Ascultă Radio București FM Live

Arta iese în stradă în luna martie!

Arta iese în stradă în luna martie!

Articol de Adriana Baciu, 4 martie 2021, 12:59

Galeria neconvențională Celula de artă continuă și în luna martie să aducă lucrări și demonstrații de artă menite să facă trecătorii să se oprească în fața spațiului – acvariu din B-dul Carol, nr. 53 și să interacționeze direct și liber cu perspectiva artiștilor.

Privitorii vor avea parte de un performance susținut de multi-instrumentistul autodidact Cătălin Lungu și vor putea vedea lucrările artistelor Maria Buciu și Andreea Toma.

Concert de remodelare sonoră pentru chitară și trompetă preparată

Pe 6 martie, de la ora 19:00, va avea loc Celula Session #5, un mini-concert din seria de performance-uri inițiate de Celula de Artă în care muzicianul Cătălin Lungu, după o lungă călătorie interioară asistată de muzici de pretutindeni, va cânta pentru prima data după mult timp în fața publicului, folosindu-se de chitară, trompetă preparată, loop-uri și efecte.

Performance-ul va consta într-o redescoperire a sunetului cu aceleași dispozitive, instrumente și mijloace care l-au ajutat pe artist să cunoască atât plafonarea dar și noul în muzică, iar momentul muzical își propune să emuleze o parte din camera în care Cătălin scrie muzica sau experimentează jucăuș, iubitor, curios  sau haotic cu sunetul.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook Celula de Artă.

Documentare a spațiilor și a emoțiilor pe care le imprimă în lucrarea Înăuntru

Poate fi primitor un spațiu din care nu se poate ieși? Exiști dacă nu te vede nimeni? Supraviețuiești dacă îți ții respirația? Ai un apartament, la ce-ți mai trebuie sicriu? Dacă într-o cameră mai încap 100 ca tine, de ce ești tu singurul? Iar dacă această cameră mai are și tavanul înalt, o să zbori sau o să zumzăi?

Deși titlul expoziției promite o atmosferă intimă, confesională, aici, interioritatea este captivă, lipsită de gen și persoană. Maria s-a folosit de proporții – sau mai degrabă de disproporții – pentru a explora relațiile de forță dintre spațiu și ocupant.

Neajutorare, frică, abandon, fatalism, amnezie, haos – acestea sunt câteva dintre temele și emoțiile ce răzbat din lucrările ei și pe care ne va fi destul de ușor să le (re)trăim, la rândul nostru, ca supraviețuitori ai pandemiei și ai distanțării sociale.

Peisajele și interioarele ilustrate de ea dezvăluie creaturi închise în ample spații muzeale, reduse la o existență stingheră, oarecum microscopică. Iar dacă scopul încarcerării este amuzamentul sau instruirea publicului, ironia face ca martorii să fie inexistenți, astfel încât spectacolul demnității furate este întru totul gratuit și cu atât mai dezolant.

„Înăuntru” te poate trimite cu gândul la o invitație. Și poate că este – una care nu va fi onorată nicicând, pentru că nu există supraviețuitori.

Maria Buciu este absolventă a liceului de artă „Nicolae Tonitza” și a Școlii de artă București – secția pictură și profesează ca arhitect în București. Lucrarea “Înăuntru” poate fi văzută la Celula de Artă între 15 – 29 martie.

„Pharmakon” – manifest artistei Andreea Toma împotriva abuzului de medicamente

Lucrarea „Pharmakon” face parte din proiectul „Mass Media”, ce își propune să demonstreze că mijloacele de comunicare în masă propagă strategii “culturale” distructive, care împing la un consum de informație neselectiv.

„Zilnic sau periodic apelăm la pastile pentru a calma, trata sau a preveni anumite afecțiuni. Azi un somnifer, mâine un analgezic, poimâine un antitusiv şi descoperi astfel că nu mai poţi trăi fără ele.

Am observat și că majoritatea reclamelor TV sunt la medicamente și că au o frecvenţă de-a dreptul abuzivă. Informaţia precară care însoţeşte diverse reclame poate influența un om neavizat, care nu consultă surse de specialitate și le folosește după ureche, aşteptând efectele.”, povestește Andreea.

„Pharmakon, în greacă, înseamnă deopotrivă medicament dar și otravă, elixir sau maleficiu. Eu îmi doresc să scot în evidență abuzul de medicamente, mai ales că anumite clase de medicamente creează o dependență psihică, ce poate fi definită ca o boală cronică care afectează creierul și funcțiile de memorie, așa că am realizat această lucrare din pastile farmaceutice înglobate în rășină epoxidică.”

ATOMA (Andreea Toma) este un artist vizual, graphic designer și muralist din București, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, și membru fondator al galeriei Celula de Arta.

Cercetarea sa artistică se concentrează pe spațiul contemporan, abordând teme ce țin de manipularea la nivel de masă, prin intermediul mass-media și al rețelelor de socializare.

Instalația poate fi văzută în spațiul expozițional din B-dul Carol nr. 53 între 29 martie – 11 aprilie.

Nici una dintre expoziții nu va avea vernisaj cu public și pot fi văzute la Celula de Artă la orice oră.

Celula de artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal.

Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de Arta a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de Artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

Bujori, concerte și ateliere creative, în Piețele Matache și Amzei!
Actualitate marți, 12 mai 2026, 17:38

Bujori, concerte și ateliere creative, în Piețele Matache și Amzei!

Piețele Matache și Amzei găzduiesc, în acest weekend, festivaluri dedicate bujorului – floarea națională a României. Cele două piețe...

Bujori, concerte și ateliere creative, în Piețele Matache și Amzei!
Ploi și vânt puternic în Capitală!
Actualitate marți, 12 mai 2026, 17:28

Ploi și vânt puternic în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în această noapte, în Capitală, cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi...

Ploi și vânt puternic în Capitală!
Primul tratament de combatere a țânțarilor, în Capitală!
Actualitate marți, 12 mai 2026, 17:16

Primul tratament de combatere a țânțarilor, în Capitală!

Primăria Capitalei începe, de miercuri seară, primul tratament de combatere a țânțarilor. Se va acționa etapizat în tot orașul pe tot ce...

Primul tratament de combatere a țânțarilor, în Capitală!
Alergiile de primăvară - cu Carmen Marghidan, medic primar alergolog
Actualitate marți, 12 mai 2026, 16:54

Alergiile de primăvară afectează tot mai multe persoane. Ce recomandă medicii

Discutăm despre cauzele alergiilor sezoniere, diagnostic și metodele prin care simptomele pot fi ținute sub control, cu dr. Marghidan Carmen medic...

Alergiile de primăvară afectează tot mai multe persoane. Ce recomandă medicii
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:41

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma

Sorana Cîrstea (27 WTA) continuă parcursul excelent de la Roma și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000, după victoria obținută în...

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:29

Deszăpezirea din Sectorul 1 ar putea fi preluată de compania de salubritate a Primăriei din 2027

În Sectorul 1, serviciul de deszăpezire din iarna viitoare ar urma să fie preluat de compania de salubritate URBANZOR, aflată în subordinea...

Deszăpezirea din Sectorul 1 ar putea fi preluată de compania de salubritate a Primăriei din 2027
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:16

Eurovision 2026, semifinala 1: între spectacol și sincope de execuție. Ce vedem disearǎ la TV

Ediția din acest an a Eurovision Song Contest 2026 marchează 70 de ani de existență pentru competiția care a devenit un fenomen global....

Eurovision 2026, semifinala 1: între spectacol și sincope de execuție. Ce vedem disearǎ la TV
Actualitate marți, 12 mai 2026, 13:38

VIDEO| Craiova devine capitala mondială a lui Shakespeare

Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova transformă din nou orașul într-o uriașă scenă culturală. În ediția de colecție a...

VIDEO| Craiova devine capitala mondială a lui Shakespeare