București FM Live

Spectacole online difuzate de TES în luna aprilie

Spectacole online difuzate de TES în luna aprilie
Foto: Sursa foto: TES

Articol de andreiabarsanbfm, 31 martie 2021, 22:04

Teatrul Evreiesc de Stat a programat o serie de spectacole online, începând cu 1 aprilie, în serile de joi și sâmbătă. Înregistrările pot fi văzute pe platforma mystage.

PROGRAM

Joi, 1 aprilie, ora 19.00, online

”Cele mai frumoase zile ale tinereții mele” este o dramatizare după jurnalul Anei Novac, tradus în limba română de Anca-Domnica Ilea, realizată de regizoarea Liana Ceterchi. Spectacolul a avut premiera la scenă, anul trecut, în octombrie.

În distribuție: Maia Morgenstern / Katia Pascariu, Viorica Bantaș, Katia Pascariu, Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci / Teodora Toader, Luana Stoica, Natalie Ester.

Ana Novac își manifestă rezistența îndârjită în fața ororii, transformându-și jurnalul de lagăr în principalul instrument de apărare și revoltă. Jurnalul devine modalitate de atac împotriva celor responsabili de „cele mai frumoase zile ale tinereții sale”. Trăind infernul, Ana Novac înregistrează suferința cu o remarcabilă luciditate față de mizeria umană, față de absurditatea războiului, față de intangibilitatea frontierei dintre călăi și victime. „Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise și mai percutante – pentru a surprinde incoerența lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!”

Sâmbătă, 3 aprilie, ora 19.00, online

”Blazonul”, spectacol la TES, regie: Andrei Munteanu. Din distribuție: Nicolae Călugăriţa, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Mihai Ciucă, Luana Stoica, Mirela Nicolau, Ecaterina Ladin, Anka Levana sau Iolanda Covaci, Viorica Bantaș, Viorel Manole, Mihai Prejban / Mircea Dragoman.

Cei din urmă membri ai clanului Groisglik, prinşi într-un trecut de care, în fapt, au fost deposedaţi, se văd aruncaţi în groapa de gunoi a Istoriei, trăiesc din amintiri şi sunt cuprinşi de o melancolie întunecată. Instinctul de supravieţuire şi dorinţa de revenire în lumea din care au fost înlăturaţi determină un conflict acut şi dezumanizant între vechii şi mai noii membri ai familiei. Spectacolul este un elogiu adus sensibilităţii umane şi o demonstraţie subtilă a unui paradox: alegeri ce par bune, dar care se dovedesc apoi erori fatale. O piesă evreiască, în esenţă, de factură cehoviană…

Joi, 8 aprilie și Sâmbătă, 10 aprilie, ora 19.00, online

”Trădarea lui Einstein” de Éric Emmanuel-Schmitt, spectacol în regia lui Tudor Țepeneag. Distribuția: Andrei Finți/ Mircea Dragoman, Veaceslav Grosu / Neculai Predica, Mihai Nițu / George Remeș / Andrei Miercure, Rodica Doija.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc și se simpatizează. Între ei se naște o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America și predă la Princeton; vagabondul este un tată care și-a pierdut fiul în război. Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de știință fără să faci politică? Să încetezi să mai fii german, pentru tine și pentru ceilalți? Să nu te simți evreu, chiar dacă ești ateu, atunci când Hitler îi măcelărește pe evrei? Să-ți dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru ”Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima? Să fii cel mai mare admirator și explorator al lumii și, totuși, cel mai mare distrugător al acesteia? În ”Trădarea lui Einstein”, Eric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voințe sale – a mașinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în luminile rampei întreaga istorie științifică și politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate și interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea națională și trădarea.

Joi, 15 aprilie, ora 19.00, online

”Blestemul iubirii”, spectacol în regia lui Kincses Elemer, pe textul lui : Iacob Gordin.  În distribuție: Monia Pricopi, Cornel Ciupercescu, Iolanda Covaci sau Alina Tomi, Marius Călugărița, Luana Stoica / Cristina Cîrcei, Alexandra Fasolă, Nicolae Călugărița, Mirela Nicolau, Veaceslav Grosu / Mihai Prejban, Mircea Dragoman, reprezentație în limba Idiș cu titrare în limba română.

Spectacolul prezintă povestea unei familii evreieşti tradiţionale de la începutul secolului al XX-lea, care caută să se adapteze marilor schimbări ale secolului şi modernităţii, şi înfruntă mai multe drame, legate într-un fel sau altul de destinul Bertei – o femeie superioară celor din jur prin caracter şi inteligenţă, dar al cărei punct vulnerabil este handicapul ei fizic. Blestemul iubirii este o poveste despre iubire şi sacrificiul din iubire, putând merge până la renunţarea la viaţă. ”(…) Vă propunem  scufundare în Marea… Dragostei. Noi, câţiva artişti, ne scufundăm în această «mare» formidabilă. Încercăm să ajungem chiar până la fund. Ce ne-aşteaptă acolo? Poate că ne va mângâia pe frunte un Înger, ori poate că în bezna adâncimilor ne-aşteaptă Diavolul. Oricum, trebuie să avem curajul de a-l privi în ochi.” (Kincses Elemér)

Sâmbătă, 17 aprilie, ora 19.00, online

”De la Caragiale la Șalom Alehem”, comedie, Din distribuția amplă fac parte: Neculai Predica, Mircea Drîmbăreanu, Geni Brenda, Arabela Neazi, Maia Morgenstern.

Privită prin ochii celor doi mari autori, viața poate fi o nesfârșită călătorie cu trenul, cu numeroase stații, cu felurite întâmplări comice și povești aduse de pasagerii care ne însoțesc o bucată mai mică sau mai mare din drum.

I.L. Caragiale și Șalom Alehem, scriitori remarcabili ai literaturii române și idiș, au fost contemporani și au scris inspirându-se din viața zbuciumată a sfârșitului de secol XIX din Estul Europei. Cei doi autori au multe subiecte literare comune, iar prin „dialogul” simbolic propus duminică seară, vor fi puse în valoare asemănările și deosebirile culturale, oferindu-vă o perspectivă inedită către societatea secolului al XIX-lea.

Tranziţia între cele două lumi literare este realizată prin călătoria cu trenul, mijloc de transport care a revoluţionat viața de zi cu zi din epocă, dar şi temă literară centrală pentru ambii autori, prilej pentru socializare, cunoaştere, salvare, fugă şi amuzament în acelaşi timp.

Joi, 22 aprilie, ora 19.00, online

”Mazl Tov… And Justice for All”, scenariul și regia: Andrei Munteanu, spectacol cu: Maia Morgenstern,  Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Arabela Neazi, Geni Brenda Vexler, Nicolae Botezatu, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Darius Daradici, Carla Lifșin.

Spectacolul este o comedie cu focurile de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii le-au exersat îndelung. Cine nu crede, să încerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All!” este  un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

Sâmbătă, 24 aprilie, ora 19.00, online

Ce se poate întâmpla atunci când distinşii reprezentanţi ai elitei unui oraș se confruntă, douăzeci şi cinci de ani mai târziu, cu consecinţele aventurilor din tinerețe, comise împreună cu… ”musca spaniolă”, frumoasa şi seducatoarea dansatoare de flamenco?!

Vă invităm să renunţaţi la prejudecăţi şi să savuraţi o comedie plină de coride, sarabande, mascarade groteşti şi… muştar, care provoacă sughiţuri de plăcere, dincolo de cele mai onorabile aparenţe ale decenţei.

”Musca spaniolă” este o farsă isterică a cărei intrigă amuzantă are calitatea de a acționa ca un drog plăcut asupra spectatorilor. La fel ca afrodisiacul, îi aduce în transă, îi farmecă la fiecare răsturnare de situaţie şi-i încântă prin replicile spirituale şi bufoneriile pe care personajele – păpuşi burgheze obsedate doar de bani şi sex – și le joacă reciproc.

Sâmbătă, 1 mai, ora 19.00, online

”La ordin, Fürher!”, spectacol regizat de Mihai Măniuțiu, cu: Maia Morgenstern, alături de Alexandra Duşa, Bianca Bor, Teodora Budescu, Eva Danciu, Mariana Gavriciuc, Ana-Maria Iorga, Teodora Tudose, Marina Flueraşu, Aura Goia, Adela Mihai, Elisabeta Râmboi, Delia Riciu, Cristina Simion, Ana-Maria Pop, Claudia Ene, Selina Colceru, Ada Dumitru, Eliza Păuna, Nicoleta Marica, Cristina Negucioiu, Cristina Ioniță,

Monodrama scrisă de autoarea austriacă Brigitte Schwaiger este mai mult decât o introspecție minuțioasă în psihicul unei femei care își centrează viața pe figura Führer-ului și pe principiile ideologiei naziste, fascinația ei pentru liderul nazist devenind obsesie. Geneza piesei are probabil legătură directă cu faptul că bunica lui Brigitte Schwaiger, cântăreața de operă Carola Seligmann, a fost victimă a nazismului, decedând în lagărul de concentrare Theresienstadt. ”La ordin, Fuhrer!” a fost scrisă atunci când războiul deja se încheiase, când rănile acestuia trebuiau să înceapă a fi cicatrizate, dar când întrebările erau încă dureroase. Cel mai frecvent revenea pe buze întrebarea cea mai banală din lume: Cum a fost posibil? Şi cum s-a întâmplat că isteria totalitară a cuprins atâta lume? Cum a ajuns oare nazismul să fie religie? Cum s-a putut ca victimele să ajungă să-şi adore călăii? Şi să le stea la ordin?

Biletele, cu prețul de 10 lei, pot fi achiziționate tot de pe site-ul mystage.

N.R. Textele de prezentare ale spectacolelor sunt preluate de pe www.teatrul-evreiesc.com.ro/

Etichete:
VIDEO| București FM dă startul febrei Eurovision: încep audițiile Selecției Naționale 2026
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:27

VIDEO| București FM dă startul febrei Eurovision: încep audițiile Selecției Naționale 2026

Febra Eurovision a început oficial! În matinalul „Bună dimineața, București!”, realizat de Alex, Andrea și Cornel, colegul nostru Răzvan...

VIDEO| București FM dă startul febrei Eurovision: încep audițiile Selecției Naționale 2026
Gala Sportului Paralimpic 2026, sub conceptul “Dincolo de limite”
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:20

Gala Sportului Paralimpic 2026, sub conceptul “Dincolo de limite”

Comitetul Național Paralimpic (CNP) a prezentat conceptul și mecanismul de jurizare ale Galei Sportului Paralimpic, eveniment care va avea loc pe...

Gala Sportului Paralimpic 2026, sub conceptul “Dincolo de limite”
AEI: Prețul administrativ la gaze ar putea aduce noi scumpiri la alimente în 2026
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 11:09

AEI: Prețul administrativ la gaze ar putea aduce noi scumpiri la alimente în 2026

Introducerea unui preț administrativ la gaze pentru populație riscă să ducă la scumpirea alimentelor în 2026, prin transferul costurilor către...

AEI: Prețul administrativ la gaze ar putea aduce noi scumpiri la alimente în 2026
Generația Z, între presiune, căutare și curajul de a greși
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 09:59

Generația Z, între presiune, căutare și curajul de a greși

Ediția a adus în prim-plan dilemele reale ale adolescenților, discutate alături de invitatele noastre, Daria Oeru și Clara Ticu, membre ale...

Generația Z, între presiune, căutare și curajul de a greși
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 09:42

Tribunalul București decide astăzi dacă începe procesul pe fond în dosarul lui Călin Georgescu

Tribunalul București este așteptat luni, 9 februarie 2026, să se pronunțe în complet de divergență asupra dosarului în care fostul candidat...

Tribunalul București decide astăzi dacă începe procesul pe fond în dosarul lui Călin Georgescu
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 09:31

Noi reguli pentru creditele de consum: băncile vor fi obligate să negocieze cu datornicii înainte de executarea silită

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care schimbă semnificativ modul în care sunt tratate...

Noi reguli pentru creditele de consum: băncile vor fi obligate să negocieze cu datornicii înainte de executarea silită
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 07:40

Trafic

In aceasta dimineata se circula in conditii de iarna- precipitatii slabe sub forma de ninsoare, pe alocuri cu depuneri pe carosabil- pe mai multe...

Trafic
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 07:01

Cum să… îți sprijini copilul când „altfel” e tratat ca defect? PODCAST

Copiii sunt diferiți. Diferă prin felul în care arată, prin ritmul în care învață, prin cât de ușor relaționează sau prin cât de multă...

Cum să… îți sprijini copilul când „altfel” e tratat ca defect? PODCAST