Ascultă Radio București FM Live

Chioşcurile cu ziare sau flori din Sectorul 5 ar putea fi închiriate în urma unei licitaţii

Chioşcurile cu ziare sau flori din Sectorul 5 ar putea fi închiriate în urma unei licitaţii
Foto: arhivă

Articol de bucurestifm, 27 ianuarie 2021, 22:12

Consiliul Local Sector 5 ar putea adopta, în şedinţa de joi, un proiect care prevede închirierea în urma unei licitaţii publice a chioşcurilor destinate comercializării de presă, carte şi flori din această unitate administrativă.

Potrivit proiectului de hotărâre, tariful minim de la care să pornească procedura de licitaţie este în cuantum de 65 de lei/mp/zi – zona A, 40 de lei/mp/zi – zona B, 30 lei/mp/zi – zona C, 15 lei/mp/zi – zona D.

Sumele încasate se vor duce la bugetul local.

Conform documentaţiei de atribuire, cheltuielile ocazionate de dotarea celor 40 de chioşcuri cu mobilier comercial vor fi suportate integral de către agenţii economici declaraţi câştigători în urma licitaţiei publice organizate.

Chiria ar urma să se achite lunar până la data de 20 a lunii următoare.

Garanţia este obligatorie şi este reprezentată de contravaloarea a două chirii.

Locatarul va suporta contravaloarea utilităţilor consumate, a cheltuielilor de salubrizare şi a taxei de ocupare a domeniului public.

Poate participa la licitaţie orice persoană fizică autorizată sau juridică care a plătit toate taxele aferente, inclusiv garanţia de participare; a depus oferta sau cererea de participare împreună cu toate documentele solicitate şi în termen; are îndeplinite la zi obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor către bugetul consolidat al statului; nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare.

Procedura de licitaţie se poate desfăşura doar dacă sunt depuse cel puţin două oferte.

Ofertele depuse sunt evaluate de o comisie formată din cinci membri care vor fi numiţi de primarul Sectorului 5.

Sursa: Agerpres

Cum va fi ziua de 8 Martie, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 17:21

Cum va fi ziua de 8 Martie, în Capitală

Duminică, vremea va fi frumoasă și caldă. Potrivit ANM, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va...

Cum va fi ziua de 8 Martie, în Capitală
Tramvaie moderne românești, produse la Uzina Centrală de Reparații a STB!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 16:44

Tramvaie moderne românești, produse la Uzina Centrală de Reparații a STB!

Tramvaiul revine pe șine cu dotări corespunzătoare ultimelor standarde de confort, accesibilitate și siguranță. Astfel, tramvaiul Bucur LF are...

Tramvaie moderne românești, produse la Uzina Centrală de Reparații a STB!
Jocurile Paralimpice 2026: Mihăiţă Papară, calificat în optimile probei de para snowboard cros
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 15:06

Jocurile Paralimpice 2026: Mihăiţă Papară, calificat în optimile probei de para snowboard cros

Papară a ocupat ultimul loc, 16, în cele două manşe preliminare. Optimile și sferturile de finală sunt programate maine, la orele 12:00 și...

Jocurile Paralimpice 2026: Mihăiţă Papară, calificat în optimile probei de para snowboard cros
Situația românilor blocați în Orientul Mijlociu
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 14:50

Situația românilor blocați în Orientul Mijlociu

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, sâmbătă, că printre persoanele monitorizate de...

Situația românilor blocați în Orientul Mijlociu
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 11:06

150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, pentru capacități de stocare a energiei electrice, în România!

Comisia Europeană a aprobat o schemă majoră de investiții în stocarea energiei electrice în România. Astfel, 150 milioane euro, fonduri...

150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, pentru capacități de stocare a energiei electrice, în România!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 08:36

Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells!

Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea s-au calificat în turul trei la Indian Wells. Cristian a învins-o pe australianca Maya Joint, cu scorul de...

Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea, în turul trei la Indian Wells!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 08:35

127 de români, blocaţi de aproape o săptămână în Dubai, au ajuns la București!

127 de români, printre care şi cei 95 de elevi din judeţele Neamţ, Suceava şi Vrancea, blocaţi de aproape o săptămână în Dubai din cauza...

127 de români, blocaţi de aproape o săptămână în Dubai, au ajuns la București!
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 21:00

Protest pe tema numirilor în Justiție

Câteva zeci de oameni s-au adunat în această seară în apropierea Palatului Cotroceni, la apelul comunității „Declic”, pentru a-și exprima...

Protest pe tema numirilor în Justiție