Ascultă Radio București FM Live

România, pe locul al doilea în UE la rata de naștere în rândul mamelor adolescente!

Articol de bucurestifm, 8 ianuarie 2021, 12:16

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, sarcina în adolescență având numeroase consecințe negative asupra viitoarelor mame, precum și costuri sociale și economice, arată un studiu realizat de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS în România.

Potrivit autorilor, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate.

În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, în scădere cu 9% față de anul 2018. În cazul adolescentelor sub 15 ani, numărul de sarcini a scăzut în toate regiunile, cu excepția regiunilor Nord-Vest și Nord-Est, unde creșterea a fost de 11%.

● În 2019, numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 și 19 ani a fost de 4.290

● Vârsta primului partener sexual este apropiată de vârsta adolescentei în aproape 70% dintre cazuri

● La adolescentele între 15 și 19 ani, în 2019, cele mai multe sarcini au fost în județele Mureș (827 de sarcini), Brașov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iași (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanța (616 de sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 de sarcini), Dâmbovița (503 de sarcini) și Prahova (483 de sarcini)

● Persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu.

„Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile, în special în contextul pandemiei de COVID-19, în care vulnerabilitățile familiilor aflate la risc au crescut”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Raportul arată că sarcinile în cazul mamelor de peste 15 ani ar putea fi prevenite prin educație și programe de planificare familială adaptată cadrului socio-cultural în care trăiesc aceste adolescente. De asemenea, nu există o delimitare a rolului și o corelare a atribuțiilor de acțiune pentru autorități în privința sănătății reproducerii generațiilor tinere și a prevenirii sarcinilor la minore.

„Nivelul de educație este direct proporțional cu vârsta primei experiențe de cuplu și cu apariția unei sarcini în viața unei adolescentei. Un procent semnificativ de mame minore (31,7%, din datele noastre) nu finalizează ciclul de educație primar. Una din 6 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani.

Aceste cifre ilustrează amploarea problemei și necesitatea unei acțiuni educative care să se adreseze tuturor grupurilor de adolescenți, pe canalele de comunicare specifice și cu forme diferite de prezentare a mesajelor, adaptate nevoilor acestora În ceea ce privește Asociația SAMAS, aceasta se va implica în continuare în sprijinirea activității de educație în comunitățile defavorizate”, a declarat Marina Oțelea, unul din autorii studiului.

Autorii notează că nu sunt implementate măsuri educative pentru grupurile de adolescenți dezavantajați social și pentru cei care au abandonat școala, ceea ce sporește riscul pentru un comportament sexual riscant și apariția unei sarcini nedorite.

Este nevoie de o abordare complexă, multidimensională, în cadrul unor politici publice integrate care să vizeze educația sexuală, sensibilizarea comunității asupra nevoilor specifice în domeniu și asigurarea unor servicii adaptate profilului psihologic și emoțional al adolescentului.

Printre recomandări se numără inițierea unei reforme legal-administrative care să înlăture barierele ce îngrădesc accesul minorilor la informații și servicii de sănătate a reproducerii și sexualității, prin revizuirea și adaptarea cadrului legal privind politicile de sănătate a reproducerii.

Se mai recomandă și introducerea în programa școlară a educației în domeniul sănătății reproducerii și sexualității ca materie obligatorie, în acord cu standardele internaționale și axarea programelor pe valori și pe crearea de obiceiuri comportamentale responsabile.

Este necesară și reorganizarea serviciilor de planificare familială cu inițierea unor servicii prietenoase pentru adolescenți și tineri și identificarea posibilităților de a reface rețeaua de cabinete de planificare familială/servicii de sănătate a reproducerii. De asemenea, se recomandă asigurarea furnizării de contraceptive gratuite adolescenților, în general, și cu prioritate celor defavorizați.

Raportul „Sarcina la adolescente în România” poate fi descărcat de aici.

Troleibuze noi in Capitala
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 12:36

Troleibuze noi in Capitala

De maine intra in circulatie 22 de troleibuze noi. Acestea vor circula pe liniile 86, 93 și 97. Au o capacitate de transport de 93 de pasageri si...

Troleibuze noi in Capitala
Lucescu la spital
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 12:08

Lucescu la spital

Mircea Lucescu a ajuns la spital dupa ce a leșinat în cantonamentul naționalei de la Mogosoia. Selectionerul naționalei in varsta de 80 a fost...

Lucescu la spital
Incep semifinalele Diviziei A1 la volei feminin
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 11:40

Incep semifinalele Diviziei A1 la volei feminin

Primul joc se disputa astăzi de la ora 18 la Blaj unde campioana Volei Alba primește vizita Coronei Brașov. Maine de la ora 17 are loc primul meci...

Incep semifinalele Diviziei A1 la volei feminin
Lider mondial la 19 ani
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 10:57

Lider mondial la 19 ani

Kimi Antonelli a castigat Marele Premiu al Japoniei de la Suzuka. Pilotul de la Mercedes obtine astfel a 2-a victorie consecutiva in campionatul...

Lider mondial la 19 ani
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 09:51

Gloria Bistrita se califica in premiera in sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin

Dupa ce a invins-o acasa pe Ikast cu 37-28 in mansa secunda a play-off-ului. Gloria s-a impus si in prima mansa, in Danemarca, scor 35-34. In...

Gloria Bistrita se califica in premiera in sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 08:26

Noi restrictii de circulatie pe sos. Mihai Bravu

Pe sensul dinspre str. Traian Popovici catre str. Vulcan Judetul. Pentru lucrari la reteaua de termoficare. De astazi pana la 1 iulie masinile vor...

Noi restrictii de circulatie pe sos. Mihai Bravu
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 07:43

Vreme urata

Vreme inchisa astazi in Capitala unde va continua sa ploua. Vantul va sulfa slab si moderat iar maxima termica va fi de 11.. 12 grade. In tara cerul...

Vreme urata
Actualitate sâmbătă, 28 martie 2026, 19:43

Vreme închisă și rece în Capitală

La noapte, va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 5 grade. Duminică, cerul va avea înnorări și va ploua...

Vreme închisă și rece în Capitală